Ambasadorul Nicolae de Lacoste a părăsit Belarus după ce nu ar fi reuşit să-şi prezinte scrisorile de acreditare preşedintelui Lukaşenko

J.P.
Internaţional / 18 octombrie 2021

Ambasadorul Nicolae de Lacoste a părăsit Belarus după ce nu ar fi reuşit să-şi prezinte scrisorile de acreditare preşedintelui Lukaşenko

Nicolas de Lacoste, ambasadorul Franţei în Belarus, a părăsit ţara după ce Guvernul de la Minsk i-a cerut să plece, a transmis AFP, citat de G4media.

Un purtător de cuvânt al ambasadei a confirmat că Nicolas de Lacoste a plecat din Belarus duminică. Îi fusese spus să plece începând cu ziua de luni.

De Lacoste, în vârstă de 57 de ani, a fost numit ambasador la Minsk la finalul anului trecut.

Presa locală a sugerat că el nu a reuşit să îşi prezinte scrisorile de acreditare preşedintelui Alexandr Lukaşenko.

Franţa, ca alte ţări din Uniunea Europeană, nu recunoaşte victoria lui Lukaşenko în alegerile din august 2020. Preşedintele, aflat la al şaselea mandat, a fost acuzat în ţară şi străinătate de fraudarea alegerilor.

De Lacoste s-a întâlnit însă, în decembrie anul trecut, cu ministrul belarus de Externe, Vladimir Makei.

Într-un comunicat transmis AFP, purtătorul de cuvânt al ambasadei a spus: "Ministerul belarus de Externe a cerut ca ambasadorul să plece înainte de 18 octombrie. El şi-a luat rămas bun de la echipa ambasadei şi a înregistrat un mesaj video pentru poporul belarus, care va fi publicat mâine dimineaţă (luni, n.r.) pe site-ul ambasadei".

UE a spus în mod repetat că nu consideră alegerile din august ca fiind "libere şi corecte" şi a impus sancţiuni regimului Lukaşenko.

Preşedintele a făcut tot posibilul să înăbuşe revoltele de stradă din Belarus şi, în ciuda sancţiunilor din Vest, a reuşit să respingă toate încercările de a fi destituit.

Lukaşenko, aflat de putere din 1994, este susţinut de omologul rus, Vladimir Putin.

Preşedintele belarus - în vârstă de 67 de ani - a acuzat guvernele europene că instigă protestele şi, în ultimele luni, a suspendat legăturile cu mai multe state.

În luna martie, regimul lui a expulzat întreaga echipă a ambasadei Letoniei, inclusiv ambasadorul, după ce autorităţile de la Riga au folosit steagul opoziţiei la un meci dintr-un campionat de hockey.

În luna august, Minskul a revocat numirea ambasadorului american - Julie Fisher - care urma să fie primul trimis american în decurs de 13 ani în ţara ex-sovietică.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Vai de capul lor in Belarus. Mi-e milă de ei. Ar vrea unii sa fie la fel și la noi. Marea noastră șansă a fost Uniunea Europeană, altfel la fel ajungeam și noi.

    asta e , s-au obraznicit francezii fara masura , eu vad ce-i la noi , posibil sa fie aceleasi ifose si in Belarus

    Francezii si au luat nasul la purtare.. Sunt niste obraznici...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

21 Ian. 2022
Euro (EUR)Euro4.9449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3614
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9178
Gram de aur (XAU)Gram de aur257.2300

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro