ANAT estimează în 2010 vânzări de 60 mil. lei

F.A
Companii #Turism / 2 februarie 2010

ANAT se aşteaptă în 2010 la o dublare a numărului de turişti care îşi vor achiziţiona de la agenţiile de turism ale Asociaţiei vacanţe prin "Înscrieri timpurii", precum şi la încasări de circa 60 mil. lei prin acest program, a declarat astăzi preşedintele ANAT, Corina Martin, potrivit NewsIn.

Astfel, anul acesta circa 60.000 de turişti vor achiziţiona pachete turistice prin programul "Înscrieri timpurii". De asemenea, potrivit Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), în 2010 se va dubla şi numărul hotelurilor înscrise în program, la circa 200, faţă de 105 în 2009, cât şi cel al agenţiilor de turism participante, la circa 400.

Corina Martin a adăugat că în acest an turiştii care îşi vor rezerva vacanţe prin intermediul programului vor beneficia de reduceri de până la 30%, după ce în 2009 reducerea medie a fost de 15-20%.

"Anul trecut a fost un program propus hotelierilor puţin în forţă şi nu era discutat şi agreat de toate patronatele. Anul acesta au fost toate patronatele de acord şi sunt oferte mult mai convenabile şi mai variate. Estimăm dublarea numărului de turişti pe fondul rezultatului programului din anul precedent", a spus preşedintele ANAT.

Programul "Înscrieri timpurii" se desfăşoară în perioada 1 februarie - 31 martie 2010 şi oferă turiştilor români posibilitatea de a achiziţiona de la agenţiile de turism membre ANAT pachete turistice cu discounturi pentru orice perioadă a anului în mai multe zone din ţară.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
danescu.ro
aages.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2391
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5710
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6731
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0505
Gram de aur (XAU)Gram de aur612.0168

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb