ANCHETĂ LA VÂRFUL UNIUNII EUROPENEParchetul European cercetează achiziţia de vaccinuri Covid-19

George Marinescu
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 17 octombrie 2022

Parchetul European cercetează achiziţia de vaccinuri Covid-19

Parchetul European (EPPO) confirmă că are în desfăşurare o anchetă privind achiziţia de vaccinuri COVID-19 în Uniunea Europeană, se arată într-un comunicat de presă, emis vinerea trecută de instituţia condusă, în calitate de procuror şef, de Laura Codruţa Kovesi.

EPPO susţine că ancheta respectivă a fost demarată în urma primirii mai multor sesizări şi că în această primă etapă a cercetării penale nu vor fi făcute publice alte detalii. Surse apropiate Parchetului European susţin că ancheta ar viza atât modul în care Comisia Europeană a realizat achiziţia centralizată de vaccinuri, cât şi achiziţiile făcute ulterior de diverse ţări de la Comisie.

În principal este verificat şi acordul încheiat între Comisia Europeană, prin preşedintele Ursula von der Leyen şi compania Pfizer privind livrarea de vaccin ţărilor UE până în anul 2023.

Amintim că acest acord a constituit şi obiectul analizei Curţii Europene de Conturi (ECA), care a întocmit un raport din care reies mai mult aspecte suspecte privind negocierea preliminară pe care Ursula von der Leyen a purtat-o cu board-ul Pfizer, precum şi privind acordul pe care comisia de la nivelul Comisie Europene l-a dat în cazul unor vaccinuri, deşi nu existau suficiente date ştiinţifice.

Auditorii instituţiei europene afirmă în raportul publicat în 12 septembrie că nu au avut la dispoziţie toate datele solicitate Comisiei Europene în privinţa contractelor încheiate, chiar şi în privinţa celui mai important contract semnat cu compania Pfizer/BioNTech, cu reprezentanţii căreia, în martie 2021, Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei de la Bruxelles a purtat negocieri preliminare.

"La 9 aprilie 2021, Comisia a prezentat comitetului director condiţiile negociate între preşedinta Comisiei şi Pfizer/BioNTech, iar comitetul director a fost de acord să lanseze o cerere de oferte. Contractul a fost semnat la 19 mai 2021 şi acoperă 900 de milioane de doze de vaccin care urmează să fie livrate în 2022 şi în 2023, cu opţiunea de a comanda alte 900 de milioane de doze. Acesta este cel mai important contract pentru vaccinuri împotriva COVID-19 semnat de Comisie şi va domina portofoliul de vaccinuri al UE până la sfârşitul anului 2023. Curtea a solicitat Comisiei să îi furnizeze informaţii cu privire la negocierile preliminare desfăşurate în vederea încheierii acestui acord (experţii ştiinţifici consultaţi şi consilierea primită, calendarul discuţiilor, înregistrări ale discuţiilor şi detalii privind termenii şi condiţiile convenite). Niciuna dintre aceste informaţii nu a fost însă pusă la dispoziţia Curţii", se arată în raportul ECA privind vaccinurile achiziţionate în pandemie.

ECA: "Vaccinuri achiziţionate, fără dovezi ştiinţifice clare"

Mai mult, auditorii Curţii Europene de Conturi arată că membrii comitetului director din cadrul Comisiei Europene, care s-au ocupat de contractele de achiziţie publică au luat decizii în absenţa tuturor informaţiilor necesare pentru încheierea unor astfel de contracte.

"Acordul încheiat între Comisie şi statele membre prevedea că, înainte de a lua orice decizie finală, Comisia va solicita consiliere ştiinţifică din surse independente atât cu privire la progresele înregistrate, cât şi cu privire la datele disponibile privind calitatea, siguranţa şi eficacitatea vaccinurilor candidate. Comisia a solicitat consiliere din partea unor experţi ştiinţifici, dar, în absenţa unor date solide, comitetul director a trebuit să ia decizii înainte de a fi disponibile dovezi ştiinţifice clare", se arată în documentul publicat, în urmă cu o lună, de ECA.

Raportul citat menţionează că un comitet de evaluare format dintr-un număr de 5 până la 23 de persoane din partea Comisiei şi a comitetului director a elaborat rapoarte de evaluare a dosarelor de licitaţie prezentate de producători ca răspuns la cererea de oferte făcută de instituţia europeană.

"Curtea a constatat că, în cazul primelor nouă contracte, cererea de oferte nu a adăugat nimic la ceea ce fusese convenit în mod informal cu privire la principalele elemente în listele de termeni şi condiţii" în negocierile preliminare stabilite cu companiile respective, mai arată auditorii ECA, care au mai constatat probleme privind şi calendarele de livrare a vaccinurilor.

Totodată, auditorii ECA afirmă că "niciunul dintre cele opt acorduri preliminare de achiziţie nu prevede în mod explicit un acces prioritar la vaccinuri pentru UE în cazul în care cererea globală ar depăşi oferta". Cu alte cuvinte, Uniunea Europeană, în cazul unei cereri mai mari decât oferta, nu beneficia de prioritate pentru livrarea vaccinurilor respective.

Menţionăm că în perioada august 2020 - noiembrie 2021, Comisia a semnat 11 contracte cu opt producători de vaccinuri, acestea oferind acces până la 4,6 miliarde doze de vaccin, la un cost total estimat de aproape 71 miliarde euro. Costul mediu ponderat per doză este de aproximativ 15 euro. Această sumă este calculată pe baza numărului de doze comandate efectiv (livrate şi care urmează a fi livrate). Până la sfârşitul anului 2021, aproape 952 milioane doze fuseseră livrate statelor membre ale UE (majoritatea de la Pfizer/BioNTech) şi peste 739 milioane doze fuseseră administrate, iar 80% din populaţţia adultă a UE avea o schemă de vaccinare completă. Până la sfârşitul verii anului 2021, UE obţinuse suficiente doze pentru a vaccina cel puţin 70% din populaţia adultă.

Ursula von der Leyen, principala verigă în contractul încheiat cu compania Pfizer

Precizăm că, în urma raportului ECA, europarlamentarul Virginie Joron a anunţat o posibilă declanşare a unei proceduri penale la Parchetul European împotriva preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru favorizarea companiei Pfizer în detrimentul dreptului UE, conform informaţiilor publicate în 21 septembrie de publicaţia Le Courrier des StratPges.

Mai arătăm că toate neregulile de mai sus au fost menţionate, în noiembrie 2021, de publicaţia germană Der Spiegel, care a criticat inclusiv gestionarea netransparentă a documentelor de către Comisia Europeană.

"Comisia UE şterge masiv e-mailuri, iar sms-urile şi chat-urile nici măcar nu sunt arhivate - pentru că sunt de scurtă durată". În concluzie, "este posibil ca mesajele-text dintre Ursula von der Leyen şi CEO-ul Pfizer, Albert Bourla, să fi dispărut şi ele".

Potrivit unui articol din New York Times, publicat la finalul lunii aprilie 2021, Ursula von der Leyen şi şeful Pfizer au discutat la telefon în dese rânduri şi au conversat prin sms-uri timp de mai bine de o lună, privind livrarea a 1,8 miliarde de doze de vaccin anti-Covid de către compania din SUA către Comisia Europeană. Jurnaliştii germani şi cei americani susţin că în negocierile dintre preşedinta Comisiei Europene şi CEO-ul Pfizer un rol important l-au avut educaţia medicală a Ursulei von der Leyen şi profesia soţului. Ursula von der Leyen este doctor în medicină şi are un master în "Sănătate publică", iar soţul ei, Heiko von der Leyen, este directorul medical al companiei biofarmaceutice din SUA, Orgenesis Inc., specializată în dezvoltarea de terapii celulare şi genetice.

Amintim că ancheta Ombudsmanului European în această chestiune s-a lovit de un zid de tăcere. La momentul respectiv, Comisia a susţinut că nu mai deţinea mesajele text dintre Ursula von der Leyen şi Albert Bourla, mesaje care au fost solicitate, fără succes, şi de Curtea Europeană de Conturi.

Achiziţia de vaccinuri din ţara noastră a fost contestată în primăvara acestui an chiar de liderul PSD, Marcel Ciolacu, care a declarat în luna aprilie că este nevoie de explicaţii cu privire la achiziţionarea de către România a 100 milioane de vaccinuri, în valoare de peste 700 de milioane de euro, atât timp cât populaţia ce trebuia vaccinată depăşea un pic 15 milioane de oameni.

"Au cumpărat prima oară 65 de milioane de doze. (...) Noi aveam o ţintă de populaţie pentru vaccinare de 15 milioane de români. În mai anul trecut, ministrul USR, mi se pare, de la Sănătate, a semnat un memorandum către Guvern, a fost contrasemnat de domnul Barna, pentru că era vicepremierul cu atribuţii pe sănătate şi mai sunt doi semnatari, ministrul de Finanţe şi prim-ministrul, dar toată procedura a plecat din zona de sănătate. Au mai făcut un contract de 40 de milioane doze de vaccin pentru anii 2022 şi 2023, care nu au venit încă în România", a spus Marcel Ciolacu, în aprilie 2022.

Cert este că oficialii Comisiei Europene au supraestimat cantitatea de vaccinuri achiziţionată şi conformarea cetăţenilor UE la campania de vaccinare anti-Covid, fapt care a dus la pierderea unor sume consistente de bani din bugetele statelor membre şi din bugetul timp, atât timp cât o parte însemnată din vaccinurile neutilizate şi pe cale să expire au fost donate către statele aflate în curs de dezvoltare sau către ţări din Africa, iar altă parte a fost vândută către aceleaşi zone la preţuri mult mai mici decât cel de achiziţie.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Totul depinde de SUA , asta cu epo si kovesi si birocratii lui soros de la Bruxelles este apa de ploaie . daca SUA musamalizeaza cazul ,intra la justitie in categoria muhaielelor , gen Romania , ceia ce ma indoiesc .

    1. Vinovat e Catu si inca vreo cativa yes man!

      Dar mai E cineva care e implicat puternic,se vede din stratosfera,dar acum,de la atat fum de carbune 

      poate nici macar nu e intrebata de sanatate!

      Cred ca in urmatorii ani,cove va investiga niste dosare grele,ca in Bulgaria,cateva zeci de mii de euro,ce noiba,orice euro conteaza,asta e poezia care ne calauzeste! 

      Citu e un filament marginal al unui ghem de panze de paianjen

       

      sa il intrebe cineva pe Citu de unde naiba are actiunile alea bio-tech (moderna, pfizer) pe care le avea (cum singur declara) in 2020 inainte sa fie facut push-ul exceptional pt ca Romania sa comande cantitati imense de vaccin satanist anti-covid! Si-a luat el actiunile alea? I-au fost facute cadou ? de unde le are si cum de se lauda cu ele in interviuri?  

      conflict de interes? hmmm ...are actiuni si avizeaza comenzi imense la firmele respective? pe bune,ma?  

      adica parnaie, nu?  

      p.s. nu-l uit nici pe Orban care mai ca nu devenise dictator covid dupa ce impusese niste masuri crunte tipice dictaturii , inclusiv... scoaterea armatei pe strazi in primavara 2020 (de ce naiba? impuscau soldatii virusii ????)  

      p.p.s. finalmente oamenii care au facut prostia sa creada in Guvern si "stiinta" si-au injectat zeama satanista toxica si ...asa au aparut trombozele, avc-urile , infarctul, morti subite si caderi pe strada... etc ... sau cel putin caderi subite si inexplicabile de imunitate... in loc sa il aiba pe Dumnezeu in inima si sa aiba incredere in El, nu in experimente facute de minti Mengele-iene naziste care viseaza la micsorarea populatiei Lumii !  

      inca ceva... daca urmariti presa cu frecventa cu care eu o urmaresc... ati observat titluri tampite?

      la ce ma refer:  

      "Varsta ocurentei cancerului a coborat mult sub 50 de ani " 

      "Schimbarile climatice induc diverse boli, inclusiv cazuri de morti subite""  

      etc....  

      PRESA MURDARA SI CORUPTA SI CUMPARATA mascheaza cazurile de oameni morti in urma vaccinarii covid.

      asta e adevarul 

    Ursula la inchisoare...

    1. subscriu!

      oamenii murdari trebuie sa plateasca 

    Ha Ha Ha!

    p.s. daca Laurika noastra s-ar pune pe bune cu super-coruptia de nivel inalt (ex: cuplul satanic Ursula-Bourla) sau cu PR-istii comuni ai Pfizer si Moderna ... se trezeste imediat vreun tembel de la Bucuresti sa o caute la diplome... adica sa puna bazele retragerii ei inapoi in Bucuresti de unde este 

    credeti ca Laurica Neinfricata va face treaba REALA SI PE BUNE? Mda, sigur.... Va las sa credeti ce vreti... eu sunt aproape sigur ca NU va deranja decat cativa fraieri marginali, NU VA PROPUNE PARNAIE PENTRU URSULA SI BOURLA - satanistii seniori ai UE!  

    E un catel Laura care daca musca fundul gresit ... o sa fie prinsa si o sa ii fie smulsi toti dintii academici din gura (alias diplome) !  

    1. din partea mea eu ma rog la Dumnezeu ca Laura sa o faca bine si sa o dea bine pana la maxim!

      dar tare mi-e ca nu o va face!  

      Laura, fa bine ce faci, da-o cu bolta la varf, ... nu te face ca o dai, fato! Da-o cu forta, romaneste, cu nucleara la varf, fato! :)  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
Electromagnetica
BTPay
cautavocat.ro
danescu.ro
arsc.ro
Gala Regista 2023

Curs valutar BNR

07 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9022
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5747
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9405
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4884
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.3601

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro