
EXCLUSIV/ LEGEA DĂRII ÎN PLATĂ A LOCUINŢEICinteză: "Acţionarul unei bănci de la noi vine în România să meargă la Cotroceni"
E.O.Bănci-Asigurări / 27 noiembrie 2015
Actualizare 14:05 Administraţia Prezidenţială: "O astfel de întâlnire nu are loc astăzi"
O întrevedere între preşedintele Klaus Iohannis ori un reprezentant al Administraţiei Prezidenţiale cu un acţionar al unei bănci sau un reprezentant din mediul bancar nu a avut loc şi nu urmează să aibă loc astăzi, ne-a spus biroul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.
-------------------
• Surse: ARB ar fi solicitat deja Administraţiei Prezidenţiale să trimită Legea la Curtea Constituţională
Acţionarul străin al unei bănci din ţara noastră urmează să ajungă în România ca să meargă la Cotroceni, pentru a discuta pe marginea Legii dării în plată a locuinţei, după cum ne-a spus Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei de Supraveghere din Banca Naţională a României (BNR).

















































