AQUILA a implementat SincronHR pentru eficientizarea proceselor HR

C.A.
Piaţa de Capital / 11 februarie, 13:31

AQUILA a implementat SincronHR pentru eficientizarea proceselor HR

AQUILA, distribuitor de bunuri de larg consum, cu operaţiuni în România, Republica Moldova şi Ungaria, a implementat soluţia integrată SincronHR pentru a-şi eficientiza procesele de resurse umane, precizează un comunicat de presă remis redacţiei.

Această decizie vine într-un moment de dezvoltare accelerată pentru companie, după listarea la Bursa de Valori Bucureşti, şi în contextul extinderii activităţii în regiune.

Compania, care a înregistrat în 2024 o cifră de afaceri de aproximativ 3 miliarde de lei, a optat pentru SincronHR, o soluţie scalabilă destinată managementului resurselor umane, capabilă să gestioneze operaţiunile complexe pentru cei peste 3.500 de angajaţi, transmite comunicatul.

Reprezentanţii companiei spun că noua platformă oferă o imagine consolidată asupra structurii de personal şi a costurilor, la nivel de depozite, departamente şi regiuni, facilitând astfel procesul decizional la nivel de management.

Răzvan Bagherea, Director Organizare şi Resurse Umane în cadrul AQUILA, a declarat că „am ales SincronHR pentru flexibilitatea cu care s-a adaptat nevoilor noastre şi pentru capacitatea de a susţine gestionarea unitară a unei organizaţii cu operaţiuni complexe. Automatizarea unor procese esenţiale, precum transmiterea declaraţiilor salariale, raportările către autorităţi sau onboardingul direct din platformă, ne-a ajutat să economisim timp şi să eficientizăm activitatea de HR”.

Soluţia a contribuit şi la simplificarea administrării pontajelor, adaptate programelor variate ale angajaţilor din diferite locaţii şi roluri. Prin intermediul rapoartelor personalizate, managerii pot accesa rapid informaţii despre echipe şi resurse, iar conducerea beneficiază de o imagine de ansamblu asupra disponibilităţii personalului la nivelul întregii reţele, precizează compania.

Un rol important îl are şi portalul dedicat angajaţilor, care a îmbunătăţit experienţa utilizatorilor şi a susţinut adoptarea rapidă a noii platforme.

„Portalul are o interfaţă intuitivă şi a fost rapid adoptat de colegi. Angajaţii îşi pot consulta în timp real fluturaşii de salariu şi pachetul de beneficii, pot accesa informaţii relevante sau pot încărca documente. Platforma este disponibilă în două limbi, iar accesul se poate face de pe orice dispozitiv conectat la internet. În acelaşi timp, managerii au la dispoziţie rapoarte privind orele lucrate, prezenţa şi concediile, ceea ce îi ajută în planificarea activităţilor zilnice”, a afirmat Daniela Tudorache, Manager HR în cadrul AQUILA.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. ce e aia HR ?

    Human Relaționzs ? 

    Ahhaa, păi o fi nevoie, că cei 700 nepalezi ăia conduc pe stânga ! 

    HR + nepalezii = $$$ la bîrsă

    Nhaa ... AQ e pocnitoare ! 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0914
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2701
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5772
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8539
Gram de aur (XAU)Gram de aur699.7256

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb