Viaţa după moţiune

CORNEL CODIŢĂ
Ziarul BURSA #Editorial / 23 iunie 2017

Preşedintele Iohannis are nevoie de un instrument special cu care să îmblînzească "demonii pădurii" care-i pot tulbura liniştea şi ameninţa siguranţa, are nevoie de o înţelepciune pe care nu a dobîndit-o încă, dar la care ar putea accede prin trecerea probelor tăcerii, apei şi focului! În spatele fiecărei porţi, stă un alt fel de viitor pentru România şi politica ei.

Preşedintele Iohannis are nevoie de un instrument special cu care să îmblînzească "demonii pădurii" care-i pot tulbura liniştea şi ameninţa siguranţa, are nevoie de o înţelepciune pe care nu a dobîndit-o încă, dar la care ar putea accede prin trecerea probelor tăcerii, apei şi focului! În spatele fiecărei porţi, stă un alt fel de viitor pentru România şi politica ei.

CORNEL CODIŢĂ

Pe bună dreptate, lumea se întreabă: ei... şi acum, ce urmează? Ceea ce urmează nu este chiar atît de dificil de aflat. Dacă nu cumva doreşte cineva să ştie numele viitorului prim-ministru, încă de astăzi, cînd nu a fost hotărît nici măcar în cele mai secrete cercuri de putere-decizie, atunci, restul este relativ clar, chiar dacă nici pe departe simplu.

Suntem în perimetrul prevederilor din Constituţia României, art. 103 (p 1,2,3) şi art. 85 (p.1), care reglementează situaţia creată prin adoptarea unei moţiuni de cenzură împotriva guvernului în exerciţiu. Aceasta determină, în pasul întîi, încheierea de drept a mandatului de exercitare a puterii, de către fostul guvern, iar în pasul doi, desemnarea de către Preşedinte a unui candidat pentru funcţia de prim-ministru, constituirea echipei guvernamentale, prezentarea acesteia şi a programului său, în faţa Parlamentului, pentru obţinerea votului de investitură, exercitat de majoritatea Camerelor reunite.

Două sunt temele special create, în aceste zile, prin "moţiunea de cenzură contra naturii", la care a recurs alianţa PSD-Alde pentru a-l putea disloca pe cetăţeanul Sorin Grindeanu din poziţia de Prim-ministru. Şi, amîndouă au de a face, în primul rînd şi în cea mai mare măsură, cu Preşedintele României. Fie că îi place sau nu, fie că are chef sau nu, în aceste zile Klaus Iohannis va trebui să fie "Preşedinte jucător".

Nu în sensul negativ în care sintagma a fost împămîntenită în politica din România, de mandatele lui Traian Băsescu, ci într-unul pozitiv, constructiv şi responsabil.

Prima temă are de a face cu alegerea candidatului pentru funcţia de prim-ministru. Această alegere este privilegiul funcţiei de Preşedinte al României şi ea este condiţionată doar de actul "Consultării". Cu cine trebuie să se consulte Preşedintele înainte de a face alegerea? Constituţia diferenţiază între două situaţii: a. Cînd un singur partid deţine majoritatea absolută în Parlament (!!!!), atunci numai acel partid trebuie consultat; b. Cînd nu există o astfel de majoritate absolută deţinută de un partid (nu de vreo coaliţie!!!!), caz în care Preşedintele trebuie să consulte toate partidele reprezentate. Prin lipsa oricăror altor precizări asupra rosturilor şi a consecinţelor acestor consultări, textul Constituţiei face ca voinţa Preşedintelui în alegerea candidatului să nu poată fi îngrădită de nici un fel de considerente politice, ori care ţin de aritmetica diferitelor majorităţi parlamentare, care sunt sau ar putea să fie constituite în Parlament. Libertatea Preşedintelui în alegerea candidatului pentru funcţia de premier este, în fapt, absolută şi necenzurabilă, din punct de vedere procedural-constituţional. Desigur, ea poate fi atacată politic, dar asta este altă gîscă, într-altă traistă! (Vezi ameninţarea, deloc voalată, a lui Dragnea de a-l suspenda pe Iohannis, la formarea primului guvern după alegerile din Decembrie, dacă nu acceptă propunerea de premier a PSD-ului, respectiv Sevil Shaideh !)

Ajungem, astfel, la cea de a doua temă, care este cea a principiilor şi a armăturii politice pe care va fi format viitorul guvern. Preşedintele Iohannis, asemenea lui Tamino în faţa Templului condus de Sarastros, are de ales între trei porţi. Exact ca în scenariul lui Schikaneder, are nevoie de un instrument special (flautul fermecat!) cu care să îmblînzească "demonii pădurii" care-i pot tulbura liniştea şi ameninţa siguranţa, are nevoie de o înţelepciune pe care nu a dobîndit-o încă, dar la care ar putea accede prin trecerea probelor tăcerii, apei şi focului! În spatele fiecărei porţi, stă un alt fel de viitor pentru România şi politica ei.

Dacă o deschide pe prima, va lăsa să se prăvale peste noi realitatea comodă, dar ternă şi fără de sămînţă, seacă, incapabilă de fruct, a unui alt guverne PSD-Alde. Ar fi calea minimei rezistenţe şi ne-ar dovedi, cu vîrf şi îndesat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că Preşedintele nostru nu vrea nimic, nici de la el, nici de la viaţa care i-a dăruit acest uriaş privilegiu, că nu este interesat decît de comodităţile şi privilegiile publice şi private pe care i le asigură scaunul de la Cotroceni, eventual de vreo înţelegere "pe sub masă" ca să îşi asigure următorul mandat. În rest, adică în esenţă, nimic!!!

A doua poartă, odată deschisă, ar putea să ne trimită într-o actualitate în care Preşedintele, în interesul României şi al societăţii sale, ia în serios, dă conţinut şi exercită "funcţia sa de mediator între puterile statului, precum şi între stat şi societate" (Constituţia României art.80.p2) Pentru că acum şi aici, în situaţia creată după această "imposibilă" moţiune de cenzură, Preşedintele nu mai poate lăsa actul guvernării în seama clicilor de partid, fie ele şi cu voturi suficiente în Parlament pentru a constitui majorităţi de o zi, de un an sau de un vot. Preşedintele are latitudinea şi şansa, iar în această situaţie, cred eu, obligaţia de a da ţării o formulă de guvernare care să pună cetăţenii, afacerile, oportunităţile şi interesele ţării la adăpost de hachiţele baronaşilor politici, cu sau fără mustaţă, o formulă capabilă să mobilizeze competiţia, dar şi cooperarea dintre partidele reprezentate în Parlament. Nu este neapărat nevoie de formula unei "Mari Coaliţii", ci de o construcţie sensibilă, care să poată mobiliza voturile unei majorităţi eclectice politic, dar omogenă în acceptarea unor obiective clare, realiste şi cu impact mare pe şansele şi calitatea dezvoltări sociale, a cuplării cu sistemele şi soluţiile europene care furnizează resurse, iar nu a unui "Mega program de partid" (PSD) constituit 80% din pură propagandă, iar restul din erori, care ar fi mai bine, pentru noi, să nu fie făcute, niciodată!

Cea de a treia poartă este cea care duce către alegerile anticipate. Preşedintele Iohannis poate forţa această soluţie dacă şi numai dacă poate determina majoritatea parlamentară, oricare ar fi aceea şi oricum ar fi ea constituită, să voteze de două ori împotriva acordării mandatului de investitură pentru candidatul propus de el şi formula de guvernare pe care o prezintă (program, guvern). Soluţia este anevoioasă şi plină de riscuri, atît pentru Preşedinte, cît şi pentru partidele politice, de aceea şansele ei de actualizare sunt minime. Dar, există totuşi, de vreme ce nou instalata conducere a PNL o consideră nu doar realistă, ci singura capabilă să limpezească apele guvernării în România, în urma monumentalei ratări politice a PSD-ului, obligat să-şi dea un autogol de zile mari, pentru ca meciul să poată continua!!!

Opinia Cititorului ( 45 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. De la un Preot, Tamino află că Sarastro nu este un tiran, ci un mare învățat.

    1. Oare binele va triumfa asupra raului, prin poarta aleasa?

      Sa luam lumina de la Sarastro!

      Flautul fermecat nu sta la indemana oricui, pentrua deveni intelept!

    Cine l-a obligat sa-si dea un autogol? Si mai ales de ce!

    1. Multinationalelor nu le place sa plateasca mai mult forta de munca, in Romania...parerea mea.

      Bugetul nu permite mariri salariale fara sa depasim deficitul bugetar admis de criteriile de la Maastricht.

      Cu preturile este si mai complicat pentru ca le-au ridicat cand au auzit ca se mareste si mai mult costul fortei de munca... 

    "Aiasta nu se poate". Adică povestea asta cu cele trei porți, dintre care președintele o deschide înțelept și dezinteresat pe cea de a doua. Să le luăm pe rând.

    Prima poartă este cea normală, democratică și constituțională. Dar autorul o respinge căci o consideră ternă și neproductivă. Posibil, ba chiar probabil căci toate guvernările de până acum așa au fost. De aceea, autorul recomandă a doua poartă.

    A doua poartă, impune președintelui o... 

    1. Dixit Codita:

      ......Preşedintele are latitudinea şi şansa, iar în această situaţie, cred eu, obligaţia de a da ţării o formulă de guvernare care să pună cetăţenii, afacerile, oportunităţile şi interesele ţării la adăpost de hachiţele baronaşilor politici, cu sau fără mustaţă, o formulă capabilă să mobilizeze competiţia, dar şi cooperarea dintre partidele reprezentate în Parlament.  

      Cum si cu cine, bre Codita?.

       

      Care cresteri de venituri alea doar pe hartie? ,cand leul da semnale de devalorizare intr-un consum bazat pe import asta inseamna in curand cresteri SIGURE de preturi( vorbim mai spe iarna) Deja fiti atenti ca ce luati acum 2-3 luni cu 50 lei acum s-a facut cam 70

      Ce calcule optimistico-aiuristice!

      La toamna, in cazul unor alegeri anticipate, ar castiga tot PSD-ul, zdrobitor!?! 

      Oistea o aveti ,indreptata catre gard este(n-a facut nimeni pe rau in jos altul mai trainic si mai frumos

      ) aveti doar sa impingeti !  

      Da pentru ca flautul lor fermecat este legea slarizarii unitare!

      Sunt de acord cu domnul Codita

      Am tot avut guvern securist, poleit în guvern tehnocrat.

      Nu ne putem astepta ca un Schwein din PSD sa accepte finetea cu care domnul profesor Codita sugereaza ca, dupa abjectia politica cu care ati tranzactionat ziua de 15 martie, nu va mai meritati guvernarea.

      Ar castiga experienta si suturi in fund. 

      omul obișnuit știe ce să compare. Boc -25%, Băsescu păstrat în funcție cu 7,5 milioane de voturi pentru demitere, sau PSD care nu poate mișca nimic în front din cauza mafiei securiste.

      Hai că nu poți fi atât de bubble gumă, te prinzi tu. 

      Ceva aplauze prelungite nu pui? 

    "o construcţie sensibilă, care să poată mobiliza voturile unei majorităţi eclectice politic"

    Cu parlamentari șantajați de procurorii Securității? 

    Majoritatea asta eclectică include dreapta PNL, alldirections USR, ExTransilvania UDMR, Dosare UNPR2 și Fonduri Minorități. 

    " o formulă de guvernare care să pună cetăţenii, afacerile, oportunităţile şi interesele ţării la adăpost de hachiţele baronaşilor politici, cu sau fără mustaţă, o formulă capabilă să mobilizeze... 

    1. Toate aceste lucruri se intampla pentru ca forta de munca a crescut cel mai mult in Romania....de aici ni se trag toate sforile!

      Vor cei de dreapta sa plateasca mai mult forta de munca? 

      Florin Câțu, think-tank-ul PNL-ului, avertizează de 10 că ani că majorarea salariului minim conduce la pierderea locurilor de muncă.

      Minimul a tot fost majorat, Câțu a tot avertizat, iar rata de ocupare tot continuă să crească.

      Se pare că economia reală se simte mai bine, conform regulilor bunului simț, în ciuda teoriilor economice valabile în anumite condiții, ignorate de Florin Câțu. 

      rectific costul fortei de munca a crescut..dar si locurile de munca...

      Poti sa fiii sigur ca nu. Catarama, iesit de la naftalina, propune eliminarea salariului minim. "Misto" idee.

      Măsura eliminării salariului minim e de America de Sud și nu înseamnă altceva decât evaziune la liber.

    Daca tot folositi diacritice, n-ar fi corect sa scrieti VOT DE ÎNVESTITURA?

    1. Pana la urrma tot V.

      pana la urma tot v.ponta o sa ramana.nu digeaba s+a tot plimbat in ultima luna prin evropa. 

      Ponta e deja trecut. Care nu conteaza. Poate o sa-si faca partid cu Daniel Constantin sau altcineva, dar major nu va mai conta oricum...

      Iar Dragnea e in picaj. Daca nu se redreseaza pentru o aterizare decenta sau nu se catapulteaza la timp, va sfarsi, politic, dureros.

      Pariuri pentru viitorul lider psd? 

      Ponta e deschis, a dat dovada de curaj. A sarit in ajutor lui Grindeanu si PSD-ului.Va reveni el la butoane, nu se lasa, e tenace!

      E plină România de perseverenți. Mai era unul, MRU, nici ăla nu s-a lăsat până nu s-a umplut de cacao. :)

      Gigi de la scularie..nu te poti abtine de la rautati!

      Este o propozitie asta? Ma minunez !!!

      Mai bine ti-ai vedea barna din ochiul tau! 

      Poti sa mai citesti ici-colo.

      Este o propozitie. Daca nu te prinzi, da-te batut si-ti explic! 

      Atata vreme cat regulamentul nu-mi elimina comentariile, sunt liber sa vorbesc. Nu asta-i ideea pe BURSA?

      NU am cum sa ma dau batut, pentru ca sunt profesor de limba romana...Daca nu puneai punct si scriau cu majuscula...ai fi aratat stiinta..puteai pune o virgula, nu poti incepe o propozitie cu un cuvant de legatura. Cuvantul care poate indeplini si functia de pronume interogativ in alt context, intr-o propozitie interogativa. Pentru asta nu te-as fi trecut clasa. Poti scrie pe bursa agramat dar eticheta de nestiutor ti s-a pus de catre cineva cu autoritate in materie de limba romana.

      In plus... 

      NU am cum sa ma dau batut, pentru ca sunt profesor de limba romana...Daca nu puneai punct si scriai cu majuscula...ai fi aratat stiinta..puteai pune o virgula, nu poti incepe o propozitie cu un cuvant de legatura. Cuvantul care poate indeplini si functia de pronume interogativ in alt context, intr-o propozitie interogativa. Pentru asta nu te-as fi trecut clasa. Poti scrie pe bursa agramat dar eticheta de nestiutor ti s-a pus de catre cineva cu autoritate in materie de limba romana.

      In plus... 

    Daca unul zice hais si altul cea este clar ca probabilitatea cea mai mare o are sa iasa varianta pe care doar intimplarea ar putea-o face buna.

    Dupa catastrofa care ni s-a intimplat se pune intrebarea cine hotaraste persoana care este prim ministru. Este clar ca ultima data primul ministru a fost stabilit nu de PSD ci de Dragnea. Dupa lectia dura pe care a primit-o, va renunta Dragnea dorinta, vointa si posibilitatea lui de a pune din nou premierul? Este sigur ca, dupa preocuparile de prim... 

    1. Rezultatele alegerilor sunt publice, adică în vâzul lumii, poate ala pricepi.

      Da, s-a vazut asta la votarea motiunii de cenzura.

      Ma Gurita,

      Mai ai glumite d'astea? Hai, da-le drumul... 

      Mozart este genial..geniul este universal..el nu are granite.

      Flautul fermecat este o bijuterie!

      Personajul sarastro chiar a reusit sa il faca pe nepotelul meu sa doreasca sa se identifice cu acest personaj, pe care l-a interpretat, i-a marcat viata si sper sa devina intelept! 

      In general, pe plan international, multe valori sociale, economice, politice, culturale nationale pot fi calificate ca geniale. Daca sunt cunoscute, promovate, puse in circulatie, apreciate, utilizate, consumate de un public larg devin universale. Pina nu se intimpla asta, respectivele opere sunt geniale si ramin nationale.

      Ma intreb daca Flautul fermecat este/a fost cuprinsa in programele Operei din Riad sau Teheran, de exemplu. Daca raspunsul este nu, oare nu avem o problema privind... 

      Orice geniu se adreseaza umanitatii!...nu unei natiuni anume.Omul are un suflet indiferent de natiune, sau apartenenta etnica. Muzica se adreseaza sufletului, e un cod universal de comunicare. Apropo, in Asia opera nu exista ca gen. In India, cel putin, nu e cunoscuta...insa am prieteni indieni carira le place sa asculte si muzica de opera.

      Se pare ca universalul are… anumite limite. :))

      Sa fie globalul mai cuprinzator? 

      Pozitia surprinzatoare a presedintelui Trump fata de globalism deschide o discutie interesanta. Se pare ca globalismul nu este un mars triumfator - cel mai bun produs are dreptul sa devina universal! - ci un mediu dominat de fluxuri si refluxuri. Acum, steagul cazut al globalismului pare a fi ridicat si fluturat de China.

    "Premierul trebuie să fie o persoană integră, fără probleme penale, o persoană care mă convinge că are capacitatea să conducă un Guvern şi o persoană cu o majoritate parlamentară în spate"

    1. erata

    Toata problema este ca falnicul nostru presedinte Iohannis trebuie sa-si fi cistigat intelepciunea inainte de a alege de a trece prin una dintre porti.

    Il nominalizeaza pe Tudose?, despre care se vorbesc multe, dar eu unul habar n-am daca este potrivit sau nu. Ce observ este ca parca-i mai urit decit Dascalescu - nu-i o problema, si Socrate se spune c-a fost un om urit la infatisare. Bag mina-n foc ca Dascalescu n-avea doctorat, deci un plus pentru Tudose :)). Se mai spune Tudose ca si-a... 

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Noi. 2022
Euro (EUR)Euro4.9266
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7043
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9892
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6863
Gram de aur (XAU)Gram de aur266.5349

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro