Analiză XTB, Claudiu Cazacu: Seceta scumpeşte simbolul Italiei. Parmezanul va fi mai scump din cauza caniculei

Z.B.
Piaţa de Capital / 19 august, 13:34

Analiză XTB, Claudiu Cazacu: Seceta scumpeşte simbolul Italiei. Parmezanul va fi mai scump din cauza caniculei

Seceta ajunge şi în preţul parmezanului. Temperaturile ridicate reduc producţia de lapte, scumpesc furajele şi energia şi pun presiune pe costurile producătorilor, într-un moment în care tot mai multe alimente din Europa resimt efectele vremii extreme, arată Claudiu Cazacu, consultant de strategie XTB România, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

Economiile din toată lumea se resimt în urma valurilor de căldură, însă distribuţia nu este uniformă. Temperaturile ridicate şi seceta sunt mai pronunţate în Europa. Potrivit unui studiu al BCE, într-un scenariu extrem, pierderile pot ajunge la 4,5 puncte procentuale din valoarea adăugată în agricultură.

Estul Europei este partea cea mai vulnerabilă la secetă din UE. În ciuda ploilor din primele luni ale anului, episoadele numeroase de căldură neobişnuită au evaporat apa din sol, în special în vestul şi centrul continentului. Scăderea nivelurilor râurilor şi lipsa apei ar putea aduce pierderi de 75 de miliarde de Euro economiei zonei monetare.

Agricultura europeană se adaptează la caniculă

Adaptarea se schimbă dintr-o opţiune în răspunsul necesar pentru a păstra viabilitatea unor sectoare. În Italia, obiceiurile de cules se schimbă. Viile sunt gata mult mai devreme şi fereastra de cules pentru un rezultat optim este mai scurtă. Coacerea accelerată înseamnă nu doar deplasarea calendarului de cules, ci şi faptul că, în privinţa succesului recoltei, câteva zile pot face diferenţa. Temperaturile devin insuportabile după-amiaza, astfel încât culesul strugurilor începe la lumina lanternelor la 4 dimineaţa.

În Franţa, şampania ar putea avea un gust diferit anul acesta, iar în Bordeaux incendiile nu au afectat doar hectarele plantate ale unor producători, ci riscă şi să inducă un gust de fum, greu de tolerat - rezultatele finale se vor vedea după fermentare.

Uleiul de măsline este, de asemenea, sub presiune. Producţia din două regiuni importante din Italia a scăzut cu aproape 20% faţă de media istorică, punctează Claudiu Cazacu.

Pentru alte culturi, situaţia iese, de asemenea, din tiparele cunoscute. Unele grâne sunt culese dimineaţa devreme, pentru că roua ajută la atingerea nivelului de umiditate necesar. Seceta a transformat peisajul, iar regiuni vaste, mergând dinspre Franţa până mai la nord, în Marea Britanie, ţin fermierii în alertă. Unii dintre aceştia au declarat că, dacă situaţia persistă, producţia de grâne va deveni nesustenabilă.

Seceta afectează şi lactatele

În Italia, parmezanul este mai mult decât un aliment sau un simbol, pentru că devine poartă de intrare spre activele financiare. Roţile de parmezan depuse drept garanţie permit accesarea de credite. Procesul de maturare de până la 3 ani înseamnă o nevoie crescută de lichiditate a micilor producători înainte de vânzarea finală. Mecanismul funcţiona rezonabil încă din 1953. În economia brânzeturilor de origine protejată, - dincolo de glumele despre sensul multiplu al roţilor de „caşcaval” - schimbările de vreme au însă un efect puternic.

Costul privind energia creşte puternic pe măsură ce temperaturile din termometre urcă, iar producţia de lapte va scădea. Seceta scumpeşte furajele, erodând marjele de profit ale fermierilor. Valul de temperatură ridicată afectează în cele din urmă atât volumul, cât şi calitatea materiei prime. În Franţa, unii fermieri spun că perioada de păşunat s-a încheiat în mai în loc de iulie, iar producţia de lapte a scăzut şi cu 25%. În Ungaria, producţia de lapte este, la rândul său, sub presiune, arată Claudiu Cazacu.

Pentru România, recolta de grâne arată mai bine decât în Europa

În România, vestul şi sud-vestul ţării sunt mult mai afectate de lipsa apei, însă producţia din alte zone, ajutate de ploile din primăvară, are perspective bune. Pentru culturile de toamnă de grâu, rapiţă, orz, volumele se anunţă foarte bune, cu potenţialul unei producţii record de grâu. Preţurile mai ridicate pot echilibra bugetele unor producători, după anul dificil precedent.

La nivel agregat, european şi mondial, însă, presiunea pe aprovizionarea cu alimente este în creştere, iar impactul va fi resimţit cu un decalaj. Produse de bază sau alimente rafinate sunt afectate prin mecanisme greu de anticipat acum doar câţiva ani.

Severitatea şi intensitatea episoadelor de temperaturi extreme vor defini în cele din urmă efectele asupra cantităţilor de alimente disponibile, dar şi asupra economiilor europene. Pregătirea şi adaptarea devin, aşadar, esenţiale pentru a limita impactul nefavorabil al volatilităţii climatice în creştere, subliniază consultantul de strategie XTB.

Opinia Cititorului ( 2 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Cumulat cu scumpirea uleiului de masline si a fileurilor ansoa, impactul este major.

    Multumim analistilor pentru munca depusa. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    ioropeanul „dendy” face foamea și mujikul ruzznak are supraproducție + preț la kWh = 5ruble !

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2452
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5190
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5773
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1269
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.3435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb