Apple şi-ar putea lansa casca de VR/AR în primăvară

V.G.
Companii / 9 ianuarie 2023

Apple şi-ar putea lansa casca de VR/AR în primăvară

Prima cască de realitatea virtuală şi augmenată Apple ar putea fi prezentată oficial deja în primăvară, în locul unei apariţii în cadrul WWDC, care va avea loc în luna iunie, potrivit News.ro.

Apple îşi va prezenta prima cască de VR/AR în primăvară, susţin sursele citate de Bloomberg. Asta în condiţiile în care, anterior, se vorbea despre o prezentare în cadrul conferinţei WWDC.

WWDC va avea loc cândva în luna iunie, astfel că o lansare în primăvară poate însemna că prima cască a companiei va putea fi văzută cu trei sau, în cel mai rău caz, cu o lună mai devreme decât se credea.

Conform aceloraşi surse, lansarea pe piaţă ar urma să aibă loc cândva în toamnă. Nu ar fi exclus ca data exactă a intrării pe piaţă să fie anunţată în cadrul evenimentului din septembrie, când vor fi lansate noile iPhone-uri.

Accelerarea dezvoltării căştii şi toate resursele concentrate de Apple în jurul acesteia au avut un impact negativ în ceea ce priveşte celelalte produse ale companiei.

Pentru că Apple a alocat mulţi ingineri pentru dezvoltarea căştii, produse precum tabletele iPad, laptopurile MacBook, desktop-urile iMac, ceasurile Apple Watch vor fi lansate cu întârziere sau vor fi lipsite de noutăţi notabile.

Acelaşi lucru se va întâmpla şi în ceea ce priveşte software-ul. Pentru că mulţi dintre inginerii companiei au lucrat la xrOS, iOS, macOS şi celelalte sisteme de operare Apple vor primi anul acesta mai puţine îmbunătăţiri decât se dorea iniţial.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2589
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5077
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6086
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1429
Gram de aur (XAU)Gram de aur670.0256

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb