Americanii se implică în despăgubirea foştilor proprietari

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 26 ianuarie 2012

Americanii se implică în despăgubirea foştilor proprietari

Experţi americani au consiliat Guvernul în elaborarea proiectului de lege privind despăgubirea proprietarilor deposedaţi abuziv de regimul comunist, potrivit lui Mark Gitenstein, ambasadorul Statelor Unite în ţara noastră.

Fondul Proprietatea a fost soluţia propusă de guvernanţi pentru această problemă spinoasă, însă din cauza modului de constituire şi a valului de procese care au urmat, ca să nu mai vorbim despre lentoarea acordării de compensaţii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului ne-a impus să eficientizăm procesul de despăgubire până în iulie 2012. La asta lucrează, acum, un Comitet Interministerial, creat la finalul anului 2010.

Mark Gitenstein a spus, ieri, în ocazia împlinirii unui an de la listarea Fondului Proprietatea la bursă, că are cunoştinţă de variantele de lucru ale proiectului. "Comunitatea diplomatică este în legătură cu guvernul privind acest subiect", a declarat ambasadorul SUA, adăugând: "Am adus un expert din SUA pentru a consilia autorităţile. Ne pasă de acest proces şi vom continua să ne implicăm. Cred că România se va conforma deciziei CEDO". Ambasadorul SUA nu a dorit să-şi exprime opinia cu privire la o soluţie optimă de eficientizare a procesului de retrocedare.

Domnia sa a ţinut totuşi să precizeze că, în opinia sa, procesul de despăgubire nu mai are nicio legătură cu Fondul Proprietatea. Statul român rămăsese, la finalul anului trecut, cu o participaţie infimă la Fondul Proprietatea şi ar fi trebuit, oricum, să găsească o soluţie pentru miile de proprietari care mai trebuie despăgubiţi.

Dorina Danielescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, şi coordonatorul Comitetului Interministerial de lucru constituit pentru problema restituirii proprietăţilor, ne-a declarat că noul proiect propune instituirea unor termene pentru finalizarea procesului de restituire în natură a proprietăţilor, cât şi pentru cel de acordare a despăgubirilor, atât la nivel local cât şi la nivel central.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Sigur ca da !

    Toti isi vor primi banii; la calendele grecesti !. 

    Sigur ca da !

    Toti isi vor primi banii; la calendele grecesti !. 

    1. Gresesti, la pastele cailor !

    Despăgubirile făcute până în prezent au fost făcute pe același principiu al cumetriilor, la legea 290 s-a ajuns în situația penibilă ca refugiați din aceaşi localitate să fie tratați diferit, unii și-au găsit actele în arhive celorlalți li s-a spus cu nonșalanță că din localitatea respectivă nu există acte în arhivă, mai pe românește cine a cotizat a primit despăgubiri cine nu stă și fluieră a pagubă, acest sistem de despăgubire a reușit până și pe refugiați să-i împartă în refugiați cu drepturi și în refugiați fără drepturi, asta e țara în care ne-an refugiat, poate la Moscova eram tratați mai bine.

    cred ca totusi se exagereaza cu refugiatii sau cu drepturile victimelor comunistilor in general, ceva in genul cum au fost la noi 22000 de revolutionari cu certificate, din milioanele care au iesit in piete (ca daca ieseau numai cei 22000 acum erau oale si ulcele)...

    acum cam toti cei care au facut puscarie, indiferent de motiv, sunt catalogati victime, ba mai mult, ne-am trezit cu urmasii victimelor veniti de peste mari si tari si solicitand sume uriase despagubiri morale... 

    in afara de restituirile materiale, (dar si aici sunt destule motive de nerestituire) consider ca compasiunea noastra, a poporului roman, sa-i multumeasca mai ales pe urmasi si, daca mai au putintica rabdare, vor veni din nou comunistii la putere... 

    deja liberalii au facut un pact cu comunistii, asa ca nu vad care sunt victime si care sunt calaii... 

    am uitat, calaii este statul, reprezentat de poporul roman, el trebuie sa plateasca, din munca lui, adica indrepti o nedreptate printr-o alta nedreptate... 

    de ce americanii nu propun un fond mondial de despagubire?sau occidentalii? ca la urma urmei ei beneficiaza din plin de realizarile comunistilor, tot ce a fost bun in tara asta a fost privatizat numai in detrimentul poporului... 

    aseara ambasadorul american referitor la privatizarea electrica, hidroelectrica, etc: trebuie neaparat facuta aceasta privatizare, gauri negre sau profitul merge la buget... pai ce vrei nene? sa mearga la niste privati? eu le-au construit? nu mai bine eliminam baietii destepti si sa merga mai multi bani la stat? ca asa am facut si cu petrom-ul, am vandut-o pe mai nimic, cu tot cu zacaminte si acum se lauda ca a devenit super rentabila, au eliminat baietii destepti, au marit reteaua dar mare parte a profitului se face din cresterea nejustificata a preturilor la carburanti... 

    cine este cel pacalit? statul respectiv poporul, ca s-a lasat amagt de niste oameni care au avut interese, care sustineau sus si tare ca statul este cel mai prost manager dar am privatizat totul in favoarea altor state (francez, austriac, italian, german si pe urma ne minunam cat de bine o duc ei... 

    1. poate iti trebuie ochelari sa vezi diferenta .nu crezi?in rest nu merita sa mai pierd timpul cu tine.

      sau ai invatat sa faci scaderea si esti bucuros ... sa nu uiti sa iei restul, ca ti-ai facut datoria...

      POANTA E CA NR. 5 CHIAR ARE DREPTATE. 

    Tovarăşul de la numărul 5 dacă ar fi fost făcut cadou la ruşi şi s-ar fi refugiat cu fundul gol în patria mamă ar gândi altfel dar lui nu prea ai cei cere, el crede că ați pierde pământul şi casa şi tot ce ai agonisit o viaţă datorită faptului că fraţii tăi te-au dat moca la ruşi e doar o chestie de compasiune. Da, mentalitate de dâmboviţean atât ştie atât spune, ce-i pasă lui că ai lui ne-au trimis la moarte, ce-i pasă lui că numai pe 24 August 1944 au fost ridicaţi 7.000 de români din regiunea Cernăuţi şi duşi în lagăr la Onega la săpat canalul dintre lacul Onega şi Marea Nordului a doua zi după ce Mareşalul Antonescu era arestat. Individului i se pare prea mare efortul făcut de el pentru despăgubirea celor refugiaţi mă întreb care efort, dar ticăloşi din ăştia se găsesc peste tot în România, am avut ocazia să discut cu unii din ei şi toţi şi-au cerut scuze, nu cred că e cazul tovarăşului de la 5.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
csalb.ro
Electromagnetica
marmomac.com
arsc.ro

Curs valutar BNR

28 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9479
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.1794
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5370
Gram de aur (XAU)Gram de aur269.2661

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro