Alro - profit de 127 milioane lei, în primele trei trimestre; anul trecut grupul a avut pierdere

A.I.
Piaţa de Capital / 13 noiembrie

Alro - profit de 127 milioane lei, în primele trei trimestre; anul trecut grupul a avut pierdere

Grupul Alro Slatina a obţinut, în primele nouă luni ale anului, un profit net de 126,8 milioane lei, faţă de o pierdere de 394 milioane de lei în aceeaşi perioadă a anului trecut, în vreme ce cifra de afaceri a fost de 2,54 miliarde lei, în creştere cu 13%, conform raportului emitentului publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Alro explică creşterea afacerilor prin majorarea cotaţiilor aluminiului şi îmbunătăţirea cererii, în vreme ce profitul se datorează unei structuri mai bune a costurilor ca urmare a producţiei mai mari de aluminiu lichid din deşeuri şi a vânzărilor în creştere de aluminiu cu valoare adăugată mare şi foarte mare.

Marian Năstase, Preşedintele Consiliului de Administraţie al Alro a declarat: "Rezultatele pentru primele nouă luni ale anului 2024 sunt o reflectare directă a concentrării strategice pe creşterea producţiei de aluminiu cu valoare adăugată mare, pe diversificarea portofoliului nostru şi pe consolidarea măsurilor de control al costurilor, precum extinderea capacităţii noastre de reciclare. Investiţiile în tehnologie de vârf, pentru a furniza produse sofisticate au deja un impact pozitiv în rezultatele noastre, permiţându-ne să ne extindem, în continuare, pe pieţele internaţionale. Suntem hotărâţi să continuăm pe această cale, monitorizând activ piaţa şi luând măsuri adecvate pentru a ne consolida poziţia, asigurând crearea de valoare şi poziţia solidă pe piaţa internaţională, pe termen lung".

Potrivit raportului, preţul mediu al aluminiului la London Metal Exchange (LME) a crescut cu 4%, în primele trei trimestre ale anului, faţă de media contractelor la trei luni (3M LME) înregistrată în aceeaşi perioada a anului 2023, cu un maxim de 2.741 dolari/tonă, înregistrat la 29 mai 2024. Cotaţia medie a LME pentru contractele cu vânzare la trei luni s-a situat, în primele trei trimestre ale anului, la 2.407 dolari/tonă, comparativ cu 2.306 dolari/tonă în acelaşi interval din 2023.

Pentru a susţine livrările în conformitate cu cererea clienţilor, în primele nouă luni ale anului, Grupul a crescut producţia de aluminiu lichid din deşeuri cu 125% faţă de acelaşi interval din 2024, în timp ce producţia de aluminiu electrolitic a crescut cu 5% în perioada avută în vedere.

Pe acest fond, dublat de un mix optim de produse şi de o cerere puternică a industriei aeronavale, Grupul Alro a crescut vânzările de produse laminate plate, pentru acest segment realizând livrări mai mari cu 53%, din punct de vedere al cantităţilor, faţă de primele trei trimestre din 2023. Vânzările totale de aluminiu procesat au fost mai mari cu peste 20.000 de tone în primele nouă luni din 2024 (66.007 tone în ianuarie-septembrie 2024, comparativ cu 43.269 tone în ianuarie-septembrie 2023). Vânzările de aluminiu primar au crescut, de asemenea, la 86.500 de tone, de la 78.934 de tone la nouă luni 2024 - nouă luni 2023).

"Concentrându-se pe consolidarea poziţiei sale pe pieţele internaţionale şi ţintirea de noi pieţe şi clienţi, Grupul Alro şi-a continuat investiţiile în tehnologie menită să aducă Grupul şi mai aproape de clienţii săi şi să îi permită să ofere soluţii personalizate pentru industrii sofisticate. Ca atare, Alro a pus în funcţiune unitatea Cutsmart System, în urma unei investiţii de 13,7 milioane lei. Noua unitate de producţie permite Grupului să producă laminate plate complexe, cu dimensiunile şi toleranţele definite în raport cu cerinţele clienţilor", se arată în raport.

La jumătatea acestui an, Vimetco PLC din Cipru deţinea 54,19% din producătorul de aluminiu din Slatina, în timp ce Pavăl Holding avea 23,2%, iar Fondul Proprietatea 10,2%.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. ALR o sa se duca departe desi atat retailul cat si fondurile o ignora,ca ei iau preponderent petarde.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7308
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3444
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9957
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.2774

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb