ARTICOL DE OPINIE Agricultura românească, între recolte bune şi datorii tot mai mari. De ce problemele de astăzi au început cu ani în urmă

În agricultură, un an bun nu înseamnă întotdeauna şi un an profitabil. Poţi avea o recoltă bună, poţi vinde întreaga producţie şi, cu toate acestea, la final să constaţi că banii nu sunt suficienţi pentru a acoperi toate cheltuielile şi datoriile acumulate. Este o realitate cu care se confruntă tot mai mulţi fermieri români şi care începe să se vadă inclusiv în statisticile privind insolvenţele.

În primele nouă luni ale anului 2026, numărul companiilor intrate în insolvenţă la nivel naţional a crescut cu aproape 12% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În agricultură, însă, creşterea este mult mai puternică: 52,5%, ceea ce înseamnă peste 90 de companii în plus care au ajuns în această situaţie.

Cifrele sunt îngrijorătoare, dar cred că este important să înţelegem ce se află în spatele lor. Pentru că problemele financiare pe care le vedem astăzi în agricultură nu au apărut peste noapte. Ele sunt rezultatul presiunilor acumulate în ultimii trei-patru ani, timp în care fermierii au fost nevoiţi să facă faţă unor provocări succesive, de multe ori fără răgazul necesar pentru a-şi reface rezervele financiare.

Cum ajunge o fermă profitabilă să aibă probleme financiare?

Agricultura este, prin natura ei, o activitate în care investeşti astăzi pentru un rezultat pe care îl vei obţine peste câteva luni. Cumperi seminţe, îngrăşăminte, combustibil, plăteşti salarii şi rate la utilaje, fără să ştii cu certitudine cât vei produce şi la ce preţ vei putea vinde.

În ultimii ani, această ecuaţie a devenit tot mai dificilă. Costurile de producţie au crescut, preţurile de valorificare nu au ţinut întotdeauna pasul, iar seceta şi fenomenele meteo extreme au afectat producţia în numeroase ferme.

Pentru a continua activitatea, mulţi fermieri au apelat la credite, au amânat investiţii sau au negociat termene de plată mai lungi cu furnizorii. Sunt soluţii fireşti pe termen scurt, dar care, repetate de la un an la altul, pot crea un dezechilibru financiar tot mai greu de gestionat.

Aşa se explică de ce o fermă care funcţionează, are utilaje, terenuri lucrate şi producţie poate ajunge totuşi în dificultate. Nu pentru că nu ştie să producă, ci pentru că veniturile obţinute nu mai reuşesc să acopere, la timp, costurile şi obligaţiile acumulate.

O recoltă bună poate rezolva o parte dintre problemele unui sezon. Dar nu şterge automat datoriile din ultimii ani. Cifrele ne arată că problema este mai profundă

Dincolo de creşterea numărului de insolvenţe, există un alt indicator care merită atenţia noastră. Potrivit analizelor CITR, în zona culturilor agricole şi a creşterii animalelor există aproximativ 4.000 de companii de impact, care generează circa 60% din cifra de afaceri a sectorului analizat. Dintre acestea, aproximativ 1.700 se află într-o situaţie financiară dificilă, fiind restructurabile sau în apropierea insolvenţei.

Aceste companii cumulează datorii de aproximativ 37 de miliarde de lei şi au în jur de 21.000 de angajaţi.

Vorbim, aşadar, despre companii importante pentru agricultura românească, cu activitate economică, angajaţi, furnizori şi investiţii. Iar dificultăţile lor nu se opresc la poarta fermei. Ele se transmit mai departe către furnizorii de inputuri, transportatori, procesatori şi către comunităţile locale care depind de aceste activităţi.

În acelaşi timp, accesul la finanţare devine mai dificil. Rata creditelor neperformante în agricultură a ajuns în jurul valorii de 10%, aproximativ dublul mediei generale. Este firesc ca, în acest context, băncile să analizeze cu mai multă atenţie riscurile, iar obţinerea unor noi finanţări să fie mai complicată pentru companiile deja îndatorate.

Se creează astfel un cerc dificil de rupt: fermierii au nevoie de bani pentru a produce şi pentru a-şi achita obligaţiile, dar tocmai problemele financiare acumulate le îngreunează accesul la aceşti bani.

Insolvenţa nu este începutul problemei. Este momentul în care problema devine vizibilă.

Cred că aceasta este una dintre cele mai importante idei pe care trebuie să le înţelegem atunci când discutăm despre evoluţia insolvenţelor.

Statisticile de astăzi ne arată, în mare măsură, ce s-a întâmplat în economie în urmă cu câţiva ani. O companie nu ajunge, de regulă, în insolvenţă după un singur sezon dificil. Problemele se acumulează: mai întâi scade profitul, apoi apar întârzierile la plată, creşte dependenţa de credite şi, treptat, compania pierde capacitatea de a-şi susţine activitatea în condiţii normale.

Tocmai de aceea, nu ar trebui să aşteptăm ca o fermă să nu îşi mai poată plăti datoriile pentru a începe să discutăm despre soluţii.

Cu cât problemele sunt recunoscute mai devreme, cu atât există mai multe opţiuni pentru redresare.

Ce poate face un fermier atunci când apar primele dificultăţi?

Primul pas este să îşi privească realist situaţia financiară. Nu doar cât produce şi cât vinde, ci mai ales câţi bani îi rămân efectiv disponibili după plata tuturor cheltuielilor şi ce obligaţii are de achitat în lunile următoare.

Dacă încasările nu mai acoperă plăţile, dacă ratele sunt achitate tot mai greu sau dacă activitatea curentă depinde constant de noi împrumuturi, acestea sunt semnale că modelul financiar al fermei trebuie regândit. Există soluţii, iar ele nu presupun neapărat intrarea în insolvenţă.

În funcţie de situaţia fiecărei companii, pot fi renegociate termenele de plată cu creditorii, reeşalonate anumite datorii, ajustate costurile sau identificate noi surse de finanţare. Pentru companiile care au o activitate viabilă, dar sunt apăsate de datorii, există şi mecanisme de restructurare preventivă, care permit reorganizarea obligaţiilor financiare înainte ca situaţia să devină critică.

Important este ca aceste măsuri să fie luate la timp, pe baza unui plan realist, adaptat specificului activităţii agricole şi calendarului încasărilor.

În experienţa noastră, una dintre cele mai mari provocări nu este neapărat lipsa soluţiilor, ci faptul că antreprenorii ajung să le caute prea târziu, când presiunea creditorilor este deja foarte mare, iar resursele companiei sunt aproape epuizate.

Agricultura are nevoie de finanţare, dar şi de o abordare diferită a dificultăţilor financiare

Cred că ar trebui să schimbăm şi modul în care privim companiile agricole aflate în dificultate.

O fermă cu datorii nu este automat o afacere fără viitor. Poate avea terenuri productive, echipamente, angajaţi cu experienţă, contracte şi capacitatea de a genera venituri. Problema poate fi că structura datoriilor sale nu mai este compatibilă cu ritmul în care produce şi încasează bani.

În astfel de situaţii, restructurarea poate oferi răgazul necesar pentru reaşezarea activităţii, iar accesul la capital nou poate susţine continuarea producţiei.

Nu toate companiile pot fi salvate, iar restructurarea nu este o soluţie universală. Dar pentru fermele care au în continuare un model de business viabil, dificultăţile financiare nu ar trebui să însemne automat sfârşitul activităţii.

Avem nevoie de mai mult dialog între fermieri, finanţatori şi specialişti în restructurare, de soluţii adaptate ciclurilor agricole şi, mai ales, de disponibilitatea de a interveni înainte ca problemele să devină ireversibile.

Agricultura românească are potenţial, are antreprenori care au investit şi au construit afaceri solide şi are nevoie ca aceste afaceri să poată merge mai departe.

Iar dacă ar fi să transmit un singur mesaj fermierilor care traversează astăzi o perioadă dificilă, acesta ar fi simplu: nu aşteptaţi următoarea recoltă în speranţa că va rezolva toate problemele financiare. Uneori, cea mai importantă decizie pentru viitorul unei ferme nu se ia pe câmp, ci atunci când alegi, la timp, să îţi reorganizezi afacerea.

(C)