Rusia va „intensifica” atacurile împotriva Kievului ca răspuns la atacurile cu drone ucrainene din timpul alegerilor parlamentare din ţară, a declarat duminică Ministerul rus al Apărării, potrivit AFP, citată de News.ro.
„Ca răspuns la atacurile regimului de la Kiev împotriva ţintelor civile de pe teritoriul rus, forţele armate ruse vor continua şi vor intensifica loviturile cu arme de înaltă precizie împotriva ţintelor militare din Kiev”, a precizat ministerul, potrivit AFP, citată de News.ro.
Acesta acuză Ucraina că a încercat „să zădărnicească exprimarea democratică a voinţei cetăţenilor ruşi”, relatează AFP, citată de News.ro.
Potrivit autorităţilor ruse, Moscova şi regiunea sa au fost ţinta a sute de drone duminică dimineaţă, atac care a provocat moartea a cel puţin două persoane şi a avariat o rafinărie importantă, în ultima zi a alegerilor parlamentare, transmite AFP, citată de News.ro.
Guvernatorul regiunii din jurul capitalei, Andrei Vorobiov, a raportat că 249 de drone au fost doborâte, provocând pagube în mai multe zone rezidenţiale, potrivit AFP, citată de News.ro.




























































1. alerta specifica / requote
(mesaj trimis de anonim în data de 21.09.2026, 08:22)
(sursa info Martin Armstrong, 20 sept 2026)
Ucraina va incerca crearea a inca unui false flag (pe modelul dronei maritime trimise si coordonate de Ucraina pana in ultima secunda inainte de explozie , in portul Constanta, si care intentiona sa detoneze jumatate de oras daca depozitele de ingrasamant agricol ar fi explodat - in vara 2026).
Tinta poate fi o tara NATO de contact , de granita, relevanta (ex: Romania, Polonia).
Perioada: saptamana care incepe cu 28 sept 26 sau saptamana care incepe cu 5 oct 26.
Pe linie maritima si aeriana de contact, Romania ar trebui sa fie foarte, foarte atenta.
Ucraina si Zelensky saliveaza sa atraga in razboi direct contra Rusiei o tara NATO. E nebun omul.
Ban.Cher.Vali
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.09.2026, 09:22)
Vali, lucrezi part time in servicii? Ai acces la informațiile ucrainene sau ai primit acces la o tastatura si ai inceput la scrii la ea?
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.09.2026, 10:12)
nu, actez doar ca un individ cu abilitati speciale , open-source de informatii, intotdeauna in interesul Romaniei (interesul REAL al Romaniei pe termen mediu-lung, nu pro-Rusia sau pro-SUA sau pro-UE/Bruxelles).
Ban.Cher.Vali