XTB: H&M revine în atenţia investitorilor după creşterea profitului şi consolidarea poziţiei financiare

A.B.
Piaţa de Capital / 16 octombrie, 15:34

 XTB: H&M revine în atenţia investitorilor după creşterea profitului şi consolidarea poziţiei financiare

H&M îşi recapătă vizibilitatea pe piaţa bursieră, pe fondul unei redresări financiare solide şi al creşterii preţului acţiunilor, potrivit unei analize realizate de Radu Puiu, analist financiar XTB România. După câţiva ani dificili marcaţi de presiunea concurenţei şi costuri ridicate, compania suedeză pare să fi găsit un nou echilibru.

Listată la Bursa de Valori din Stockholm din 1974, H&M menţine în prezent o marjă brută de peste 50%, iar profitul net a crescut constant, depăşind în unele trimestre 400 de milioane de dolari. Compania şi-a restructurat datoriile, a îmbunătăţit fluxul de numerar operaţional şi a crescut investiţiile în digitalizare şi modernizarea magazinelor.

La bursă, acţiunile H&M s-au apreciat cu peste 16% de la începutul anului, iar faţă de minimele din aprilie, creşterea a fost de aproximativ 46%, pe fondul încrederii investitorilor în strategia de redresare.

„Compania s-a concentrat pe colecţii mai durabile şi pe digitalizarea vânzărilor, încercând să concureze cu giganţii Zara şi Shein. Marea provocare pentru 2025 va fi menţinerea profitabilităţii într-un context economic fragil, marcat de inflaţie şi prudenţa consumatorilor”, a explicat Radu Puiu, analist financiar în cadrul XTB România.

Potrivit analizei, H&M încearcă să atragă o nouă categorie de consumatori prin lansarea unei linii de articole premium, realizate din materiale de calitate superioară. Totuşi, incertitudinile legate de tarifele americane, costurile logistice şi schimbările fiscale pot limita evoluţia pe termen lung.

„Orientarea către produse premium şi eficientizarea operaţiunilor sprijină marjele pe termen scurt, dar sectorul modei rămâne expus la factori externi care pot influenţa profitabilitatea. Veştile bune trebuie privite în contextul unui mediu global dificil”, a concluzionat analistul XTB România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0851
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4290
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4608
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7690
Gram de aur (XAU)Gram de aur565.0116

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
gustulitaliei.ro
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb