ANAF: Amenzi şi confiscări de peste 3,82 milioane lei în centre comerciale en-gros şi en-detail

S.B.
Miscellanea / 19 martie 2025

ANAF: Amenzi şi confiscări de peste 3,82 milioane lei în centre comerciale en-gros şi en-detail

Inspectorii Direcţiei Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) au verificat 399 de operatori cu activitate în depozite şi centre comerciale, dintre care 355 au fost sancţionaţi contravenţional, valoarea amenzilor şi confiscărilor fiind de 3,82 milioane de lei, a anunţat miercuri Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, informează Agerpres.

"În data de 11 martie 2025, inspectorii antifraudă au desfăşurat la nivel naţional acţiuni de control operativ şi inopinat în zone cu risc fiscal ridicat. Cu ocazia acestui control, inspectorii DGAF au verificat 399 contribuabili cu activitate în depozite şi centre comerciale, din care 355 au fost sancţionaţi contravenţional, fiind aplicate 413 sancţiuni contravenţionale (amenzi şi confiscări) în valoare totală de 3,82 milioane de lei. Menţionăm faptul că jumătate dintre sancţiunile contravenţionale, în cuantum de 1,76 milioane de lei, au fost aplicate la 168 operatori economici din centrele en-gros din apropierea Capitalei, iar principalele nereguli depistate au constat în lipsa documentelor de provenienţă şi neînregistrarea tuturor veniturilor aferente vânzării mărfurilor", se arată în comunicat.

Acţiunile de monitorizare şi control ale inspectorilor antifraudă vor continua în perioada următoare, precizează ANAF.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb