Academia de Studii Economice din Bucureşti va organiza pe 16 mai o simulare a examenului de admitere pentru Facultatea de Drept şi Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică, adresată exclusiv elevilor din clasele a XII-a. Participarea este gratuită, iar desfăşurarea va reproduce fidel etapele concursului oficial din sesiunea de admitere din iulie. Accesul în sălile de examen se va face pe baza actului de identitate, în intervalele orare comunicate de organizatori, iar regulile sunt identice cu cele din examenul real. Candidaţii nu vor putea intra cu telefoane sau alte dispozitive electronice şi nici cu materiale ajutătoare. Rezultatele obţinute la simulare au rol orientativ şi nu vor fi luate în calcul la admitere.
• Probe diferite, în funcţie de facultate
Pentru Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică, simularea începe la ora 9:00 pentru programele în limba română şi la ora 13:00 pentru cele în limba engleză. Testul va dura două ore şi va fi susţinut la matematică, sub formă de grilă cu 10 întrebări, fiecare având câte cinci variante de răspuns, dintre care una corectă. Punctajul maxim este de 100 de puncte, incluzând cele 10 puncte acordate din oficiu. În cazul Facultatea de Drept ASE, simularea începe la ora 13:00 şi are o durată de trei ore. Testarea va cuprinde două discipline, limba română şi economia, într-un format de 100 de întrebări grilă. Dintre acestea, 60 sunt alocate limbii române şi 40 economiei, iar punctajul este distribuit proporţional, la care se adaugă punctele din oficiu.
• Un exerciţiu util înainte de admiterea din vară
Simularea oferă elevilor ocazia de a se familiariza cu nivelul subiectelor şi cu rigorile unui examen competitiv. În acelaşi timp, le permite să îşi evalueze pregătirea şi să îşi gestioneze mai bine timpul în condiţii similare celor din ziua concursului. Prin această iniţiativă, ASE îşi propune să sprijine viitorii candidaţi în procesul de orientare şi pregătire, într-un context în care concurenţa pentru aceste facultăţi rămâne ridicată.
















































Opinia Cititorului