AFP: Acordurile UE-Elveţia au fost aprobate de Comisia de Afaceri Externe a Parlamentului European

S.C.
Internaţional / 10 septembrie, 13:13

AFP: Acordurile UE-Elveţia au fost aprobate de Comisia de Afaceri Externe a Parlamentului European

Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului European a aprobat o serie de acorduri semnate în martie între Uniunea Europeană şi Elveţia, menite să consolideze cooperarea bilaterală şi să o extindă către noi domenii, relatează publicaţia AFP, citată de Agerpres.

Acordurile vizează în special libera circulaţie a persoanelor, comerţul şi transporturile şi urmăresc actualizarea regulilor comune pentru a preveni apariţia unor noi bariere între Elveţia şi statele membre ale UE, conform sursei.

Raportorul Parlamentului European pentru acest dosar, eurodeputatul Christophe Grudler, şi-a exprimat speranţa că acordurile vor fi aprobate definitiv de legislativul european până la sfârşitul anului, informează sursa citată.

Negocierile dintre UE şi Elveţia au început în 2014, însă au fost suspendate în 2021 şi reluate în 2024, iar acordurile au fost semnate în martie, după încheierea negocierilor, potrivit publicaţiei menţionate.

Printre angajamentele asumate de Elveţia se numără aplicarea, în majoritatea universităţilor publice, a aceloraşi taxe de şcolarizare pentru studenţii din UE ca pentru studenţii elveţieni, de asemenea, Elveţia urmează să contribuie cu 375 de milioane de euro la un fond destinat coeziunii sociale în cadrul UE, conform sursei.

Pachetul de acorduri prevede şi crearea unei zone comune de securitate alimentară, prin armonizarea regulilor în acest domeniu, precum şi participarea Elveţiei la piaţa europeană a electricităţii, informează sursa citată.

Pentru a intra în vigoare, acordurile trebuie ratificate, însă procesul este incert în Elveţia, unde guvernul federal va trebui să obţină sprijinul Parlamentului şi să convingă populaţia de oportunitatea consolidării relaţiilor cu Uniunea Europeană, potrivit publicaţiei.

Decizia finală ar urma să aparţină alegătorilor elveţieni, printr-un referendum care este aşteptat să aibă loc în 2027, informează sursa citată.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2537
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5164
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5707
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1178
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.0876

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb