Un frizer antisemit

S-a spus adesea că în România "viaţa bate filmul". Şi pentru că găsim mereu exemple în jurul nostru expresia nu mai înseamnă mare lucru, o folosim fără să îi dăm atenţie. Dar iată că, din când în când, chiar ai senzaţia că ai căzut printr-o gaură într-o lume subterană, într-un univers paralel de genul celor din filmele SF. Asta am păţit eu săptămâna trecută. M-am întors să vă spun povestea. Din păcate, adevărată.

Dar mai întâi filmul. Este Marele Dictator, capodopera din 1940 a lui Charles Chaplin, în care actorul englez îşi bate joc de Adolf Hitler. Filmul cuprinde ceea ce trebuie să fie, probabil, cea mai memorabilă scenă din istoria cinematografiei. Dictatorul mustăcios din Tomania, un anume Adenoid Hynkel, rămâne singur în giganticul său birou, unde visează la dominaţia asupra lumii şi începe să danseze cu un glob pământesc.

Sunt sigur că aţi văzut filmul aşa că acum am să vă reamintesc că unul dintre personaje este un frizer evreu care ajunge în ghetou. Disperat, el încearcă să fugă în Osterlich (desigur, o aluzie transparentă la Austria, pe care Hitler tocmai o anexase). Acolo nimereşte în mijlocul unei parade care îi este destinată dictatorului Hynkel. Între cei doi este o asemănare fizică uimitoare, aşa că frizerul este confundat cu Hynkel şi ajunge să se adreseze mulţimii.

Înapoi acum în realitate. Subsemnatul ajunge la frizer, într-un mare mall din Bucureşti. Mă aşez pe scaun şi apare frizerul. Genul "progresist": tatuaje peste tot, frizură stranie, stil David Bowie, păr vopsit, haine fistichii. Începe să mă tundă şi, ca să treacă timpul, începem să discutăm despre nimic.

La un moment dat fac o observaţie oarecare (credeam eu). "Am văzut mulţi străini pe aici, prin mall", îi spun eu personajului. Moment în care frizerul woke s-a transformat în Adenoid Hynkel: "Domne', eu nu am nimic cu străinii ăştia, dar să nu aud de jidani! Pe nenorociţii ăştia am boală!".

Am crezut că nu aud bine. După ce m-am dezmeticit cât de cât, l-am întrebat: "Dar ce aveţi cu evreii? Care e problema?". Atât i-a trebuit... "Ăştia au făcut toate relele din lume! Ştiţi cine a început războiul mondial?". Eu ştiam, dar el avea o teorie proprie.

"Stalin şi cu toţi ceilalţi erau evrei!" - a adăugat insul. Am reacţionat: "De unde aţi scos asta? Stalin era georgian". Nu că ar fi contat, Stalin a pus biciul şi pe "naţionaliştii" georgieni, dar totuşi... "Vedeţi - îmi spune frizerul - sunteţi prost informat!"

"Haideţi că vă mai spun! - a continuat personajul. "Ştiţi de ce americanii au aruncat bomba atomică în Japonia?". Ştiam, dar nu era valabil. "Evreii şi-au scos banii din băncile din Japonia". Sincer, este cea mai delirantă "explicaţie" pe care am auzit-o.

"Jidanii ăştia mint! Au minţit şi că i-a omorât Hitler!". Aici, bruma mea de răbdare s-a evaporat. M-aş fi ridicat instant, însă eram pe jumătate tuns, greu să merg acasă în starea aceea. Aşa că l-am mai întrebat de unde ştie toate prostiile acelea. Exact expresia asta am folosit-o. Omul, fără să clipească, îmi spune cu un rănjet superior: "De pe YouTube. Este un film... ". (Nu mi-am încărcat memoria cu titlul filmului). "Are 12 ore. Eu m-am uitat la tot!".

Nu am nici o îndoială, pentru că rezervorul de prostie părea nelimitat. M-a mai întrebat dacă vreau să mă dea cu nu ştiu ce smac, am spus că nu, am plătit cu cardul la casieră şi am şters-o rapid de acolo.

Sunt de acord că nu sunt mulţi precum exemplarul pe care l-am întâlnit. Problema pe care vreau să o semnalez însă este gravă: nu sunt nici puţini. Scriu aceste rânduri în duminica votului pentru Preşedinte. În mod normal, aş fi scris despre alegerile prezidenţiale. Însă luni, când textul trebuie să fie gata de tipar, probabil încă se vor număra voturi, aşa că nu are sens să speculez.

Însă ceva se vede de pe Lună. Milioane de români au votat candidaţi extremişti. Unii dintre aceştia au spus lucruri mult mai grave decât elucubraţiile antisemitului cu foarfeca. Şi totuşi sunt votaţi. Într-o lume normală, acei indivizi ar fi fost la "zdup", iar simpatizanţii lor s-ar fi numărat pe degetele de la o mână.

Cum a ajuns România în acest punct? Ar fi multe de spus. Spre exemplu: "Mulţumim, tovarăşe Iohannis!". Învăţământul, în mandatele lui Klaus Iohannis, a devenit jucăria prezidenţială. Rezultatul? Catastrofâ totală. Şcoala a devenit o ficţiune. Nu mă mir că tânărul acela stătea 12 ore cu ochii în YouTube.

Altă constatare: extremismul este produs şi protejat direct de "structurile" care se presupune că apără "ordinea publică" şi "Constituţia". Iată, suntem la câteva luni după infama "comemorare" a lui Corneliu Zelea Codreanu. Sute de indivizi cu steaguri legionare, care făceau salutul nazist. A ajuns vreunul după gratii, cum o cere legea? Sau măcar amendat? Nu. Atunci înseamnă că extremismul, în România este "cu voie de la Poliţie". De ce să ne mirăm că un frizer îmi ţine prelegeri anti-semite într-un mall din Capitală?

Explozia aceasta de ură şi de rasism este şi consecinţa cartelizării vieţii politice. Adică a proiectului Iohannis-Ciolacu-Ciucă. Acum douăzeci de ani extremiştii nu treceau de 4 la sută. Acum au 40 la sută. Milioane de alegători au realizat că sunt duşi de nas de clasa politică şi s-au decis să dea foc la toată şandramaua.