UE, China şi Brazilia formează o coaliţie internaţională pentru reglementarea pieţelor de carbon

A.G.
Macroeconomie / 8 mai, 14:36

UE, China şi Brazilia formează o coaliţie internaţională pentru reglementarea pieţelor de carbon

Comisia Europeană, în numele Uniunii Europene, Brazilia şi China au lansat joi oficial Coaliţia deschisă privind conformitatea pieţelor carbonului, în cadrul unei ceremonii de semnare care a avut loc la Florenţa, Italia, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Noua iniţiativă internaţională urmăreşte să consolideze cooperarea la nivel mondial în ceea ce priveşte stabilirea preţului carbonului, precizează sursa citată. Aceasta urmează declaraţiei aprobate de preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen, în cadrul COP30 de la Belem, Brazilia, în noiembrie 2025, conform aceleiaşi surse.

Coaliţia va spori eficacitatea, transparenţa şi integritatea pieţelor interne ale carbonului din întreaga lume, sprijinind punerea în aplicare a Acordului de la Paris, informează instituţia. Aceasta transmite un semnal puternic cu privire la angajamentul comun faţă de acest acord global şi faţă de cooperarea multilaterală reînnoită şi, de asemenea, consolidează rolul pieţelor carbonului ca pilon central al tranziţiei globale către neutralitatea climatică, sprijinind în acelaşi timp modernizarea economică şi competitivitatea, a precizat Executivul comunitar.

Odată cu adoptarea mandatului aferent, Coaliţia deschisă va oferi o platformă de cooperare pentru dezvoltarea şi consolidarea pieţelor interne ale carbonului şi a politicilor de stabilire a preţului carbonului, transmite comunicatul sursă. Activitatea sa se va concentra pe elemente-cheie, cum ar fi sisteme solide de monitorizare, raportare şi verificare, metodologii solide de contabilizare a carbonului şi utilizarea potenţială a unor compensări cu un nivel ridicat de integritate pentru a promova integritatea de mediu, a informat Comisia Europeană.

În prezent, aceasta este deschisă ţărilor cu pieţe ale carbonului conforme la nivel naţional, cum ar fi sistemele de comercializare a certificatelor de emisii sau o taxă pe carbon, conform aceleiaşi surse. Autorităţile subnaţionale care gestionează un sistem de stabilire a preţului carbonului pot participa în calitate de observatori, notează instituţia. Noua Zeelandă şi Germania sunt primele ţări care aderă în calitate de membre, urmând exemplul UE, al Braziliei şi al Chinei, alte câteva fiind aşteptate să urmeze exemplul, transmite aceeaşi sursă.

Brazilia va prezida Coaliţia în primii doi ani, China şi Comisia fiind copreşedinţi, susţine sursa citată. Etapele următoare includ instituirea secretariatului coaliţiei şi elaborarea unui plan de lucru care urmează să fie adoptat în cadrul Conferinţei privind piaţa carbonului care va avea loc la 15 septembrie 2026 la Wuhan, China, se arată în comunicatul sursă.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Teoria dobâzii
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2364
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4493
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7194
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0575
Gram de aur (XAU)Gram de aur673.5117

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb