Audit intern în PSD pentru elucidarea cauzelor datoriilor neplătite

Ziarul BURSA #Politică / 18 septembrie 2006

Biroul Permanent Naţional (BPN) al Partidului Social Democrat (PSD) va discuta, în şedinţa de astăzi, despre situaţia datoriilor, a anunţat ieri purtătorul de cuvânt al acestei formaţiunii politice, senatorul Cristian Diaconescu. "Pot să vă spun că poziţia de principiu de la care se va porni este că PSD îşi va achita absolut toate datoriile, ca orice cetăţean şi ca orice instituţie din România, deoarece credem că nici o formaţiune politică nu trebuie să beneficieze de un tratament diferit faţă de cel pe care îl are orice datornic", a declarat senatorul social-democrat, citat de Rompres. Pe de altă parte, Diaconescu a precizat că membrii BPN vor evalua cauzele şi, dacă se va constata că "există ceva dubios, situaţia va fi reglată de forurile de conducere ale partidului". "Se va face un audit intern şi BPN va decide în legătură cu responsabilităţile personale sau de structură privind datoriile noastre", a subliniat Cristian Diaconescu.

Potrivit declaraţiilor făcute în urmă cu două săptămâni de trezorierul PSD, senatorul Aristide Roibu, o parte din conturile partidului a fost blocată ca urmare a demersurilor unei firme care a prestat servicii pentru acesta în campania prezidenţială din 2004. Trezorierul PSD a menţionat, totodată, că va ridica în BPN al partidului problema achitării acestor datorii.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0905
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3557
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4781
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8633
Gram de aur (XAU)Gram de aur621.3365

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb