ADVERTORIAL Investiţiile în energie regenerabilă, între fonduri europene şi capital privat

Finanţarea proiectelor de energie regenerabilă din România combină granturi europene, credite bancare şi capital privat. Accesul la aceste resurse variază în funcţie de valoarea investiţiei, stadiul autorizării, condiţiile de racordare şi veniturile estimate. Pentru investitori, alegerea sursei de finanţare influenţează atât costul proiectului, cât şi riscurile asumate.

Diferenţele apar mai ales între parcurile care vând energia şi instalaţiile construite pentru consumul propriu.

Fondurile europene şi contribuţia investitorilor

Fondul pentru Modernizare este un mecanism european alimentat din veniturile obţinute din vânzarea certificatelor de emisii de CO2. În România, acesta susţine investiţii în producerea de energie regenerabilă, în stocare şi în infrastructura energetică. Ministerul Energiei a anunţat două apeluri pentru companii, cu un buget total de peste 800 de milioane de euro: unul pentru instalaţiile de autoconsum şi unul pentru proiectele care injectează energie în reţea.

Finanţarea nerambursabilă poate acoperi o parte din cheltuielile eligibile, adică din cele pe care programul le decontează conform regulilor apelului. Obţinerea unui grant nu înseamnă, însă, finanţarea integrală a proiectului. Beneficiarii pot avea nevoie de capital propriu sau de credite pentru contribuţia obligatorie, pentru cheltuielile neeligibile şi pentru eventualele depăşiri ale bugetului.

Pentru companiile private, accesul la granturi variază în funcţie de categoria beneficiarului, de tipul investiţiei şi de condiţiile fiecărui apel. Disponibilitatea unui program nu garantează aprobarea proiectului.

Băncile şi investitorii privaţi finanţează proiecte de mari dimensiuni

Proiectele fotovoltaice dezvoltate pentru vânzarea energiei pot necesita zeci sau sute de milioane de euro. Capitalul dezvoltatorilor se combină, de regulă, cu împrumuturi acordate de instituţii financiare.

Un exemplu este portofoliul Dobrun şi Sadova, de aproximativ 190 MW, aflat în judeţele Olt şi Dolj. În februarie 2026, Scatec a anunţat încheierea finanţării şi începerea construcţiei. Banca Europeană de Investiţii (BEI), Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi BCR participă la un pachet de finanţare de aproximativ 121 de milioane de euro, potrivit comunicatului BEI.

Restul necesarului provine din capitalul acţionarilor. Scatec deţine 65% din proiecte, iar Defic Globe deţine 35%. Potrivit Scatec, ponderea creditului în finanţarea totală este de aproximativ 70%. Punerea în funcţiune comercială este estimată pentru a doua jumătate a anului 2027.

Finanţarea bancară poate include credite pentru construcţie, finanţare pe termen scurt pentru capitalul de lucru şi împrumuturi pe termen lung. Structura acestora urmează calendarul investiţiei şi veniturile estimate după punerea în funcţiune.

Cum reduc contractele pe termen lung riscul unui proiect

Preţul energiei fluctuează, iar băncile analizează cu atenţie veniturile viitoare. Două tipuri de contracte pot reduce această incertitudine.

Contractul de achiziţie a energiei pe termen lung (PPA, de la „power purchase agreement”) obligă un cumpărător să achiziţioneze energia produsă la un preţ stabilit, pe o perioadă determinată. Contractul pentru diferenţă (CfD) este un mecanism de sprijin: producătorul primeşte un preţ de referinţă pe termen lung, iar diferenţa faţă de preţul pieţei este compensată.

Portofoliul Dobrun şi Sadova foloseşte un CfD de 15 ani încheiat cu Opcom, operatorul pieţei de energie electrică. Contractul acoperă aproximativ 70% din producţia estimată, iar restul se vinde pe piaţa angro. Aceste contracte nu reprezintă surse directe de capital, dar îmbunătăţesc predictibilitatea veniturilor şi evaluarea financiară a proiectului.

Ce analizează băncile înainte de a acorda un credit

Maturitatea proiectului influenţează direct condiţiile de finanţare. Înainte de aprobare, băncile verifică:

• stadiul autorizaţiilor;

• condiţiile de racordare la reţea;

• costurile totale ale investiţiei;

• veniturile estimate după punerea în funcţiune.

În cazul parcurilor destinate comercializării energiei, costurile dezvoltării unui parc fotovoltaic includ costurile pentru teren, documentaţie, racordare şi infrastructură electrică. Estimarea lor stabileşte valoarea finanţării solicitate şi contribuţia proprie a dezvoltatorului.

Investiţiile pentru autoconsum au alte priorităţi

Companiile care instalează panouri fotovoltaice în fabrici, depozite sau spaţii comerciale urmăresc, de regulă, reducerea energiei cumpărate din reţea. Analiza financiară porneşte de la producţia estimată, de la consumul propriu şi de la economiile rezultate din utilizarea directă a energiei. Finanţarea poate proveni din resursele companiei, din credite sau din programe de sprijin la care beneficiarul este eligibil.

Profilul de consum contează. O fabrică care operează în timpul zilei foloseşte direct o mare parte din producţie. Un spaţiu cu consum mai ridicat seara poate avea nevoie de stocare, ceea ce poate creşte bugetul.

Bugetul include şi lucrările de instalare şi montaj ale sistemelor fotovoltaice, conexiunile electrice, testarea şi punerea în funcţiune. Racordarea şi infrastructura electrică pot creşte necesarul total de capital. Economiile estimate variază în funcţie de profilul de consum şi de producţia reală, deci nu reprezintă o garanţie.

Spre deosebire de un parc fotovoltaic independent, unde rambursarea creditului poate depinde de veniturile din vânzarea energiei, o instalaţie pentru autoconsum se evaluează în raport cu situaţia financiară generală a companiei.

Alegerea finanţării începe de la scopul proiectului

Granturile, creditele şi capitalul privat nu se exclud, ci se combină în proporţii diferite. Un parc care vinde energie se evaluează în funcţie de veniturile viitoare şi de contractele care le susţin. O instalaţie pentru autoconsum se evaluează după consumul şi economiile companiei.

Primul pas este stabilirea scopului, a stadiului autorizării şi a bugetului complet, inclusiv a cheltuielilor pe care un grant nu le acoperă. Pe această bază, se poate compara un apel european cu un credit bancar sau cu un partener privat.