Preşedintele american, Donald Trump, a semnat miercuri legea care obligă Departamentul de Justiţie să publice documentele neclasificate din dosarul Jeffrey Epstein, după luni de opoziţie faţă de această iniţiativă legislativă, conform mesajului său de pe reţeaua de socializare Truth Social.
Mesajul său a fost: „Tocmai am semnat legea pentru a face public dosarul Epstein!”, acuzăndu-i încă o dată pe oponenţii săi democraţi că au ascuns adevărul.
Textul adoptat marţi în Congres obligă Ministerul Justiţiei ca, în termen de o lună, să publice toate documentele neclasificate legate de Jeffrey Epstein, finanţatorul american care a murit în închisoare în 2019 înainte de proces, de colaboratoarea sa Ghislaine Maxwell, condamnată la 20 de ani, precum şi de toate persoanele implicate în dosarele conexe.
Proiectul de lege a fost adoptat în cele din urmă marţi cu 427 de voturi "pentru" şi 1 "împotrivă" în Camera Reprezentanţilor, iar Senatul a utilizat o procedură specială pentru a-l aproba fără dezbatere şi în unanimitate.
Prin promulgarea legii, Donald Trump a declanşat numărătoarea inversă de 30 de zile.
Reprezentantul republican Thomas Massie, unul dintre autorii proiectului de lege şi critic frecvent al lui Donald Trump, şi-a exprimat temerea că aceste anchete ar putea fi „o cortină de fum” şi „o ultimă încercare de a împiedica publicarea dosarului Epstein”.
De asemenea, Pam Bondi, ministrului Justiţiei, a declarat că instituţia pe care o conduce va respecta legea cu „maximă transparenţă”, dar cu protejarea victimelor în prim-plan.



















































Opinia Cititorului