Acţiunile Tesla au un raliu spectaculos în acest an

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 10 februarie

Acţiunile Tesla au un raliu spectaculos în acest an

Avansul este susţinut de aşteptările ca Fed să reducă dobânzile şi de rezultatele companiei pentru ultimul trimestru al lui 2022, conform Business Insider

Acţiunile Tesla au un raliu impresionant în acest an, titlurile producătorului de vehicule electrice marcând la mijlocul acestei săptămâni un avans de circa 63%, depâşind preţul de 200 de dolari pe unitate, scrie Business Insider.

Anul trecut, titlurile companiei conduse de Elon Musk au scăzut cu 65%, pe fondul inflaţiei în creştere, a majorării dobânzilor şi a preluării haotice de către Musk a Twitter, operaţiune despre care analiştii spun că a deteriorat imaginea mărcii Tesla.

Dar, acţiunile companiei au o revenire puternică în acest an, datorită încrederii tot mai mari a investitorilor că Rezerva Federală urmează să reducă dobânzile, la care s-a adăugat un raport solid în ceea ce priveste câştigurile producătorului de vehicule electrice în trimestrul al patrulea al anului trecut, peste prognozele Wall Street-ului.

Banca Centrală a SUA a ridicat rata dobânzii-cheie de la aproape zero la circa 5% în ultimul an, în încercarea de a domoli creşterea generalizată a preţurilor. Inflaţia a început să se tempereze, ceea ce a făcut ca tot mai mulţi investitori să creadă că Fed va începe să reducă ratele în a doua parte a acestui an.

De obicei, reducerea dobânzile este de bun augur pentru acţiunile companiilor de creştere, precum Tesla, deoarece majorează valoarea actuală a fluxurilor de numerar anticipate, ceea ce ridică evaluarea emitenţilor. De altfel, aşteptările de reducere a ratelor dobânzilor au susţinut creşterea majorităţii acţiunilor în 2023, S&P 500 având un avans de 7% până la mijlocul săptămânii trecute, în timp ce Nasdaq Composite, ce reuneşte acţiuni ale companiilor de creştere din domenii intensive în cunoaştere, era în apreciere cu 14%.

Dar, avansul acţiunilor Tesla a fost cu mult peste cel al indicilor, în parte datorită ultimelor raportări financiare şi a unei strategii agresive de reducere a preţurilor ce pare să dea roade.

Pentru ultimul trimestru al anului trecut, producătorul de automobile a raportat un profit pe acţiune de 1,19 dolari, cu mult peste prognoza Wall Street-ului, de 1,05 dolari, conform Refinitiv. Veniturile au crescut cu 37% în dinamică anuală, la 24,3 miliarde de dolari, uşor peste estimarea analiştilor de 24,1 miliarde de dolari.

În ianuarie, compania a redus preţurile pentru Tesla Model 3 şi SUV Model Y comercializate în Statele Unite cu până la 20%. Chiar dacă aceste scăderi vor eroda marjele companiei, strategii Bank of America sunt de părere că pot creşte vânzările producătorului de autovehicule electrice, conform Business Insider.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

România - Strategia dezvoltării
mk-airport.ro
Electromagnetica
BTPay
danescu.ro
ccib.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

09 Iun. 2023
Euro (EUR)Euro4.9560
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6047
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1085
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7745
Gram de aur (XAU)Gram de aur290.6090

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro