Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor Societăţii Naţionale Nuclearelectrica a aprobat contractarea unei finanţări de 800 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiţii pentru retehnologizarea Unităţii 1 de la Cernavodă, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul oficial al Ministerului Energiei. Decizia a întrunit votul favorabil a 99,87% dintre acţionarii prezenţi, iar pachetul financiar cuprinde două contracte de credit de câte 400 de milioane de euro, arată comunicatul oficial al ministerului.
Investiţia are ca obiectiv extinderea duratei de exploatare a reactorului nuclear cu un nou ciclu de 30 de ani. Împrumutul acordat de BEI prevede o perioadă de rambursare de 22 de ani şi o perioadă de graţie de patru ani la plata principalului. Tragerea fondurilor depinde de emiterea unei garanţii de stat pentru 80% din valoarea creditului, acord ce va fi semnat de Ministerul Finanţelor după obţinerea deciziei Comisiei Europene cu privire la ajutorul de stat, precizează comunicatul de pe site-ul oficial al Ministerului Energiei.
Totodată, acţionarii au analizat stadiul proiectului reactoarelor modulare mici de la Doiceşti şi au votat măsurile propuse pentru activitatea companiei RoPower Nuclear. La data raportării, peste 80% dintre cerinţele asociate deciziei finale de investiţie nu erau îndeplinite, motiv pentru care acţionarii au solicitat clarificarea condiţiilor esenţiale, repartizarea riscurilor între parteneri şi optimizarea cheltuielilor, menţionează documentul publicat pe site-ul oficial al instituţiei.
În cadrul aceleiaşi şedinţe, Adunarea Generală Ordinară a aprobat cu unanimitate începerea procedurii de selecţie pentru cinci posturi în Consiliul de Administraţie al Nuclearelectrica. Ministerul Energiei, în calitate de autoritate publică tutelară, va derula procesul de recrutare cu aplicarea normelor de guvernanţă corporativă din întreprinderile publice, informează comunicatul oficial al Ministerului Energiei.


























































Opinia Cititorului