AGENŢIA DE MONITORIZARE A PRESEI ŞI CENTRUL PENTRU JURNALISM INDEPENDENT PROTESTEAZĂ: Parlamentul prelungeşte ilegal mandatul unora din membrii CNA

C.I.
Ziarul BURSA #Politică / 30 iunie 2006

Agenţia de Monitorizare a Presei (AMP) şi Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) protestează vehement împotriva deciziei Parlamentului de a prelungi cu 6 luni mandatele celor cinci membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului cărora, conform legii, le expiră mandatul în cursul anului 2006. Parlamentul nu are nici o bază legală în adoptarea acestei decizii. Potrivit Legii Audio-vizualului (505/2002), Art.11 (7) "Mandatul membrilor CNA este de 6 ani". Legea nu face nici un fel de referire la posibilitatea de a prelungi acest mandat, indiferent de conjunctură. Cele două organizaţii precizează într-un comunicat: "Considerăm că singurul motiv care a condus la această decizie este eşuarea negocierilor politice pentru împărţirea celor cinci locuri rămase vacante sau care urmau să rămână vacante după expirarea mandatului legal în lunile iulie, respectiv septembrie 2006.

Prin astfel de acţiuni, mediul politic dovedeşte că nu are nici un respect pentru procesul de construcţie şi consolidare instituţională, pentru independenţa instituţiilor aflate sub control parlamentar şi care au, prin lege, rolul de garant al interesului public, iar locurile în astfel de instituţii sunt negociate cu cinism pentru satisfacerea altor interese politice. Una din principalele cauze care au condus la această situaţie este că locurile în aceste instituţii sunt distribuite pe baza unui algoritm politic şi nu pe baza unor criterii de competenţă, ele fiind adesea folosite de mediul politic ca monedă de schimb pentru alte "aranjamente" politice".

AMP şi CJI cer Parlamentului să reintre în legalitate şi să revină urgent asupra acestei măsuri, respectând prevederile Legii Audiovizualului privind numirea membrilor CNA: "Cerem Comisiilor Parlamentare de cultură, artă şi mass-media să urgenteze selectarea celor cinci candidaţi pentru posturile rămase vacante, conform procedurilor legale".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb