American Airlines cumpără 20 de avioane supersonice Overture

S.B.
Companii / 17 august

American Airlines cumpără 20 de avioane supersonice Overture

American Airlines a convenit cumpărarea a 20 de avioane supersonice Overture de la compania Boom Supersonic, au anunţat marţi cele două companii, informează news.ro.

Acordul este a doua comandă fermă din ultimii doi ani pentru Boom, dar compania va mai avea nevoie de câţiva ani pentru construirea primului său avion comercial.

United Airlines s-a angajat anul trecut să cumpere 15 avioane Overture.

"Pasagerii vor zboruri mai rapide, mai convenabile, mai durabile şi asta oferă Overture. Timpul de zbor poate fi la jumătate faţă de cel pe care îl avem astăzi şi asta funcţionează excelent în reţele precum American, prin care putem zbura de la Miami la Londra în mai puţin de cinci ore", a declarat directorul general al Boom, Blake Scholl, pentru CNBC.

Boom spune că avionul Overture va zbura cu o viteză Mach 1,7 sau 1.304 mile/oră, reducând dramatic timpul de zbor transatlantic şi trans-Pacific.

De exemplu, un zbor de la Seattle la Tokyo, care durează de obicei puţin peste 10 ore, ar putea fi finalizat în şase ore cu un avion Overture, potrivit Boom.

"Călătoriile supersonice vor fi o parte importantă a capacităţii noastre de a me servi clienţii", a declarat directorul financiar al American, Derek Kerr, într-un comunicat care a anunţată comanda.

American îi plăteşte lui Boom o sumă nedezvăluită, ca avans nerambursabil. Compania aeriană are, de asemenea, opţiunea de a achiziţiona alte 40 de avioane Overtures în viitor.

Boom afirmă că avioanele sale supersonice vor transporta între 65 şi 80 de pasageri şi vor zbura cu combustibil pentru aviaţie care generează emisii mai mici.

Cu toate acestea, Overture este la câţiva ani de a deveni realitate. Boom va construi avionul la o nouă fabrică din Carolina de Nord şi se aşteaptă să lanseze primul model în 2025, iar primul zbor să aibă loc în 2026.

Dacă testele de zbor şi procesul de certificare vor decurge conform programului, Boom spune că Overture va intra în serviciul comercial până la sfârşitul deceniului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Energia 2022”
Apanova
BTPay
Electromagnetica
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9490
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0469
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1652
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6367
Gram de aur (XAU)Gram de aur270.7253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro