Deputatul PNL Alexandru Muraru a transmis un mesaj onest celor care creează grupări în interiorul PNL, afirmând că la următoarele alegeri toţi cei care vor vota PNL o vor face pentru leadershipul autentic al lui Ilie Bolojan, care a redat demnitate Administraţiei Prezidenţiale şi credibilitate funcţiei de premier, conform unei postări pe Facebook. Muraru a subliniat că ultimul congres, contestat de aceştia, este barometrul fidel al taberei lor: zero, deoarece 94% dintre colegii liberali din toată ţara au spus pas pesedizării partidului, iar acesta este verdictul democratic al PNL, potrivit sursei.
Deputatul PNL a declarat că problema contestatarilor nu este conducerea partidului, ci faptul că nu au reuşit să convingă aproape pe nimeni în interiorul PNL, iar în loc să accepte acest lucru şi să contribuie la consolidarea partidului, au ales calea atacurilor permanente, a victimizării şi a mesajelor preluate şi aplaudate de adversarii politici, conform postării. Muraru a concluzionat că fiecare ieşire publică a acestora este caraghioasă şi îi decredibilizează, iar eticheta de trădător îi va urma oriunde, iar colegii îi vor privi cu suspiciune în fiecare zi, potrivit sursei.





















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.07.2026, 10:38)
pai de fapt au fost prieteni cu dracu pana au trecut podul Angelo salligni?
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.07.2026, 11:03)
Bai BOLNAVULE PSIHIC. Pai un CONGRES sub forma de STABOR pe care voi astia din Partidul CACANIU il faceti din doua in doua luni, dupa mintea ta de internat la OBREGIA crezi atyfel de STABORURI, unde va mancati intre voi ca si CAINII, va da dreptul sa conduceti dISCRETIONAR ROMANIA, fara a mai tine cont de ROMANII care va spun in proportie de 80% ca voi ca Partid sunteti de SORGINTE STALINISTO-HITLERISTA, adica ati luat cate ceva de la cele doua DICTATURI care au tarat OMENIREA in doua Razboaie MONDIALE prin care au fost UCISI milioane de cetateni pentru POFTELE acelor DESCREIERATI.? La ora actuala, Romania a incaput pe mana STALINISTILOR uniti cu USRisti NAZISTI, si doriti sa conduceti Romania pentru STRAINI nu pentru ROMANI nu.Ba ai DRACU, nu sunteti chiar asa de multi ,insa sunteti mai TURBATI decat CAINII bolnavi de TURBARE. Voi sunteti niste ANTICRISTI, care doriti sa conduceti ROMANIA nu dupa DATINELE si CREDINTA ROMANEASCA ci dupa cum va cer voua STAPANII care v-au ales si care va sustin in functii nu. In curand, o sa simtiti FURIA ROMANILOR, care atunci cand nu au mai suportat AROGANTA lui CEAUSESCU, l-au dus la TARGOVISTE si l-au ingrasat cu PLUMB. Aveti putintica rabdare ANTICRISTILOR si daca nu o sa plecati de voie, veti ajunge si voi la TARGOVISTE.!
2. Dispari !
(mesaj trimis de anonim în data de 20.07.2026, 12:08)
Furați cât puteți că nu mai prindeți guvernare
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.07.2026, 17:32)
Pana la urma Muraru si frati-su sunt sau nu nepotii lui Harnagea SIE?