VIDEOCONFERINŢA "EDUCAŢIE: ÎNVĂŢĂTURĂ, DIGITALIZARE, SĂNĂTATE" / SORIN MIHAI CÎMPEANU, MINISTRUL EDUCAŢIEI:"Avem la dispoziţie cele mai multe fonduri europene pentru educaţie de când am aderat la UE"

E.O.
Ziarul BURSA #Politică / 29 septembrie 2021

Sorin Mihai Cîmpeanu

Sorin Mihai Cîmpeanu

Prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), ţara noastră are la dispoziţie 3,6 miliarde euro pentru sectorul educaţiei, cea mai mare sumă de care am putut beneficia de la aderarea noastră la Uniunea Europeană, arată ministrul Educaţiei Sorin Mihai Cîmpeanu.

Conform domniei sale, banii urmează să fie direcţionaţi pe cinci direcţii: digitalizarea educaţiei (mult peste 1 miliard de euro), învăţământul dual (avem 330 milioane euro doar pentru realizarea a cel puţin zece campusuri de învăţământ dual, prin parteneriate între şcoală, universitate şi agentul economic), reducerea abandonului şcolar (se intenţionează creşterea cuantumului minim al bursei, dar la zece absenţe pe semestru elevul pierde dreptul la bursă), educaţia timpurie şi măsuri de infrastructură (acum, există 10.000 de laboratoare în toate şcolile din ţară şi este nevoie de achiziţonarea de echipamente care vor susţine digitalizarea, formarea de competenţe etc., dar şi de formarea cadrelor didactice pentru folosirea acestor laboratoare).

Ministrul de resort consideră că gestionarea eficientă a acestor bani este o provocare imensă pentru autorităţi: "Trebuie să vedem cum gestionăm această sumă, care este cea mai mare pe care ministerul de resort a avut-o la dispoziţie de la intrarea României în UE. Este o provocare imensă, pentru că avem o slabă capacitate de absorbţie, lucru care ne face să fim extrem de atenţi. Vorbim despre constituirea unor nuclee cu ajutorul cărora să putem organiza licitaţiile care urmează. Vom elabora câte două-trei caiete de sarcini pentru unele obiective, vom fi foarte exigenţi. Multe linii de finantare vor fi descentralizate către zone locale şi acel ministru al educaţiei care nu va reuşi să valorifice aceste resurse nu va mai avea la dispozitie nici măcar scuza pe care toti miniştri educaţiei au avut-o până acum, aceea că nu am avut resurse".

În opinia oficialului, este nevoie de o colaborare foarte strânsă cu autorităţile locale şi inspectoratele judeţene pentru rezolvarea multor probleme din domeniu: "Dacă va exista o colaborare eficientă, atunci avem şanse să realizăm obiectivele, dacă nu, şansele sunt minime sau deloc".

Printre problemele esenţiale care trebuie rezolvate se numără susţinerea examenelor naţionale în mod informatizat. Acest lucru presupune dotarea centrelor de examene cu echipamente, iar acest obiectiv este unul foarte ambiţios, care se doreşte a fi realizat încă de anul viitor. "Din perspectiva elevilor nu se va schimba nimic, dar se elimină în foarte mare măsură subiectivismul uman, în favoarea elevilor şi relevanţei examenelor", a menţionat Sorin Cîmpeanu, adăugând că un alt obiectiv este formarea unui număr de 100.000 de profesori pentru predarea online, în acest sens fiind alocate 80 de milioane de euro.

Cîmpeanu: "Creşele şi grădiniţele - fundamentul unei educaţii solide"

Educatia timpurie reprezintă unul dintre segmentele pe care se focalizează autorităţile. Creşele şi grădiniţele constituie fundamentul unei educaţii solide, a precizat ministrul de resort, adăugând că este mult mai bine să construieşti cum trebuie de la început decât să intervii după, cu măsuri care vizează repararea şi acoperirea pierderilor: "În creşe avem o rată foarte slabă de cuprindere - 4% din totalul copiilor cu vârsta de până la trei ani. În PNRR este asumat obiectivul de 19% - rată de cuprindere pentru 2026 - un oiectibv foarte ambiţios. Avem asumat prin PNRR că vom construi de la zero o serie de creşe, printr-o colaborare între Ministerul Dezvoltării şi cel al Educaţiei. Ministerul Dezvoltării va asigura partea de construire - există deja proiecte tip în acest sens -, iar Ministerul Educaţiei va veni cu resursa umană.

Am solicitat tuturor liceelor pedagogice să formeze educator puericultor cel putin o clasă pe an. Am avut o OUG prin care am stabilt că vor fi preluate creşele în sistemul de educatie şi vom asigura finanţarea acestora de la bugetul Educaţiei. Dacă există autorităţi locale ce doresc să cedeze creşele în sistemul de educaţie, împreună cu o gradinită, atunci ele vor fi preluate în sistemul de educaţie. Dacă nu, vor putea fi păstrate de autorităţile locale, iar Ministerul Educaţiei va asigura finanţarea per copil".

Sorin Cîmpeanu: "După criza sanitară, educaţia se va îndrepta mult mai mult spre digitalizare"

După ce vom fi încheiat această criză sanitară, educaţia se va îndrepta mult mai mult spre digitalizare, că vrem sau că nu vrem, este de părere Sorin Mihai Cîmpeanu, Ministrul Educaţiei. Conform oficialului, una dintre principalele probleme din toată lumea, în acest interval de timp, a fost viteza de dezvoltare mai redusă în raport cu viteza de dezvoltare tehnologică.

Ministrul de resort a precizat: "Niciun sistem de educaţie din lume nu a fost pregătit să facă faţă provocărilor generate de această criză sanitară. Pentru digitalizarea educaţiei este nevoie de cinci componente.

În primul rând este nevoie de conectivitate generalizată la internet. S-au făcut paşi foarte importanţi în acest domeniu. Am deschis anul şcolar 2021-2022 cu o conectivitate mai bună decât în toamna anului trecut, dar nu suficient de bună. Nu putem spune că cei peste 3 milioane de elevi şi preşcolari au acces la internet în condiţii optime.

Al doilea factor este disponibilitatea echipamentelor. S-au facut foarte multe progrese în ultimul an, din acest punct de vedere. Am achiziţionat 250.000 de tablete, în contextul în care era nevoie de 230.000 de tablete, conform declaraţiilor elevilor la nivel naţional. La o nouă interogare s-a identificat o altă nevoie şi, printr-o ordonanţă de urgenţă, au fost puse la dispoziţie 150 de milioane de euro pentru achiziţia de echipamente - 100 milioane de euro pentru învăţământul preuniversitar, 50 de milioane pentru învăţământul universitar, care a folosit doar 13 milioane de euro din aceşti bani, restul fondurilor fiind redirecţionate către mediul preuniverstar. În învăţământul liceal, tabletele sunt depăşite, acolo este nevoie de laptopuri.

Punctul trei - nu avem conţinut digital pentru toate disciplinele. Este în curs de contractare un proiect, «Biblioteca virtuală», care ne va ajuta foarte mult din perspectiva conţinutului digital, dar acum nu avem îndeplinită nici această condiţie. Sunt foarte puţine disciplinele care au conţinut digital.

Al patrulea factor este disponibilitatea cadrelor didactice formate pentru predarea online. Am facut şi aici progrese, avem câteva zeci de mii de cadre didactice formate, dar în raport cu cele 200.000 de cadre didactice mai este mult de făcut. Este o mare diferenţă între predarea clasică şi predarea online.

Al cincilea element este acela că nu avem platforme dedicate pentru evaluarea online. În general, evaluarea este punctul final al oricărui proces didactic, un element extrem de important, iar noi nu avem aceste platforme dedicate şi securizate. Dacă în trecut ponderea elevilor cu note peste 8,50 era 10%, acum mai mult de 50% dintre elevi au note mai mari de 8,50. Daca cineva ne poate convinge că mai mult de jumătate dintre elevii din România merită să aibă burse de merit (am făcut intenţionat repetiţia), înseamna că nu mai avem prea multe de făcut în sistemul de educaţie din România, pentru că stăm foarte bine. Nu avem garanţia că cel care răspunde în spatele ecranelor este chiar elevul/studentul care trebuie să răspundă şi nu este un părinte, un profesor, un frate mai mare..."

În acest context, în opinia ministrului Cîmpeanu, atât timp cât nu avem conectivitate generalizată, disponibilitatea echipamentelor pentru absolut toţi elevii şi studenţii din România, continut digital pentru toate disciplinele, cât nu avem toţi profesorii formaţi pentru predarea online, platforme dedicate de evaluare, este de preferat prezenţa fizică în şcoli şi universităţi: "Trebuie făcute toate eforturile pentru ca şcolile să se deschidă primele şi să se închidă ultimele, iar noi facem toate eforturile pentru îndeplinrea acestor condiţii.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Puteti sa primiti si 100 de miliarde. Din experienta celor 30 de ani post ce a fost in 1989 putem spune ca rezultatele in invatamant vor fi mai mult ca sigur si mai proaste decat in anii anteriori. Chestia asta se putea obtine si fara bani.

    1. ".... putem spune ca rezultatele in invatamant vor fi mai mult ca sigur si mai proaste decat in anii anteriori ".

      Modul in care tragi concluzii despre viitor este eronat. 

      Prin experienta recenta, de cadere, a sistemului de Invataman si Sanitar, concluzionezi ca viitorul ar fii mai negru. 

      Total FALS! 

      Viata, educatia, omul, economia, compostamentul, stiinta, descoperirile, banii, fluctueaza in CICLURI ce au fie trenduri lungi descendente fie trenduri lungi ascendente (cu corectiile ciclice din trend). 

      Educatia Romanieie ste in cadere libera? 

      DA 

      si 

      NU! 

      Explicat ie: 

      Educatia "Veche" este in CADERE LIVARA in timp ce educatia "Noua" este in CRESTERE ACCELERATA! 

      Aceste doua comportamente se vor anula reiproc pana cand compostamentul nou va atinge iar un maxim potential din trend; urmand iar sa intre (in viitor) in ciclul de uzura, deprecierea accelerata a capacitatiilor de livrare informationala, imbatranirea generatiei ce a dus pe noi culmi noua educatie, etc. 

      Asa ca nu te ingrijora prea tare; accepta cele ce se intampla si invata ce trebuie sa fac pentru a te pozitiona corect pe NOUL Val de CRESTERE lasand in urma vechile comportamente, creditne, sisteme ce tind sa se deprecieze accelerat; scotandu-le chiar din folosinta copii de azi. 

      Cat despre fonduri ca le avem nu ni-se datoreaza Noua sau vreunui Guvern; ci pur si simplu schimburilor internationale in randamentele yieldurilor din piata monetara (locala, regionala, globala) ce vor alerga mereu acolo unde potential REAL de crestere si vor fugi mereu acolo unde potentialul scade (pe anumite nise, segmente, etc). 

      Dobanzile in multe state EURO sunt trantite, aceste state sunt disperate sa bage banii in late piete pentru a echilibra randamentele lor in terne in etc fonduri de pensii, salarii, active, yielduri la bonduri datorate, etc.. 

      Romania inca este pozitionata pe CRESTERE (in anumite sectoare, nise, etc). 

      PS: daca o sa stai sa vezi doar ce se vede vei face doar ce fac toti! / turma / bocitorile 

      semnat comenturi "cretine" 

      " Educatia "Veche" este in CADERE LIVARA in timp ce educatia "Noua" este in CRESTERE ACCELERATA!"

      Astea sunt niste afirmatii asa....gratuite... 

      Ce-i aia "educatie veche"? 

      Dar aia "noua"?  

      Cum adica e una in cadere si cealalta in crestere? 

      Comentatorul asta nu stie ce spune. 

      "Aceste doua comportamente se vor anula reiproc..." 

      Pai, parca vorbeai despre educatie, acum spui ca sunt comportamente? 

      Sau numesti cresterea si caderea drept "comportamente"? 

      Si cum s-ar putea anula reciproc cresterea si caderea care se refera la lucruri diferite? 

      Apoi, ai idee de mecanismul intern, ca dumneata, de fapt, faci aici metafore? 

      Omule, pari sa dispui de oarece educatie, dar mintea ta este talmes-balmes, tot atat de defectuasa cum iti este si exprimarea. 

      Probabil ca ti s-a spus extrem de frecvent ca esti cretin si de aceea ai adoptat asta ca semnatura.

      Dar, este o vorba, ca sa te duci sa te culci, daca doi oameni iti spun ca esti beat.... 

      Pe axul timpului.

      Educatia Veche insumeaza ca un total ponderea sistemelor, procedurilor, informatiilor, logistice, etc ce se uzeaza pe trend.

      VECHIILE COMPORTAMENTE! 

      Modul in care se fac lucrurile! 

      Educatie este un comportament! - nu este gresit cuvantul "comportament"! 

      Modul in care faci acel ceva pe o perioada mai lunda de timp naste / face parte dintr-un comportament. 

      Educatia Noua este ca pondere ceea ce observi in jurul tau ca venind din urma foarte accelerat: modul in care copii tind sa incline spre asimilare de consutinte noi, modul in care copii contesta doctrinele noi prin alegerile pe care le vor face zilnic (la ce se vor uita, ce vor imbraca, ce vor invata, cum vor face, ce vor face, ce vor refuza, ce vor inlatura). 

      Se mai numeste si "calea ce va opune cea mai mica rezistenta in timp, bani, cost, etc..." 

      Natura umana a avut mereu grija sa inlature doctrinele vechi si sa accepte doctrinele noi. 

      Daca vrei sa vezi viitorul Educational, invata sa privesti cu atentei prin ochii copiilor (ai tai sau a celor din jur); ei iti vor arata viitorul! 

      Fie ca accepti sa faci parte din transformare fie ca nu, factorul de multiplicare in piata pe axu timpului nu poate sa fie oprit (poate franat - incetinit). 

      Ponderea comportamentala a noii generatii va propaga socuri de schimbare si modificare a doctrinelor / sistemelor vechi. 

      Este exact cum ai folosii o dobanda compusa in etc investitii!!! 

      Dobanda compusa se afla in tot ceea ce facem sau nu facem ca natie, generatie, economie, oameni, etc. 

      semnat comenturi "cretine" 

      "Aceste doua comportamente se vor anula reiproc..."

      Este punctul de inflexiune ce se repeta istoric la perioade lungi de timp. 

      Vechiul este inlocuit de Nou; Noul devine Vechi si este inlocuit de alt Nou (2.0)... 

      semnat comenturi "cretine" 

      multumesc

      semnat comenturi "cretine" 

      Cu plăcere. Pe axul timpului.

    "Avem la dispozitie" = Avem de praduit

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

30 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9490
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0469
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1652
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6367
Gram de aur (XAU)Gram de aur270.7253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro