Schimbările climatice amplifică efectele secetei care afectează în această vară numeroase regiuni din Europa, prin creşterea temperaturilor şi accelerarea evaporării apei din sol şi din cursurile de apă, potrivit unei analize publicate de reţeaua internaţională de cercetători World Weather Attribution (WWA), citată de AFP. Studiul arată că, deşi modificările climatice nu au provocat deficitul de precipitaţii înregistrat între aprilie şi iunie, ele au contribuit direct la intensificarea valurilor de căldură, care au redus rapid rezervele de apă disponibile.
• Seceta afectează tot mai multe state europene
Mai multe ţări europene se confruntă cu efectele secetei. În Franţa, autorităţile se tem că producţia de porumb va fi cea mai redusă din ultimii 50 de ani, în timp ce România a limitat accesul fermierilor la apa destinată irigaţiilor. De asemenea, Ţările de Jos au declarat săptămâna trecută stare de penurie de apă, iar şapte insule din Grecia au instituit stare de urgenţă din cauza secetei, pentru a proteja resursele disponibile.
• Căldura extremă accelerează pierderea apei din sol
Potrivit analizei WWA, condiţiile favorabile evaporării apei au fost de 80 de ori mai frecvente în Europa de Vest şi de 40 de ori mai frecvente în Europa de Est în perioada ianuarie-iunie, comparativ cu era preindustrială. „Căldura extremă devine principalul factor al secetei pe continentul nostru”, a declarat Sarah Kew, climatolog la Institutul Regal de Meteorologie din Ţările de Jos. Potrivit acesteia, rezervele de apă din sol şi din râuri se evaporă mult mai rapid decât s-ar fi întâmplat într-o lume fără schimbări climatice, transformând episoadele de secetă care ar fi putut fi gestionate în fenomene severe.
• Modificarea mecanismului de apariţie a secetei
Cercetătorii susţin că schimbările climatice modifică modul în care se formează seceta în Europa. Dacă în trecut lipsa precipitaţiilor reprezenta principalul factor, în prezent temperaturile ridicate şi aerul mai cald joacă un rol tot mai important, împiedicând apa provenită din ploi să rămână în sol. Analiza WWA indică faptul că secetele care afectează solurile agricole sunt acum de cinci ori mai frecvente în Europa de Vest şi de unsprezece ori mai frecvente în Europa de Est din cauza schimbărilor climatice.




















































Opinia Cititorului