Conferinţa BURSA “Energia în priză”Conferinţa BURSA “Energia în priză”

Banca Transilvania şi Unicredit garantează credite pentru creşterea animalelor

F.A.
Companii #Agricultură /

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA) au semnat convenţii de garantare, în procentaj de până la 80%, a creditelor oferite de Banca Transilvania şi Unicredit Ţiriac Bank pentru creşterea bovinelor şi a păsărilor, potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.

IMM-urile beneficiare trebuie să deţină adeverinţele emise de APIA, să nu se afle în dificultate financiară (în sensul prevederilor Comunicării Comisiei Europene privind orientările comunitare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor în dificultate) şi să nu beneficieze de garanţii de la alte Fonduri de garantare pentru finanţarea accesată. Pentru garanţia acordată, se plăteşte anual un singur comision de garantare, calculat pe baza clasificării atribuite de instituţia finanţatoare în funcţie de suma efectiv garantată.

FNGCIMM este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse. Fondul instrumentează programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri, precum şi creării şi susţinerii de locuri de muncă. În baza apartenenţei sale la AEGM (Asociaţia Europeană de Garantare Mutuală, ce reuneşte peste 40 de fonduri de garantare şi contragarantare din 22 de ţări europene şi Turcia), FNGCIMM funcţionează după reguli şi principii europene şi se află sub supravegherea Băncii Naţionale a României.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Apanova
CCIR
Business Card
BTPay
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roSCEBSMART TRANSFORMATION 2019
Cabinet de avocatTMPS