AQUILA (simbol bursier AQ), lider în servicii integrate de distribuţie şi logistică pentru piaţa bunurilor de larg consum din România şi regiune, cu peste 30 de ani de experienţă în această industrie, a înregistrat în 2025 venituri de aproape 3,5 miliarde de lei, în creştere cu 18% faţă de anul anterior. EBITDA a crescut cu 5%, până la aproximativ 185 milioane de lei. Cele 4 companii achiziţionate în ultimii trei ani, Romtec-Europa SRL, Parmafood Group Distribution SRL, Parmafood Trading SRL, şi KITAX Kft, au contribuit cu aproximativ 7% în total venituri, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
„De la listare, am direcţionat capitalul atras către dezvoltare sustenabilă, prin achiziţii strategice, modernizare şi creştere organică. Cele patru tranzacţii finalizate ne-au extins semnificativ portofoliul şi prezenţa regională, generând sinergii operaţionale şi comerciale vizibile. Rezultatele preliminare pentru 2025 indică venituri record şi consolidare operaţională, într-un context fiscal şi macroeconomic dificil, care a pus presiune asupra profitabilităţii nete. Achiziţia KITAX şi intrarea pe piaţa din Ungaria, a doua piaţă externă a Grupului, după Republica Moldova, a consolidat prezenţa noastră regională. În ultimii 4 ani, am investit peste 30 de milioane de euro în extinderea flotei, automatizare şi digitalizare. Pe măsură ce companiile integrate îşi ating potenţialul aşteptat, estimăm o contribuţie tot mai consistentă la performanţa Grupului, în linie cu direcţiile strategice asumate la listare”, a declarat Cătălin Vasile, CEO AQUILA.
Segmentul de distribuţie, care generează 95% din veniturile totale, a înregistrat o creştere de 19%, susţinută în principal de avansul organic al canalelor de retail tradiţional (+36%) şi HoReCa (+18%). Veniturile din segmentul de logistică au crescut cu 16%, la 112 milioane de lei, creştere provenită din indexarea tarifelor logistice şi a dezvoltării de noi proiecte. Segmentul de afaceri transport a înregistrat o uşoară scădere de 3%. Veniturile aferente brandurilor proprii pe toate categoriile (alimentare şi nealimentare) au înregistrat o creştere de 16% a vânzărilor în 2025, până la aproximativ 148 milioane de lei. Marja brută din vânzarea mărfurilor s-a menţinut la 20%, conform comunicatului.
Cheltuielile operaţionale înainte de amortizare au crescut cu 98 milioane lei, ca urmare a creşterii numărului de angajaţi cu 13% şi a consolidării noilor companii achiziţionate. Profitul net a atins aproximativ 50 milioane de lei, în scădere cu 45%. Acest rezultat a fost influenţat în principal de aplicarea impozitului minim pe cifra de afaceri în România, care a dus rata efectivă de impozitare la 43%, precum şi de creşterea cheltuielilor operaţionale şi de impactul diferenţelor de curs valutar, potrivit comunicatului.
AQUILA este unul dintre cei mai mari jucători din sectorul distribuţiei de bunuri de larg consum din România şi regiune, având un model de afaceri integrat care acoperă distribuţia, logistica, transportul pe multiple categorii de temperatură de produse alimentare sau nealimentare, precum şi activităţi de producţie.
Cu o prezenţă extinsă în Republica Moldova şi Ungaria, compania oferă soluţii eficiente şi personalizate, sprijinind partenerii în optimizarea lanţului de aprovizionare. Prin infrastructura modernă şi reţeaua extinsă în 3 ţări, AQUILA asigură disponibilitatea unei game largi de produse în peste 72.000 de puncte de desfacere, inclusiv magazine tradiţionale, reţele moderne de retail şi platforme online. Portofoliul AQUILA, format din peste 15.000 de produse, include atât mărci proprii precum Gradena, LaMasă şi JetXpert, cât şi branduri globale de renume, precum Kinder, Lavazza, Whiskas şi Mutti. Prin cele 4 achiziţii recente, compania şi-a consolidat poziţia în piaţa regională, oferind clienţilor o gamă extinsă de produse, atât bunuri de larg consum, cât şi soluţii pentru întreţinerea autoturismelor şi echipamente de protecţie a sănătăţii şi a siguranţei muncii. AQUILA operează prin 4 canale principale de distribuţie, având ca obiectiv strategic dezvoltarea segmentului HoReCa printr-un portofoliu complementar şi sinergii cu companiile achiziţionate şi deţine cea mai extinsă şi performantă flotă de distribuţie din regiune de peste 1.600 autovehicule, din care mai mult de 200 sunt autocamioane, arată comunicatul.
Fondată în 1994 de antreprenorii Alin Adrian Dociu şi Constantin Cătălin Vasile, compania a fost listată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) în noiembrie 2021. Din grupul AQUILA fac parte 6 companii AQUILA Part Prod Com SA (compania-mamă) şi filialele sale PRINTEX SA, Trigor AVD SRL (din Republica Moldova), Romtec Europa SRL, Parmafood Group Distribution SRL, Parmafood Trading SRL şi KITAX Kft din Ungaria. Acţiunile companiei (simbol AQ) sunt incluse în indicele de referinţă BET al Bursei de Valori Bucureşti şi în indicii MSCI Frontier şi MSCI România. În ultimii doi ani, preţul acţiunii a crescut cu peste 20% anual, peste performanţa pieţei, conform comunicatului.
Cu peste 3.500 de angajaţi, inclusiv 5% străini, AQUILA susţine o cultură organizaţională bazată pe diversitate şi incluziune. AQUILA este dedicată creării de valoare pe termen lung pentru investitori, angajaţi şi comunităţi, integrând principiile ESG în strategia sa de afaceri. Prin iniţiative durabile, transparenţă dovedită de scorul maxim VEKTOR by ARIR 10 şi eficientizarea operaţiunilor, compania promovează un mediu de lucru incluziv şi un angajament ferm faţă de comunităţile în care activează. Pentru performanţele realizate în domeniul ESG compania a fost recompensată în anul 2025 cu medalia de argint EcoVadis, potrivit comunicatului remis redacţiei.















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.02.2026, 09:46)
venituri in crestere normal cand faci achizitii si mentii afacaerile de baza cu marje la jumatate
profit la jumatate,PER 43 la o firma de logistica si ceva produse proprii
si atentie ca in T4 au facut doar 6 milioane profit deci in dinamica profitul pare sa se prabuseasca si mai mult