AFP: Trump implicat în numeroase tranzacţii bursiere legate de mari companii americane

T.B.
Internaţional / 15 mai, 07:33

AFP: Trump implicat în numeroase tranzacţii bursiere legate de mari companii americane

Noi documente făcute publice joi dezvăluie că preşedintele american Donald Trump a fost implicat în 2026 într-o serie de tranzacţii financiare legate de mari companii americane, pentru o sumă totală de câteva sute de milioane de dolari, notează AFP.

Transmise de Biroul de Etică Guvernamentală (OGE), aceste documente, având în frunte numele preşedintelui american, prezintă în special operaţiuni care implică mai multe mari nume mari ale tehnologiei şi economiei americane, inclusiv Amazon, Apple, Microsoft şi Uber, potrivit AFP.

Sunt menţionaţi şi producătorul de cipuri Nvidia şi producătorul de aeronave Boeing, conform AFP.

Pentru fiecare dintre aceste companii, sumele raportate variază între 1 milion şi 5 milioane de dolari, relatează AFP.

Fişierele nu precizează, însă, natura exactă a activelor în cauză, de exemplu dacă este vorba despre achiziţii de acţiuni, obligaţiuni sau de alte instrumente financiare, potrivit AFP.

Documentele menţionează, de asemenea, mai multe "vânzări" la scară largă, în special implicând Microsoft, Amazon şi Meta, unele variind între 5 milioane şi 25 de milioane de dolari, conform AFP.

Biroul de Etică Guvernamentală are scopul de a "preveni conflictele de interese financiare şi alte încălcări etice în cadrul celor aproximativ 140 de birouri şi agenţii ale ramurii executive", potrivit site-ului său.

Alte documente financiare legate de preşedintele american au mai fost făcute publice în trecut, relatează AFP.

Activele preşedintelui american sunt deţinute într-un trust administrat de fiul său Donald Jr. Este un trust revocabil, ceea ce înseamnă că acesta poate recâştiga controlul direct asupra activelor sale în orice moment, conform AFP.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2592
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5281
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7371
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0899
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.5312

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb