Ungaria relaxează de mâine o serie de restricţii, după trecerea pragului de 4 milioane de doze de vaccin adminstrate

J.P.
Internaţional / 30 aprilie

Ungaria relaxează de mâine o serie de restricţii, după trecerea pragului de 4 milioane de doze de vaccin adminstrate

Prim-ministrul ungar Viktor Orban a declarat vineri că noile măsuri de relaxare anunţate anterior vor intra în vigoare de sâmbătă, întrucât procentul persoanelor vaccinate anti-COVID-19 cu cel puţin o doză a trecut de 40%, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Dat fiind că joi seara numărul de vaccinări a ajuns la 3.911.000, pragul de 4 milioane va fi depăşit cu siguranţă în cursul zilei de vineri, dând cale liberă ca noile reguli să poată intra în vigoare de sâmbătă, a spus Orban, citat de MTI.

Potrivit lui Orban, valul epidemic cel mai grav de până acum se află în scădere şi în ţară sosesc mari cantităţi de vaccinuri atât din surse occidentale, cât şi estice, astfel încât vor exista suficiente doze pentru vaccinarea tuturor celor care doresc.

'Acum depinde oameni să primească vaccinul', a subliniat şeful guvernului la postul public de radio.

'Însă pandemia nu s-a încheiat încă şi trebuie să ne purtăm responsabil', a avertizat el.

Restaurantele vor putea servi în interior clienţi cu certificate de imunitate şi se vor redeschide hotelurile, teatrele, cinematografele, sălile de sport, piscinele, muzeele, bibliotecile şi grădinile zoologice, a precizat Orban, confirmând planurile anunţate anterior.

Restricţiile de circulaţie vor fi valabile doar de la miezul nopţii, iar restaurantele şi magazinele vor putea funcţiona până la ora 23.00.

Orban a precizat că Ungaria va începe vaccinarea adolescenţilor de 16-18 ani după data de 10 mai, odată cu încheierea examenelor de sfârşit de an.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Sistemul bancar după un an de pandemie”
Dtlawyers
BTPay
Allview
Stiri Locale
AAGES

Curs valutar BNR

24 Iun. 2021
Euro (EUR)Euro4.9242
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1233
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4890
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7569
Gram de aur (XAU)Gram de aur236.1626

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Boromir
piperea.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
energynomics.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro