ANALIZĂ CNN:  "Conflictul din Siria se transformă într-un război între Statele Unite şi Rusia"

Ziarul BURSA #Internaţional / 14 octombrie 2015

"Conflictul din Siria se transformă într-un război între Statele Unite şi Rusia"

SUA a paraşutat 50 de tone de armament grupurilor insurgente

CNN notează, într-o analiză despre situaţia din Siria, că acest conflict militar reprezintă de fapt un "război prin intermediari/proxy-war" între Rusia şi Statele Unite ale Americii, fiecare dintre cele două puteri mondiale alimentând părţile combatante.

În cea mai recentă manevră, Statele Unite au trimis 50 de tone de armament destinate grupurilor insurgente din nordul Siriei, în cadrul eforturilor de susţinere a opoziţiei siriene. Această decizie a fost luată după ce Rusia a executat mai multe atacuri aeriene în sprijinul forţelor lui Bashar al-Assad, sub pretextul că încearcă să distrugă gruparea teroristă Stat Islamic.

CNN menţionează, potrivit Medifax, că Siria reprezintă un punct critic în acest moment. Din ce în ce mai mulţi civili sunt ucişi în fiecare zi, iar milioane de refugiaţi au fugit în alte ţări. Iar gruparea teroristă ISIS reprezintă o altă ameninţare mortală.

Avioane americane au paraşutat luni 50 de tone de muniţie destinată grupurilor insurgente din nordul Siriei, în cadrul eforturilor de susţinere a opoziţiei siriene. Misiunea a fost efectuată cu avioane de tip C-17, escortate de aeronave de vânătoare. Muniţia - armament uşor şi grenade - a fost lansată în provincia Hasakah, situată în nordul Siriei, fiind destinată grupului insurgent Coaliţia Arabă Siriană.

Întregul armament a fost recuperat în condiţii bune de forţele insurgente, a declarat un oficial american.

De asemenea, autorităţile americane au pus bazele unui program de 500 de milioane de dolari pentru a-i antrena şi echipa militar pe rebelii sirieni, însă programul nu s-a dovedit unul de succes.

"A fost un eşec total din multe puncte de vedere. Statele Unite au încercat să-i controleze pe aceşti luptători, spunându-le că trebuie să se concentreze pe lupta împotriva ISIS. Însă, dacă vorbeşti cu orice sirian, acesta îţi va spune că vrea să scape de Statul Islamic, dar în acelaşi timp îşi doreşte să scape de regimul lui Bashar al-Assad", a declarat corespondentul CNN Arwa Damon.

Pentagonul a anunţat deja "întreruperea temporară" a transferului de luptători-candidaţi din Siria în centre de antrenament din Iordania şi Turcia. Aproximativ 150 de luptători ai opoziţiei aflaţi în unităţi de antrenament îşi vor încheia instrucţia, afirmă oficiali americani. "Antrenarea a mii de infanterişti nu a constituit o metodă bună, cred că a devenit destul de evident acest lucru acum", a precizat un alt oficial al Administraţiei Obama, citat de publicaţia The New York Times.

Luna trecută, doar "patru sau cinci" rebeli antrenaţi se aflau pe câmpul de luptă din Siria, în condiţiile în care programul, implementat în decembrie 2014, ar fi trebuit să antreneze 5.400 de luptători anual şi 15.000 în următorii trei ani.

Rusia încearcă să-l sprijine pe Bashar al-Assad cu atacuri aeriene

În urmă cu două săptămâni, Rusia a luat prin surprindere o lume întreagă, când a decis să lanseze primele atacuri aeriene în Siria. Avioane de vânătoare ruseşti au început din 30 septembrie să efectueze atacuri aeriene în provincii din centrul şi nord-vestul Siriei - culoare către fiefuri ale preşedintelui sirian Bashar al-Assad. Rusia a susţinut că-şi coordonează acţiunile cu Guvernul sirian şi că primeşte informaţii de la Irak şi Irak.

De la declanşarea campaniei, Rusia a efectuat zeci de misiuni de luptă şi a lansat peste 100 de atacuri aeriene, potrivit unor date de la Ministerul rus al Apărării.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, luni, că scopul atacurilor aeriene ruseşti este să stabilizeze Guvernul preşedintelui Bashar al-Assad şi că Rusia nu intenţionează să efectueze şi operaţiuni terestre.

Pe de altă parte, Uniunea Europeană a cerut Rusiei să înceteze "imediat" bombardamentele care vizează opoziţia moderată din Siria, conform unei declaraţii a miniştrilor de Externe ai statelor UE.

"Atacurile recente ale armatei ruse, care merg dincolo de Daesh (n.red. - organizaţia teroristă Stat Islamic) şi de alte grupări teroriste desemnate de ONU, vizând inclusiv opoziţia moderată, sunt de o îngijorare profundă şi trebuie să înceteze imediat. Actuala escaladare militară riscă să prelungească acest conflict, subminând un proces politic, agravând situaţia umanitară şi intensificând radicalizarea", a transmis Uniunea Europeană.

Regimul Bashar al-Assad, aflat la conducere în Siria, trebuie să plece, "mai devreme sau mai târziu", au transmis miniştrii de Externe ai statelor UE, îndemnând Moscova să participe la eventuala tranziţie politică din Siria.

Rusia are mai multe motive pentru care doreşte să rămână în Siria, potrivit CNN. Unul este reprezentat de faptul că în Siria există singurul port naval pe care Rusia se poate baza. Un alt motiv este că regimul sirian a cumpărat arme de la ruşi în valoare de miliarde de dolari. De asemenea, Rusia nu crede că revoluţiile, războaiele şi schimbările de regim pot aduce stabilitate şi democraţie, scrie CNN.

Pe de altă parte, Statele Unite sunt acuzate că au făcut foarte puţin în primii ani ai războiului civil din Siria şi că abia acum încearcă să-i ajute pe rebelii sirieni să lupte împotriva unui alt duşman: gruparea teroristă Stat Islamic.

PUTIN CRITICĂ SUA DIN CAUZA SIRIEI: "Unii din partenerii noştri au terci în loc de creier"

Preşedintele Vladimir Putin a criticat, ieri, autorităţile de la Washington pentru refuzul de a împărtăşi informaţii cu Rusia referitoare la Siria, acuzându-i de judecată confuză.

"Cred că unii dintre partenerii noştri au pur şi simplu terci în loc de creier", a declarat ieri preşedintele rus, adăugând: "Operaţiunile militare efectuate în Siria de coaliţia condusă de Statele Unite nu au produs rezultate, iar impresia este că partenerii noştri sunt debusolaţi".

"Am cerut Statelor Unite să ne ofere poziţiile ţintelor considerate sută la sută teroriste. Răspunsul a fost că nu au o asemenea listă. Am întrebat unde am putea ataca noi. Niciun răspuns. Fără glumă, nu inventez nimic, chiar aşa a fost. Astfel că, recent, le-am propus americanilor să ne spună ce zone să nu atacăm. Nici de data asta nu am primit niciun răspuns. Mi se pare că unii dintre partenerii noştri sunt total debusolaţi", a subliniat liderul Rusiei, citat de Mediafax.

O coaliţie condusă de Statele Unite efectuează de peste un an raiduri aeriene în Siria şi Irak, vizând poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic. Din coaliţie fac parte ţări precum Australia, Canada, Marea Britanie, Franţa, Bahrain, Iordania, Maroc, Qatar, Arabia Saudită şi Turcia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5425
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2961
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9374
Gram de aur (XAU)Gram de aur387.6905

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb