Ungaria ar putea încheia cu FMI şi UE un acord de tip preventiv

Ziarul BURSA #Internaţional / 31 iulie 2012

Guvernul Ungariei ar putea încheia un acord de împrumut cu Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană similar celui obţinut de România în martie 2011, a anunţat ieri publicaţia maghiară "Nepszabadsag". În iunie, şeful echipei ungare de negociere cu FMI, Mihaly Varga, declara că Ungaria se aşteaptă să semneze un acord cu creditorii internaţionali în valoare de 15 miliarde de euro până la finele lunii octombrie, cel mai târziu. Mihaly Varga a sub­liniat atunci că Ungaria vizează o linie flexibilă de credit, similară cu cea pe care o are Polonia, mai degrabă decât un acord de tip preventiv, cum are România.

Surse apropiate negocierilor au declarat, citate de Agerpres, că în aceas­tă perioadă Comisia Europeană elaborează un acord de tip preventiv, în timp ce FMI continuă să sprijine încheierea unui acord standby. Anterior, FMI anunţase că va negocia cu Ungaria un acord standby dar a admis că ţara va trata creditul ca fiind unul de tip preventiv.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2636
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5624
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5779
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1494
Gram de aur (XAU)Gram de aur626.5056

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb