ATACUL DE LA BERLIN/AMBASADORUL EMIL HUREZEANU: "Un astfel de atentat va fi instrumentalizat politic"

A.G.
Ziarul BURSA #Internaţional / 21 decembrie 2016

 "Un astfel de atentat va fi instrumentalizat politic"

Atacul cu camionul care a avut loc luni seară la un târg de Crăciun din Berlin "va fi instrumentalizat politic, în primul rând de partidele politice mai noi, cum este Alternativa pentru Germania sau Stânga germană, care oricum aveau rezerve foarte mari legate de politica Berlinului" în privinţa imigranţilor şi a refugiaţilor, a declarat ieri, pentru Agerpres, ambasadorul României în Germania, Emil Hurezeanu, care a mai spus că "era o chestiune de timp un astfel de atentat de proporţii" în această ţară, după cele din Belgia, Franţa şi în alte state.

"Suntem într-o perioadă globală de ameninţare teroristă. Germania face parte din lumea occidentală. Şi era o chestiune de timp ca un astfel de atentat de proporţii să aibă loc şi în Germania, după ce s-a întâmplat anul acesta în Belgia şi în Franţa şi mai demult în alte ţări occidentale", a afirmat Emil Hurezeanu, care a atras atenţia că "nu există un coeficient absolut de siguranţă" şi "o capacitate absolută de prevenire a unor astfel de atentate".

"E adevărat, Berlinul e o scenă deschisă, liberă. A fost destul o scenă divizată şi supravegheată", a adăugat ambasadorul, afirmând că orice astfel de atentat terorist, "cu un impact emoţional, comunitar, atât de important" şi "într-un moment atât de important cum este Adventul, Ajunul Crăciunului, în inima Germaniei, chiar în centrul Berlinului, în imediata apropiere a unei biserici a memoriei", "găseşte o proiecţie, în mod aproape obligatoriu, în viaţa politică".

"În alegerile din septembrie (2017 - n.r.), oricum problema imigranţilor şi a refugiaţilor era un obiect de dispută, pentru că Germania a primit cei mai mulţi refugiaţi din Orientul Apropiat, 850.000-900.000, încă din septembrie 2015, şi are o politică de stat tolerantă, umanistă, generoasă, cu care nu toată lumea este de acord nici în Germania şi nici în alte ţări europene", a declarat Emil Hurezeanu.

Domnia sa a mai spus că un astfel de atentat va fi cu siguranţă "instrumentalizat politic".

AfD avertizează că Germania "nu mai este sigură"

Şefa Alternativei pentru Germania (AfD, partid antiimigraţie, dreapta radicală), Frauke Petry, a declarat ieri, după atentatul de luni de la Berlin, că ţara sa "nu mai este sigură" şi i-a cerut cancelarului Angela Merkel să preia imediat controlul asupra frontierelor, transmite EFE, citat de Agerpres.

"Nu este numai un atac la adresa libertăţii noastre şi a felului nostru de a trăi, ci şi la adresa tradiţiei noastre creştine", a insistat Petry. Ceea ce s-a întâmplat la Berlin "nu este şi nu va fi un caz izolat şi târgul de Crăciun nu este un obiectiv aleatoriu", a apreciat lidera AfD.

Petry a atras atenţia că Germania este divizată pe tema politicii promovate de cancelarul german, de primire a refugiaţilor, şi a cerut ca frontierele "deschise în mod iresponsabil" să fie din nou controlate. "Potenţialii terorişti şi cei aşa-zis potenţial terorişti trebuie expulzaţi, moscheile în care se predică jihadul trebuie închise. Toţi musulmanii care consideră că ţara noastră este şi patria lor trebuie să aprobe aceste măsuri", a continuat ea.

Aliaţii bavarezi ai Angelei Merkel cer schimbarea politicii privind imigraţia

Aliaţii bavarezi ai cancelarului german Angela Merkel au cerut, ieri, schimbarea politicii de securitate şi imigraţie a Germaniei după atacul comis luni seara la târgul de Crăciun din Berlin, soldat cu moartea a 12 persoane, relatează Reuters.

"Datorăm victimelor, celor afectaţi şi întregii populaţii să regândim politica noastră de imigraţie şi de securitate şi să o schimbăm", a declarat Horst Seehofer, liderul Uniunii Creştin-Sociale (CSU), partidul bavarez aliat al Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a cancelarului german Angela Merkel.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
ELECTRICA FURNIZARE S.A.
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
E.ON

Curs valutar BNR

26 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8746
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0195
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5190
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4869
Gram de aur (XAU)Gram de aur239.1954

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021
Video
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro