Ucraina a întrerupt exporturile de electricitate către România

A.G.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 3 martie 2010

Ucraina a întrerupt exporturile de electricitate către trei state membre ale Uniunii Europene (România, Ungaria şi Slovacia), pentru cel puţin o lună, din cauza deficienţelor în aprovizionarea cu cărbune. Potrivit Agerpres, anunţul a fost făcut luni, în aceeaşi zi în care noul preşedinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici, s-a aflat la Bruxelles pentru a discuta chestiuni legate de securitatea energetică cu liderii UE.

Întreruperea exporturilor de electricitate ale Ucrainei către Româ­nia au un impact nesemnificativ în alimentarea cu energie electrică a ţării, cantităţile importate fiind de maximum 20 MW, a declarat Octavian Lohan, director general adjunct al Transelectrica.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean al Energiei, Fent Di, a precizat că întreruperea exporturilor de electricitate, care ar putea să fie reluate la 1 aprilie, au fost cauzate de faptul că nicio firmă din Ucraina nu a prezentat oferte pentru vânzarea de energie, ca urmare a deficienţelor în aprovizionarea cu cărbune în Ucraina. "Nu mai este profitabil pentru firme să deruleze exporturi", a declarat Fent Di.

Energia care venea din Ucraina nu reprezenta decât o mică parte din piaţa de electricitate a celor trei state membre UE, iar întreruperea exporturilor de către Ucraina nu pare să aibă un efect semnificativ.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2584
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5171
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6194
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1347
Gram de aur (XAU)Gram de aur669.0168

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb