Aurul continuă să fie vedeta pieţelor internaţionale şi în 2025, se arată într-un comunicat remis redacţiei. După ce anul trecut preţul metalului preţios a bătut toate recordurile, analiştii anticipează o continuare a tendinţei de creştere şi în viitorul apropiat. Astfel, gigantul bancar JP Morgan prognozează că, până în al doilea trimestru al lui 2026, preţul aurului ar putea atinge 4.000 de dolari pe uncie. Preţul ridicat este generat de cererea record, pe fondul tensiunilor geopolitice şi economice. În acest context, atenţia băncilor de stat s-a îndreptat, ca de obicei, spre aur, activul de refugiu tradiţional, iar acelaşi lucru l-au făcut marii investitori, dar şi cei individuali.
Interesul pentru aur - văzut atât ca achiziţie strategică de investiţie, cât şi ca suport pentru microcreditare - este în creştere şi în România. Potrivit MAGNOR, lider de piaţă în tranzacţionarea aurului (bijuterii, lingouri), electronicelor şi produselor de lux pre-owned, doar în primul trimestru din 2025 s-a observat o majorare a achiziţiei de aur, iar trendul ascendent se va menţine pe tot parcursul anului.
"Aurul rămâne una dintre cele mai sigure forme de păstrare a valorilor", subliniază Cosmin Popovici, CEO MAGNOR. Vedem o creştere constantă a interesului din partea clienţilor noştri, atât pentru vânzare, cât şi pentru investiţie."
Aurul se cumpără cu kilogramul
CEO-ul companiei româneşti arată că preferinţele de achiziţie ale clienţilor MAGNOR sugerează că aurul este considerat un activ de refugiu în contextul economic şi geopolitic actual, o valoare stabilă şi tangibilă: "În ultima perioadă, am onorat comenzi importante pentru lingouri de aur cu greutăţi mari, inclusiv de 1 kilogram, ceea ce reflectă interesul crescut al investitorilor pentru active de refugiu", spune Cosmin Popovici.
MAGNOR comercializează lingouri de aur de investiţii produse în România, care se disting prin finisare de înaltă calitate şi puritate garantată, certificate de laboratoare acreditate la nivel european şi ambalate şi controlate individual înainte de expediere. Retailerul oferă clienţilor lingouri cu diferite gramaje, începând de la cele de 2,5 g şi până la cele de dimensiuni mari de 50 g, 100 g sau chiar 1 kg.
În ce priveşte lingourile de aur de investiţii rafinate local, Cosmin Popovici arată că acestea aduc avantaje nu doar prin "livrarea rapidă şi garanţia calităţii, ci şi prin contribuţia la dezvoltarea economiei naţionale".
MAGNOR încurajează achiziţia de aur românesc şi prin campaniile de Buy Back derulate constant. Clienţii au posibilitatea să vândă obiectele din aur pe care nu le mai folosesc şi primesc în schimb reduceri de până la 500 de lei la bijuteriile noi din aur.
Aurul, soluţie financiară imediată
Aurul este folosit nu numai pentru protecţia pe termen lung a valorilor, ci este şi o soluţie financiară rapidă şi sigură. "În paralel cu achiziţia de aur de investiţii, observăm şi o dezvoltare a zonei de microcreditare cu colateral de aur", susţine Cosmin Popovici. "Tichetul mediu a fost de aproximativ 2.000 lei în primele luni ale anului, în creştere cu 30% faţă de anul trecut, reflectând astfel încrederea clienţilor în aur, a cărui capacitate de a fi transformat rapid în lichidităţi îi conferă şi statutul de soluţie financiară imediată. Această evoluţie este determinată de creşterea preţului aurului, care permite garantarea unor finanţări de o valoare superioară faţă de perioadele anterioare, utilizând ca garanţie acelaşi activ", mai spune reprezentantul MAGNOR.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Vîjeu în data de 29.05.2025, 10:41)
știre de tip: ”Pump it Up!”
stai cu tinicheaua-n casă ca să nu poți pleca liniștit prin vacanțe în Malibu !
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Vîjeu în data de 29.05.2025, 10:42)
mai simplu vinzi PUT:uri pe GC-f
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.05.2025, 10:42)
Sper ca aia care cumpara lingouri de 1 kg sunt destul de inteligenti sa le pastreze la banca, intr-o caseta de valori. Cine ar fi atat de cretin incat sa tina lingourile in casa ? :))
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.05.2025, 10:51)
Cu cat e mai grea bucata, cu atat ai un premium mai mic cand achizitionezi bucata respectiva - insa! E mai greu s-o lichidezi, fiindca tre sa gasesti un cumparator cu buzunare adanci sa-ti cumpere kilul. E mai usor sa faci rost de cumparatori la uncie troy, si mult mai usor sa gasesti cumparatori de fractiuni de uncie. Dar premium-ul de achizitie pt aur fractional e mai mare.
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.05.2025, 12:45)
caseta de valori, costa
la saltea, nu costa nimic
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.05.2025, 15:41)
cei ce iau kilu de gold sunt paranoici cu bancile cu banii , posibil sa-l tina ingropat in gradina lol.
1.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.5)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.05.2025, 18:54)
Potra, Potra, Potra.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.05.2025, 11:21)
Da, toti romanii se bat sa cumpere aur de cate 480.000 de lei
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.05.2025, 15:42)
ca pita calda se da
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.05.2025, 13:29)
eu as iesi la un moment dat de pe aur... e in ultimul picior de crestere in prezent
asta nu inseamna ca nu mai creste... doar ca nu mai are multa benzina in rezervor ...running on fumes.
Ban.Cher.Vali