Angajaţii Loteriei şi Imprimeriei nu vor avea acces la acţiuni odată cu privatizarea

C.P.
Ziarul BURSA #Companii / 13 aprilie 2006

Reprezentanţii Guvernului au sprijinit eliminarea din textul Ordonanţei de Urgenţă privind privatizarea Loteriei şi Imprimeriei Naţionale a prevederii potrivit căreia angajaţii acestor instituţii pot cumpăra un pachet de acţiuni, a declarat ieri purtătorul de cuvînt al Guvernului, Oana Marinescu.

"Cu prilejul dezbaterilor din Senat a fost eliminată din textul ordonanţei acea prevedere prin care se acorda un pachet de acţiuni salariaţilor Loteriei şi Imprimeriei Naţionale. Guvernul a considerat oportun să se renunţe la această prevedere", a afirmat, la Palatul Victoria, Oana Marinescu.

În forma finală a actului normativ referitor la privatizarea acestor instituţii nu va exista posibilitatea ca angajaţii să aibă acces la un pachet de acţiuni. În cadrul dezbaterilor din Senat asupra proiectului de lege pentru aprobarea OUG privind privatizarea Loteriei şi Imprimeriei Naţionale, Bogdan Olteanu, ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul la momentul respectiv, a declarat că guvernul îşi însuşeşte punctul de vedere al Comisiei pentru buget, finanţe potrivit căruia nu este oportună vînzarea pachetului de 7% din capitalul social al celor două companii către salariaţi, membrii consiliilor de administraţie şi pensionari cu ultimul loc de muncă la Loteria Română, respectiv Imprimeria Naţională.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb