VetAria+, o nouă gamă de produse veterinare a companiei Antibiotice Iaşi

F.D.
Companii / 10 iulie

VetAria+, o nouă gamă de produse veterinare a companiei Antibiotice Iaşi

Compania Antibiotice Iaşi a găzduit astăzi, 10 iulie 2024, evenimentul cu tema "Sindromul cardio renal la animalele de companie", structurat în două sesiuni dedicate îmbunătăţirii sănătăţii şi bunăstării animalelor de companie. Evenimentul a reunit peste 120 de specialişti din domeniul medical veterinar, conform unui comunicat de presă al companiei.

Prima sesiune, simpozionul "Un bine în plus", a fost dedicată gamei de nutraceutice pentru animale de companie, VetAria+, lansată de Antibiotice în prima jumătate a anului 2024. Participanţii au avut oportunitatea de a afla mai multe despre beneficiile produselor VetAria+: formule complexe, formă farmaceutică - capsule "twist off" - o formă modernă de administrare, dar şi impresii ale medicilor veterinari care au luat deja contact cu aceste produse.

Cea de-a doua sesiune a evenimentului a fost marcată de lansarea cărţii "Medicină veterinară de urgenţă", scrisă de prof.dr. Alexandru Viţălaru, Facultatea de Medicină Veterinară Bucureşti. Această lucrare este un ghid esenţial pentru practicienii din domeniul veterinar, privind abordarea şi tratamentul urgenţelor veterinare. În cadrul lansării, prof. dr. Alexandru Viţălaru a evidenţiat importanţa educaţiei continue în domeniul medicinei veterinare şi a prezentat aspecte esenţiale ale sindromului cardio renal şi importanţa prevenţiei şi tratamentului adecvat la animalele de companie. Alţi invitaţi ai evenimentului, dr. Alina Ştefănescu şi dr. Florin Leca, au discutat despre metodele moderne de diagnostic şi tratament în managementul afecţiunilor cardiace şi renale şi au împărtăşit experienţe practice şi studii de caz relevante.

"Suntem onoraţi să organizăm acest eveniment important pentru comunitatea veterinară, dar de care vor beneficia şi toţi cei care iubesc şi îngrijesc animalele de companie. Prezentarea în faţa profesioniştilor a produselor din gama VetAria+ şi a cărţii domnului profesor Viţălaru subliniază angajamentul nostru continuu de a avea grijă şi de sănătătea prietenilor necuvântători. Pentru aceştia, Antibiotice îşi propune, în orizontul anilor 2030, asimilarea în portofoliu a noi produse din clase terapeutice diverse: antiinfecţioase, antiparazitare, antiinflmatoare, antitermice, anestezice şi chiar produse cosmetice", a declarat Ovidiu Băţaga, Director Executiv Direcţia Vânzări Naţionale, Antibiotice Iaşi.

Antibiotice ajută de decenii profesioniştii din acest domeniu să trateze diverse patologii ale animalelor de companie. Direcţia de dezvoltare a segmentului veterinar, ca răspuns la cererea în creştere din piaţă pentru produse destinate menţinerii stării de sănătate a animalelor de companie, se regăseşte în planul de afaceri al companiei "The Future Together" şi reprezintă o sursă de creştere în viitor a cifrei de afaceri a Antibiotice.

Despre gama de nutraceutice VetAria+

Nutraceuticele sunt produse farmaceutice destinate ca adjuvante în tratamentul unor patologii, utilizate în asociere cu medicaţia specifică sau ca suplimente nutritive.

Forma de prezentare a nutraceuticelor din gama VetAria+, capsule "twist off", este o formă modernă, uşor de administrat, ce asigură calitatea şi prospeţimea ingredientelor care pot oxida foarte rapid şi oferă o senzaţie plăcută a gustului.

Produsele din gama VetAria+

- VetAria+ Articulaţii pentru câini şi pisici este un produs cu rol în regenerarea articulaţiilor, ce poate contribui şi la reducerea inflamaţiei;

- VetAria+ Renal pentru câini şi pisici este un produs cu rol în protejarea funcţiei renale, care reglează fosfatemia şi diureza;

- VetAria+ Hepatic pentru câini de talie mică şi pisici şi VetAria+ Hepatic pentru câini de talie medie şi mare sunt produse cu rol hepatoprotector, hepatoregenerator şi antioxidant;

VetAria+ Urinar pentru câini şi pisici este un produs recomandat ca adjuvant în tratamentul afecţiunilor sau infecţiilor acute ale tractului urinar;

- VetAria+ Probiotic pentru câini şi pisici - este un produs prebiotic, probiotic, simbiotic, cu rol în refacerea microflorei gastrointestinală cauzată de tratamentul cu antibiotice şi antiparazitare;

- VetAria+ Piele şi Blană pentru câini şi pisici este un produs ce susţine tratamentul pruritului, cu rol în regenerarea pielii şi nutriţie la nivelul blănii;

- VetAria+ Imunitate pentru câini şi pisici este un produs cu rol în stimularea şi protejarea imunităţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5425
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2961
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9374
Gram de aur (XAU)Gram de aur387.6905

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb