Investiţiile următorului deceniu, într-o lume dominată de datorii, inflaţie şi AI
A consemnat Emilia Olescu
A consemnat Emilia Olescu
George Marinescu
Sabin S. Brandiburu
Andrei IacomiPiaţa de Capital / 21 septembrie 2020
• Intrarea în eşalonul pieţelor emergente este evident un pas bun, dar nu suficient pentru dezvoltarea bursei, sunt de părere analiştii din piaţa noastră • BT Capital Partners: "Banca Transilvania, Nuclearelectrica şi TeraPlast - companiile incluse în seria de indici FTSE Global Equity Index" • Adrian Codirlaşu, CFA România: "Mai ales acum, prin intrarea în categoria pieţelor emergente, se creează un mediu benefic pentru listări".
Piaţa noastră de capital a intrat oficial, începând de astăzi, în categoria celor emergente secundare sub umbrela FTSE Russell, al doilea jucător global ce realizează astfel de clasamente, după ce în luna septembrie a anului trecut, agenţia londoneză de rating stabilise că sunt îndeplinite criteriile pentru accederea în eşalonul superior pieţelor de frontieră, în care ne-am aflat din 2008 încoace.
George MarinescuCompanii / 21 septembrie 2020
• Sute de tone de fir conductor de cupru, scoase din uz în timpul lucrărilor de modernizare a tronsonului de cale ferată, s-au "evaporat" din depozitele SC Electrificare CFR SA • O parte dintre depozite erau nepăzite, aşa cum este cazul celui de la Cernavodă Pod • Transferuri fictive între centre, aprobate de conducerea companiei publice
Aproape şase ani au durat cercetările penale efectuate de Poliţia Transporturi Feroviare şi de procurori pentru ca dosarul furtului a aproape 160 de tone de fir de cupru schimbat la reabilitarea tronsonului de cale-ferată Bucureşti-Constanţa să ajungă în instanţă. Conform unor surse din cadrul CFR şi din cadrul Poliţiei, dosarul a fost trimis către instanţă în urmă cu trei luni, adică la peste doi de când relatam în paginile Ziarului BURSA despre furtul de pe calea ferată săvârşit cu complicitatea angajaţilor şi conducerii SC Electrificare CFR SA.
V.R.Internaţional / 21 septembrie 2020
• Financial Times: "America alunecă spre o furtună perfectă" • TIP: Scenarii alarmante privind scrutinul prezidenţial din SUA
Americanii din Minnesota, South Dakota, Virginia şi Wyoming au început, de vineri, să-şi exprime opţiunea pentru viitorul preşedinte al SUA, aceste state deschizând anticipat centrele de votare pentru scrutinul programat să aibă loc în 3 noiembrie.
Marius TiţaInvestiţii Personale / 21 septembrie 2020

La 14 septembrie, Puiu Manu a împlinit 92 de ani. Este deja o legendă, desprins parcă din banda desenată pe care o realizează de zeci de ani, la nivel maxim de emoţie şi valoare. S-a născut în 1928, în Bucureşti, şi nu la Craiova, cum ar crede cei care ştiu ce înseamnă Bănia în istoria benzii desenate româneşti. De la început a mers pe drumul sportului şi al graficii, pe care le-a practicat întotdeauna şi continuă să le facă şi în prezent.
Călin RecheaMacroeconomie / 21 septembrie 2020
George MarinescuCompanii / 21 septembrie 2020
În timp ce preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen prezenta în plenul Parlamentului European dorinţa stabilirii unui salariu minim în toate statele membre ale Uniunii, compatrioţii săi de la Daimler Benz refuzau, la Cugir, propunerile reprezentanţilor salariaţilor subsidiarei Star Transmission SRL, dând drum liber declanşării conflictului colectiv de muncă. Din cele 110 revendicări ale celor peste 1100 de angajaţi reprezentaţi de sindicat, administraţia germană a acceptat doar 20, în două luni de negociere.
Cristian PîrvulescuEditorial / 21 septembrie 2020
A.I.Piaţa de Capital / 29 septembrie, 14:39
Actualizare : Propunerea privind alocarea de dividende a fost aprobată
Z.B.Anticorupţie / 29 septembrie, 17:43
Actualizare - Ionel Rusen a fost adus la Arestul Central
A.M.Internaţional / 29 septembrie, 21:30
A.M.Politică / 29 septembrie, 21:23
A.M.Politică / 29 septembrie, 21:08
A.M.Internaţional / 29 septembrie, 20:51
A.M.Politică / 29 septembrie, 20:43
A.M.Companii / 29 septembrie, 20:39
A.M.Internaţional / 29 septembrie, 20:33
A.M.Internaţional / 29 septembrie, 20:27
A.M.Internaţional / 29 septembrie, 20:08
A.M.Bănci-Asigurări / 29 septembrie, 19:59
A.M.Macroeconomie / 29 septembrie, 19:40
A.M.Politică / 29 septembrie, 19:21
A.M.Internaţional / 29 septembrie, 19:18
A.M.Internaţional / 29 septembrie, 19:08
A.M.Politică / 29 septembrie, 19:00
A.M.Politică / 29 septembrie, 18:50
A.M.Piaţa de Capital / 29 septembrie, 17:37
A.M.Companii / 29 septembrie, 17:30
Z.B.Politică / 29 septembrie, 17:09
Z.B.Politică / 29 septembrie, 17:00
Actualizare : Andrea Chiş: Votul negativ arată dorinţa menţinerii situaţiei actuale din Justiţie
Z.B.Politică / 29 septembrie, 16:27
Media-Advertising / 29 septembrie, 15:55
A.M.Politică / 29 septembrie, 15:45
Z.B.Politică / 29 septembrie, 15:41
A.M.Politică / 29 septembrie, 15:06
SABIN S. BRANDIBURUInternaţional / 29 septembrie, 14:44
SABIN S. BRANDIBURUCompanii / 29 septembrie, 14:43
SABIN S. BRANDIBURUInternaţional / 29 septembrie, 14:36
Z.B.Politică / 29 septembrie, 14:21
Z.B.Internaţional / 29 septembrie, 14:06
Z.B.Politică / 29 septembrie, 13:43
Z.B.Miscellanea / 29 septembrie, 13:36
Z.B.Politică / 29 septembrie, 13:23
Z.B.Politică / 29 septembrie, 13:12
Z.B.Politică / 29 septembrie, 13:06
Z.B.Politică / 29 septembrie, 12:35
Z.B.Politică / 29 septembrie, 12:23
T.B.Politică / 29 septembrie, 11:53
T.B.Internaţional / 29 septembrie, 11:26
Z.B.Politică / 29 septembrie, 11:23
Z.B.Bănci-Asigurări / 29 septembrie, 10:51
T.B.Companii / 29 septembrie, 10:50
A.M.Companii / 29 septembrie, 17:13
A.M.Companii / 29 septembrie, 17:08
A.M.Companii / 29 septembrie, 15:31
A.M.Anticorupţie / 29 septembrie, 15:22
A.M.Companii / 29 septembrie, 15:13
A.M.Internaţional / 29 septembrie, 14:53
A.M.Macroeconomie / 29 septembrie, 14:19
A.M.Internaţional / 29 septembrie, 14:01
A.M.Companii / 29 septembrie, 13:42
A.M.Companii / 29 septembrie, 13:36
A.M.Companii / 29 septembrie, 13:32
A.M.Companii / 29 septembrie, 13:13
A.M.Macroeconomie / 29 septembrie, 13:09
• Pieţe pe pilot automat: Activele financiare globale au crescut cu 8,6%, până la un nivel record de 268,4 trilioane EUR, pieţele generând 4 din 5 euro din averea suplimentară.
Z.B.Bănci-Asigurări / 29 septembrie, 12:58
Z.B.Companii / 29 septembrie, 12:16
Z.B.Companii / 29 septembrie, 11:50
Z.B.Companii / 29 septembrie, 11:34
V.R.English Section / 30 septembrie
• The company expects delivery growth of between 0% and 2% this year, down from its previous estimate of 4%-6%.
George MarinescuEnglish Section / 30 septembrie
I.Ghe.English Section / 30 septembrie
George MarinescuEnglish Section / 30 septembrie
George MarinescuEnglish Section / 30 septembrie
A.V.Internaţional / 21 septembrie 2020
Bursele din Europa au scăzut vineri, investitorii având temeri legate de creşterea economiei, în contextul celui de-al doilea val de pandemie de Covid-19.
A.I.Piaţa de Capital / 21 septembrie 2020
Alexandra-Bianca BalabanBănci-Asigurări / 21 septembrie 2020
BNR a afişat, vineri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele overnight plasate (ROBOR) care a scăzut la 1,57%, de la 1,64% în ziua precedentă.
Alexandra-Bianca BalabanBănci-Asigurări / 21 septembrie 2020
Euro a scăzut, vineri, cu 0,13 bani faţă de leu, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,8582 lei/euro.
Mihai GongoroiMacroeconomie / 21 septembrie 2020
Mihai GongoroiPiaţa de Capital / 21 septembrie 2020
Macroeconomie / 21 septembrie 2020
O.D.Miscellanea / 21 septembrie 2020
O.D.Miscellanea / 21 septembrie 2020
O.D.Miscellanea / 21 septembrie 2020
| 5.3470 | |
| 4.7814 | |
| 5.7304 | |
| 6.3058 | |
| 633.4893 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 7 octombrie
Piaţa de Capital /A.V. - 7 octombrie
Piaţa de Capital /A.V. - 6 octombrie