AFP: Ceuta cere ajutorul UE pentru asigurarea integrităţii teritoriului

S.C.
Internaţional / 8 septembrie, 16:23

AFP: Ceuta cere ajutorul UE pentru asigurarea integrităţii teritoriului

Preşedintele exclavei spaniole nord-africane Ceuta, Juan Jesus Vivas, a cerut marţi ajutorul Uniunii Europene pentru asigurarea integrităţii acestui teritoriu, după sosirea masivă a circa 70.000 de persoane dinspre Maroc la sfârşitul lui iulie, relatează publicaţia AFP, citată de Agerpres.

La puţin peste o lună de la această „invazie”, situaţia în Ceuta rămâne tensionată, a afirmat Vivas în faţa presei la Bruxelles, iar potrivit lui, Ceuta este „oală sub presiune care poate exploda oricând”, conform sursei.

În consecinţă, a adăugat el, „vom cere să existe o prezenţă permanentă a Europei la Ceuta”, în special prin intermediul agenţiei Frontex, informează sursa citată.

Vivas, membru al Partidului Popular (dreapta), a acuzat Marocul că s-a aflat în spatele celui mai recent aflux masiv de persoane, „prin acţiune sau prin omisiune”, conform sursei.

„Credeţi că 80.000 de persoane, 90.000 de persoane, 100.000 de persoane pot fi mobilizate fără ca Marocul şi autorităţile marocane să îşi dea seama?”, a întrebat el, informează sursa menţionată.

Vivas a acuzat Marocul că a recurs la „presiunea migraţiei pentru a pune în pericol integritatea teritorială a Ceutei, a Spaniei şi a Europei”, iar această situaţie „intolerabilă” trebuie să „primească un răspuns ferm din partea Europei, care să spună Marocului că, dacă dorim o politică de cooperare fructuoasă şi benefică, trebuie să plecăm de la respect, începând cu cel al frontierelor”, a continuat el, potrivit publicaţiei.

Vivas a vorbit înaintea întâlnirii prevăzute la Bruxelles cu comisarul pentru problemele migraţiei, Magnus Brunner, şi cu comisarul pentru Mediterana, Dubravka Suica, conform sursei.

Cei doi responsabili europeni se vor întâlni de asemenea cu şeful diplomaţiei spaniole, Jose Manuel Albares, pentru „a discuta situaţia din teren”, a indicat marţi un purtător de cuvânt al executivului UE, potrivit publicaţiei.

Vivas mai cere instituţiilor UE un ajutor financiar pentru Ceuta pentru a obţine plecarea definitivă a tuturor persoanelor intrate la sfârşitul lui iulie şi pentru întărirea infrastructurilor exclavei, conform sursei.

Justiţia spaniolă a deschis oficial luni o anchetă privind sosirea a zeci de mii de migranţi la sfârşitul lunii iulie în Ceuta şi a invocat indicii care sugerează „o gestionare incontestabilă favorizând” acest proces din partea Marocului, potrivit publicaţiei.

În schimb, prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a dat asigurări joi în parlament că nu are „nicio dovadă” a implicării Marocului în acest aflux brusc de migranţi, informează sursa citată.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2523
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5224
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5739
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1184
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.2108

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb