Cofondatorul Microsoft, Bill Gates, a avertizat că, dacă nu se iau măsurile de precauţie necesare, riscurile biologice, cibernetice şi psihosociale ar putea apărea mai repede decât beneficiile pe care le-ar putea oferi inteligenţa artificială, potrivit agenţiei de presă oficială a Turciei, Anadolu Ajansi.
Gates şi-a prezentat evaluarea viitorului inteligenţei artificiale publicaţiei New York Times într-un moment în care în SUA cresc îngrijorările cu privire la riscurile pe care le-ar putea prezenta dezvoltarea rapidă a inteligenţei artificiale, iar liderii din industrie solicită o încetinire a dezvoltării acestei tehnologii, transmite Anadolu Ajansi.
Cofondatorul Microsoft a spus că inteligenţa artificială, spre deosebire de inteligenţa umană, nu este supusă limitărilor biologice, subliniind că, în timp ce creierul uman are o memorie şi o capacitate fizică limitate, inteligenţa artificială nu are aceleaşi limitări, relatează agenţia de presă.
Acesta a menţionat că posibilitatea ca inteligenţa artificială să depăşească inteligenţa umană în viitor este îngrijorătoare şi a spus că „Nu a existat niciodată un alt produs atât de puţin înţeles, ale cărui capacităţi sunt atât de puţin cunoscute, precum inteligenţa artificială”, potrivit sursei citate.
Gates a susţinut că riscurile reprezentate de inteligenţa artificială nu sunt legate doar de viitor, subliniind că sistemele actuale au capacitatea de a fi utilizate de „actori rău intenţionaţi” pentru atacuri biologice şi cibernetice, conform sursei menţionate.
Cofondatorul Microsoft, care susţine că inteligenţa artificială ar putea fi utilizată în atacuri de „bioterorism” şi ar putea facilita atacuri cibernetice care vizează sistemele digitale şi de infrastructură, a avertizat, de asemenea, că posibilitatea de a dezactiva măsurile de securitate din modelele open source prezintă un risc semnificativ, relatează agenţia de presă.
El a afirmat că, în viitor, există riscul ca sistemele de inteligenţă artificială să interpreteze ordinele care le sunt date în moduri neaşteptate, acţionând împotriva intereselor umane şi a susţinut că gradul de conştientizare a riscurilor reprezentate de inteligenţa artificială este destul de scăzut în afara sectorului tehnologic, potrivit sursei menţionate.
Acesta a subliniat nevoia urgentă a unui mecanism de supraveghere a utilizării sistemelor de inteligenţă artificială şi a evidenţiat că sistemele actuale nu dispun de suficiente niveluri de supraveghere, informează Anadolu Ajansi.
„Nu te poţi baza pe industrie să se reglementeze singură”, a declarat Gates, potrivit sursei citate.
Gates a susţinut că inteligenţa artificială a creat un număr semnificativ de oportunităţi de angajare până în prezent, menţionând că cererea este deosebit de mare pentru lucrătorii necesari în construcţia de centre de date şi dezvoltarea infrastructurii de inteligenţă artificială şi a subliniat că faptul că tehnologia poate face o treabă mai ieftin decât oamenii nu înseamnă neapărat că treaba ar trebui încredinţată inteligenţei artificiale şi a afirmat că „Faptul că indicatorii economici indică faptul că utilizarea inteligenţei artificiale este mai puţin costisitoare nu înseamnă că societatea este obligată să o facă”, transmite agenţia de presă.
Gates a subliniat că decizia finală în această chestiune aparţine publicului şi a afirmat că inteligenţa artificială ar aduce beneficii mai mari ţărilor cu venituri mici şi că această tehnologie ar trebui avansată în aceste regiuni cât mai repede posibil, potrivit sursei citate.
Cofondatorul Microsoft a afirmat că inteligenţa artificială este un instrument care poate fi folosit, în special, pentru a ajuta oamenii aflaţi în nevoie să îşi rezolve problemele de bază, conform sursei menţionate.
Invocând riscuri precum o creştere a incidentelor de bioterorism sau pierderi de locuri de muncă în viitor din cauza inteligenţei artificiale, Gates a spus că „Trebuie să minimizăm impactul acestora pe o perioadă de tranziţie care va dura probabil mai mult de 20 de ani”, transmite sursa citată.
Acesta a indicat că, în această perioadă de 20 de ani, inteligenţa artificială ar putea aduce progrese incredibile pe care oamenii le vor simţi direct în viaţa lor, potrivit sursei menţionate.
Pe de altă parte, el a subliniat că, dacă nu se iau măsurile de precauţie necesare, riscurile biologice, cibernetice şi psihosociale ar putea apărea mai rapid decât beneficiile pe care le va oferi inteligenţa artificială şi a afirmat că următorii 5 ani vor fi critici în acest sens, conform sursei citate.
Cofondatorul Microsoft a subliniat că puterea decizională în această chestiune se află în mâinile oamenilor şi a spus că „Deşi ar fi dificil pentru o singură ţară să decidă să încetinească, să oprească sau să elimine complet inteligenţa artificială, oamenii pot lua o astfel de decizie. Da, vor exista şi unele provocări politice.”, transmite agenţia de presă.
Acesta a evidenţiat că eliminarea centrelor de date nu va încetini inteligenţa artificială şi a afirmat că există multe domenii în care guvernele pot învăţa unele de la altele în ceea ce priveşte inteligenţa artificială, conform sursei menţionate.
„Ştiu ei ceva ce noi nu ştim? Putem analiza rezultatele diferitelor experimente? Aşadar, va trebui să învăţăm multe despre asta în perioada următoare.”, a spus Gates, observând că China a interzis tinerilor utilizatori să interacţioneze social cu inteligenţa artificială, potrivit agenţiei de presă.
Gates a spus că apărarea inteligenţei artificiale ar fi extrem de dificilă, mai ales dacă nu ar fi luate măsurile de securitate necesare împotriva atacurilor cibernetice sau biologice, transmite Anadolu Ajansi.

























































Opinia Cititorului