Acţionarii Nuclearelectrica aprobă investiţia finală în reactoarele modulare mici de la Doiceşti

O.S.
Piaţa de Capital / 12 februarie, 18:38

Acţionarii Nuclearelectrica aprobă investiţia finală în reactoarele modulare mici de la Doiceşti

Acţionarii SN Nuclearelectrica SA au aprobat astăzi, 12 februarie 2026, decizia finală de investiţie în Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doiceşti, conform unui comunicat remis redacţiei. Prin această decizie, România marchează cel mai avansat demers la nivel european, în dezvoltarea unui proiect SMR şi are la bază o serie de condiţii suplimentare menite să stabilească un cadru de sprijin şi de cooperare solid, la nivel de parteneriate şi autorităţi, în scopul dezvoltării şi implementării optime a proiectului, relatează sursa citată.

Proiectul SMR de la Doiceşti, în care SNN deţine o cotă de 50% din compania de proiect RoPower Nuclear SA, a fost efectiv demarat, ulterior parcurgerii procesului de selecţie a tehnologiei şi amplasamentului, în septembrie 2022, odată cu aprobarea de către AGA a strategiei de implementare a proiectului, potrivit comunicatului de presă al companiei. În 2023 şi 2024, au fost parcurse etapele iniţiale de analize tehnice FEED 1 şi FEED 2, obligatorii într-un proiect nuclear, când s-au desfăşurat misiuni independente de evaluare ale AIEA asupra amplasamentului selectat, ale căror concluzii au confirmat demersurile întreprinse şi au dus la implementarea unor măsuri suplimentare, se mai arată în comunicat. Etapa FEED 2 a fost finalizată conform graficului şi la un buget inferior celui estimat iniţial, conform aceluiaşi comunicat.

"Decizia Finală de Investiţie pentru proiectul SMR de la Doiceşti marchează trecerea de la faza de analiză la faza de implementare, consolidând poziţionarea României în prima linie a noii industrii nucleare europene. Înlocuim 600 MW dintr-o fostă termocentrală cu 462 MW de energie curată, stabilă şi predictibilă. Aproximativ 4.000 de locuri de muncă vor fi generate în faza de dezvoltare, în construcţie, producţie şi asamblare de componente, iar pe termen lung vorbim despre locuri de muncă stabile, bine plătite şi despre dezvoltarea unei industrii româneşti pe orizontală. În următoarele şase luni, proiectul intră într-o etapă de structurare financiară şi consolidare a parteneriatelor, perioadă în care vor fi definite mecanismele de finanţare şi vor fi avansate discuţiile cu potenţialii investitori pentru faza de execuţie. Proiectul de la Doiceşti este despre România care construieşte, produce şi îşi consolidează poziţia în Europa.” - Bogdan Ivan, Ministrul Energiei, se arată într-un comunicat de presa remis redacţiei.

"Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doiceşti este proiectul prin care România se poziţionează pe harta internaţională a industriei nucleare, prin know-how şi dezvoltarea lanţului de aprovizionare, într-o etapă a tranziţiei energetice în care, la nivel global şi european, reactoarele modulare reprezintă o soluţie în asigurarea securităţii şi independenţei energetice. Rapoartele internaţionale confirmă că portofoliul global SMR a crescut cu 65% din 2021 până la o capacitate planificată de 22 gigawaţi. Aşadar, la nivel global, SMR-urile au devenit o realitate a siguranţei în aprovizionare şi a decarbonizării: acceptată, dezvoltată, accelerată.” - Cosmin Ghiţă, Director General SN Nuclearelectrica SA, informează comunicatul,

Până în luna mai 2026, RoPower Nuclear (compania de proiect) va derula o serie de activităţi premergătoare Etapei 3 (Pre-EPC), inclusiv:

- finalizarea investigaţiilor geotehnice;

- continuarea procesului de licenţiere;

- finalizarea negocierii contractului Pre-EPC;

- negocierea contractelor pentru materialele cu ciclu lung de fabricaţie;

- definirea lanţurilor de aprovizionare pentru materiale şi echipamente;

- pregătirea organizaţiei pentru fazele Pre-EPC şi EPC.

Etapa 3 - Pre-EPC va avea o durată estimată de 15 luni şi va avea ca livrabile:

- buget estimat de clasă 2;

- identificarea contractorilor;

- structura contractuală pentru contracte precum: Contractul Pre-EPC, prelungirea acordului de licenţă tehnologică cu NuScale; contracte privind evaluarea impactului asupra mediului, se precizează în comunicat.

În paralel cu aceste etape tehnice, în perioada următoare vor fi continuate demersurile privind structurarea cadrului investiţional şi financiar al proiectului, în vederea pregătirii fazei de execuţie, conform sursei menţionate. Obiectivul este ca proiectul să devină operaţional la începutul următorului deceniu, cu respectarea tuturor aprobărilor corporative şi a cadrului de reglementare aplicabil, arată comunicatul.

"Energia nucleară nu poate lipsi din mixul energetic al unei ţări puternic industrializate. Tehnologia SMR este cea mai modernă şi mai sigură dintre tehnologiile nucleare de producere a energiei electrice. Suntem mândri să fim în acest proiect cu compania noastră, Nova Power & Gas, şi sunt convins că împreună cu partenerii americani vom găsi soluţii ca proiectul să fie de succes din punct de vedere tehnic şi economic" - Teofil Mureşan, Fondator şi Preşedinte CA E-INFRA, potrivit comunicatului.

"Proiectul Doiceşti înseamnă 60 de ani de energie curată. Echipa RoPower este o echipă de profesionişti care a lucrat şi va lucra pentru un proiect sigur şi tehnologic avansat, cel al Reactoarelor Modulare Mici. Vom rămâne dedicaţi acestui proiect, care este o oportunitate pentru România să demonstreze încă o dată că se află în zona de excelenţă a producerii de energie folosind tehnologia nucleară.” - Valentin Ovidiu Nae, Director General RoPower Nuclear, se prezintă în comunicat.

Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) Doiceşti răspunde direct necesităţilor de securitate energetică şi independenţă energetică, precum şi obiectivelor de decarbonizare, conform strategiei asumate de România, potrivit sursei.

Prin proiectul SMR vor fi înlocuiţi cei 600 MW instalaţi în fosta termocentrală de la Doiceşti cu 462 MW energie curată, informează sursa citată. Vor fi disponibile aproximativ 4.000 de locuri de muncă pe perioada dezvoltării: 200 de locuri de muncă permanente, 1.500 în timpul perioadei de construcţie, 2.300 de locuri de muncă în producţia şi asamblarea componentelor, la care se adaugă dezvoltarea unei industrii conexe şi atragerea de investiţii asociate, precizează aceeaşi sursă.

Pentru Nuclearelectrica şi pentru România, acest proiect consolidează poziţionarea internaţională în industria nucleară, generează impact economic şi financiar şi contribuie direct la securitatea energetică şi la flexibilitatea sistemului energetic naţional, în complementaritate cu resursele regenerabile, conform comunicatului remis redacţiei.

Opinia Cititorului ( 3 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. atenție !

    este pocnitoare ! 

    asemeni SMR:uri (Small Modular Reactor) rulează doar cu tip de combustibil HALEU (glumeț nume)! 

    să vi-l cumpărați de la Putin prin Rosatom Tenex ! 

    sau la suprapreț de la Centrus Energy ! 

    :

    cel mai bine e cu reactorul no.3 și no.4 care funcționează cu combustibil LEU de la Framatome (Vive la France) ! 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. ”The state of Utah—specifically through the Utah Associated Municipal Power Systems (UAMPS)—incurred a significant setback and financial loss following the cancellation of the Carbon Free Power Project (CFPP) with NuScale Power.”

      :

      papagalii care nu cunosc — așa cum sunt rumenii — dau bani (care nu îi au) pe petarde ! 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Acolo statul Utah si-a anulat investițiile pierzând banii prin contract, contractul în SUA este sfânt și lege între părți.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0934
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2881
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5824
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8488
Gram de aur (XAU)Gram de aur697.4647

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb