VIDEO/ VALERY KUZMIN, AMBASADORUL FEDERAŢIEI RUSE LA BUCUREŞTI:"Suntem fericiţi că perimetrele offshore din Marea Neagră vor începe să fie exploatate"

ANCUŢA STANCIU
Ziarul BURSA #Materii Prime /



"Suntem fericiţi că perimetrele offshore din Marea Neagră vor începe să fie exploatate"

Lucian Bode, co-iniţiator al BRUA, îi cere clarificări lui Teodor Meleşcanu privind exportul de gaze către Ungaria

Suntem fericiţi că perimetrele de pe coasta continentală din România (n.r. offshore din Marea Neagră) vor începe să fie exploatate, pentru că acolo este inactivă o resursă foarte importantă a industriei energetice, ne-a declarat, recent, Excelenţa Sa, domnul Valery Kuzmin, Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, cu ocazia Zilei Diplomatului.

Domnia sa a precizat: "Ştim că unele companii ruseşti vor să se implice (n.r. în poză), dar nu sunt la curent cu detaliile planurilor lor concrete - ce vor face şi cât de curând".

Domnia sa consideră că există perspective promiţătoare în sectorul de petrol şi gaze din România, domeniu care este de bază pentru dezvoltarea oricărei ţări.

"Vedem o evoluţie dinamică a economiei româneşti, cu unele întârzieri în unele sectoare, precum infrastructura, producţia de bunuri", a mai spus Valery Kuzmin.

Interpelări către autorităţi

Parlamentarii opoziţiei au transmis, zilele acestea, mai multe interpelări către autorităţi privind exportul de gaze către Ungaria, în condiţiile în care există teama că toată cantitatea de gaze din Marea Neagră, descoperită în perimetrul Neptun, va merge în Ungaria, prin gazoductul BRUA.

Astfel, deputatul PNL Lucian Bode, în calitate de co-iniţiator al proiectului BRUA, i-a cerut ministrului Afacerilor Externe Teodor Meleşcanu clarificări privind recentele evenimente din piaţa energetică: "Recent, premierul ungar Viktor Orban a declarat faptul că în urma întâlnirii pe care ministrul Afacerilor Externe Ungar a avut-o cu dumneavoastră la nivel bilateral, trei companii ungare au câştigat o licitaţie pentru a importa gazele din România şi că, în scurt timp, Ungaria va semna un acord cu România prin care, începând cu 2020, i se va permite ca în următorii 15 ani să importe anual, pes­te 4 miliarde metri cubi de gaze naturale din ţara noastră. Din păcate, reacţia dumneavoastră a fost contrară celor declarate de premierul ungar, poziţia ministerului pe care îl conduceţi fiind de a nega semnarea unui acord cu omologii maghiari.

Aş dori să vă întreb, domnule minis­tru, următoarele:

1. Viktor Orban are dreptate, Româ­nia se angajează să furnizeze Ungariei aproximativ 60 miliarde metri cubi de gaze naturale în următorii 15 ani?

2. În urma unei proaste comunicări publice sau încercând să ascundă opiniei publice anumite «detalii», MAE nu a transmis limpede şi clar faptul că demersul anunţat de către Viktor Orban este unul firesc, al unei etape, prin care una sau mai multe companii din Ungaria şi-au adjudecat dreptul de a transporta gaze naturale prin gazoductul BRUA, fără ca această acţiune să însemne automat faptul că toată cantitatea de gaze transportată rămâne în Ungaria?"

În opinia deputatului PNL, dezvoltarea BRUA reprezintă un pas important pe care România îl face pentru definitivarea intereselor ţării noastre în regiune şi care determină implicit creşterea securităţii energetice a Româ­niei, crearea premiselor pentru interconectarea conductelor care vor avea ca surse potenţiale gazele naturale din Marea Neagră, dar şi garanţia că ţările din Europa Centrală şi de Sud-Est vor avea acces la cel puţin trei surse diferite de energie. În momentul în care acest proiect a luat naştere, părţile implicate au gândit, conform parlamentarului PNL, un sistem care să protejeze România şi care să-i ofere posibilitatea de a transporta bidirecţional gazele naturale atât spre Bulgaria, cât şi spre Ungaria şi Austria.

Lucian Bode susţine: "Cantitatea de zăcăminte din Marea Neagră nu este cunoscută cu exactitate, estimările cele mai pesimiste evaluează o cantitate de 70-80 miliarde de metri cubi de gaze naturale. Importanţa acestui proiect, care ar asigura o alternativă la alimentarea cu gaze naturale a României, prin accesul la gazele naturale lichefiate din Grecia prin Bulgaria, dar şi interconectarea cu conductele care vor avea ca surse gaze naturale din Marea Neagră se pare că reprezintă o necunoscută pentru specialiştii Guvernului din care faceţi parte".

Interpelări pe aceeaşi temă au făcut şi parlamentarii Matei-Adrian Dobrovie, de la USR, şi Marilen Gabriel Pirtea, de la PNL.

(https://www.bursa.ro/s=companii_afaceri&sr=&ssr=&articol=340816& key=.html)

Premierul ungar Viktor Orban a anunţat, la finalul săptămânii trecute, că Ungaria va importa în viitor cantităţi semnificative de gaze din România, reducând, astfel, dependenţa de gazele ruseşti. Viktor Orban a declarat: "În anii următori, România va extrage, anual, aproximativ patru miliarde de metri cubi de gaze naturale pe care intenţionează să le exporte. O companie americană va efectua această lucrare, iar, la licitaţia aferentă (n.r. pentru gazele din Marea Neagră), primele trei locuri au fost ocupate de companii care sunt 100% deţinute de maghiari. Prin urmare, vom putea încheia foarte curând un acord care să ne permită să importăm, anual, peste patru miliarde de metri cubi de gaze naturale din România, pentru următorii 15 ani. Secţiunea maghiară a interconexiunii de gaze este deja completă, iar secţiunea românească este în prezent în construcţie. Aceasta înseamnă că, în jurul anului 2021-22, vom fi într-o nouă situaţie. Şi aşa, cu modestia de rigoare, dar şi cu plăcere, pot anunţa că epoca monopolului de gaze ruseşti în Ungaria se va încheia, deoarece vom putea procura mai mult de jumătate din importurile noastre de gaze dintr-o altă sursă - în acest caz România.

Aceasta este o situaţie cu totul nouă - nu doar pentru Ungaria, ci pentru întreaga regiune. Până acum, am reuşit să diversificăm doar rutele de transport de gaze, dar acum suntem capabili să diversificăm sursa de gaze naturale. Aceasta înseamnă că Ungaria se va afla într-o nouă poziţie geostrategică - una mai favorabilă decât înainte".

Declaraţia oficialului ungar vine după o întâlnire dintre ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, şi ministrul afacerilor externe şi comerţului exterior al Ungariei, Peter Szijjarto. Dacă ministrul ungar de externe a anunţat că a convenit cu partea română ca, până în 2020, România să creeze condiţiile tehnice necesare pentru exportul de gaze către Ungaria, iar de la 2022, să devină posibil transportul către Ungaria al unei cantităţi semnificative de gaze produse în Marea Neagră, Teodor Meleşcanu a negat cu fermitate parafarea unei astfel de înţelegeri între România şi Ungaria.

OMV Petrom şi americanii de la ExxonMobil au finalizat a doua campanie de foraj în perimetrul Neptun din Marea Neagră, primele estimări arătând că ar putea fi între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi de gaze. Spre comparaţie, producţia anuală de gaze a României este de circa 11 miliarde de metri cubi.

Camera Deputaţilor a adoptat, acum câţiva ani, cu unanimitate de voturi Propunerea legislativă privind măsurile necesare implementării proiectului de dezvoltare pe teritoriul României a Sistemului de Transport Gaze Naturale pe coridorul conductei de transport Bulgaria-Româ­nia-Ungaria-Austria (BRUA).

Iniţiatorii acestei propuneri legislative erau deputaţii PSD Iulian Iancu, Marin Gheorghe şi Rodin Traicu şi deputaţii PNL Lucian Bode şi Răzvan Mironescu.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Rila Postacila, tu ce parere ai? Ca pari genul care i-a sarbatorit pe Chiril&Metodiu, daca intelegi ce vreau sa zic.

    1. Dacă intr-adevăr se va extrage 42 si 84 miliarde de metri cubi de gaze nu văd de ce d-nul Meleşcanu n-ar semna acordul cu Ungaria. Se asigura independența energetică a UE şi cred că ăsta ar fi şi interesul Exxon. Noi, Statul Român cât bugetăm la venituri?

    Nu văd avantajul pentru Rusia. Orice cantitate de gaz apărută in plus in zona este cu minus pentru exporturile lor de completare.

    Sper ca BRUA nu este facut pentru a pune la dispozitia Ungariei gazele din Romania, ci pentru a conecta Romania la circuitul de gaze european, astfel incit cind este necesar Romania sa poata primi gaze din circuitul european, alimentat din Rusia, SUA, zona Orientul Mijlociu, Africa de Nord, zona Caspica-Kazahstan.

    1. Speri degeaba; e fix pentru Ungaria

    Principalul castigator din aceasta afacere va fi Exxon,nu Romania.Mare lucru daca nu vom pierde,nu sa catigam.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay

Curs valutar BNR

18 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8740
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0405
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5329
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4696
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.2202

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Video

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro