PARLAMENTARII S-AU COMPORTAT "TEHNOCRATISTIC" (FARA CULOARE POLITICA)Legea "dării în plată", adoptată de Parlament

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 25 noiembrie 2015

Legea "dării în plată", adoptată de Parlament

Actualizare 20:35 Sergiu Oprescu: "Impactul legii asupra sistemului bancar va fi major"

Sergiu Oprescu, preşedintele Consiliului Director al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), a declarat în această seară că legea "dării în plată" a fost "lăsată liberă", spre deosebire de modul în care este aceasta aplicată în Spania, şi că "impactul legii asupra sistemului bancar va fi major".

"Legea e lăsată liberă, chiar şi cei care au luat locuinţe de lux pot beneficia de ea.(...) Trebuia făcută o analiză de impact. Impactul asupra sistemului bancar va fi major, condiţiile de creditare se vor înăspri. Vom solicita o întâlnire cu preşedintele Iohannis pentru a discuta toate aspectele acestei legi", a afirmat Sergiu Oprescu într-o emisiune televizată.

De asemenea, Asociaţia Română a Băncilor (ARB) atenţionează, într-un comunicat remis redacţiei, că adoptarea legii privind darea în plată a unor bunuri imobile către bănci, în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, periclitează piaţa creditului imobiliar şi va restricţiona drastic accesul la creditare.

"Asociaţia Română a Băncilor îşi exprimă îngrijorarea faţă de modul în care Parlamentul României a nesocotit prevederile legislaţiei naţionale şi europene şi fundamentele unei economii de piaţă prin adoptarea legii privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. Această lege periclitează piaţa creditului imobiliar, cu consecinţe extreme pentru tinerele familii şi pentru orice tânăr, în general, care vor resimţi accesul la credit drastic restricţionat', se arată în comunicatul citat.

Totodată, ARB, "ca reprezentantă a întregii comunităţi bancare", precizează că "în ciuda caracterului invocat de legiuitor, pretins social, această lege va avea consecinţe contrare şi va impacta nefavorabil accesul la credit imobiliar al tuturor categoriilor sociale'.

"Această lege va avea, de asemenea, prin restricţionarea accesului la credit, un impact negativ pe orizontală asupra dezvoltatorilor imobiliari, industriei construcţiilor, industriei materialelor de construcţii şi numărului de tranzacţii imobiliare. Legea adoptată induce riscuri sistemice sectorului bancar din România, având impact asupra stabilităţii financiare a acestuia prin afectarea solvabilităţii băncilor cu posibile consecinţe asupra deponenţilor. În plus, această lege generează impact direct asupra bugetului statului prin intermediul programului Prima Casă, care este garantat de FNGCIMM în proporţie de 50%", precizează ARB.

Asociaţia consideră şi că legea adoptată contravine prevederilor din Constituţia României, dreptului european în vigoare, respectiv Directivei 17/2014, şi Codului Civil. Astfel, această lege încalcă principiile ne-retroactivităţii, predictibilităţii şi proporţionalităţii legii, precum şi dreptul de proprietate prevăzute de Constituţia României.

"Comunitatea bancară solicită alinierea prevederilor naţionale la cadrul european dat de Directiva 17/2014 privind returnarea sau transferul către creditor al garanţiei sau al veniturilor obţinute din vânzarea garanţiei. Directiva europeană menţionează că părţile dintr-un contract pot decide de bună voie şi doar pentru viitor, începând cu data de 21 martie 2016, că returnarea/transferul către creditor al garanţiei este suficientă pentru a rambursa creditul. Această lege va putea fi speculată de clienţi care nu prezintă probleme sociale, având capacitate de rambursare şi care, sub efectul legii, vor anula garanţii materiale complementare - instrumente bancare de tipul avalului, transferând astfel pierderea proprie asupra sistemului şi, implicit, asupra deponenţilor. Astfel, au fost create premisele ca băncile să reanalizeze condiţiile de creditare în sensul înăspririi acestora, cel puţin până la clarificarea situaţiei", se mai arată în comunicatul Asociaţiei Române a Băncilor.

(S.A.)

-------------

Actualizare 13:46

Proiectul legislativ care prevede că persoanele cu datorii la bănci îşi vor putea ceda imobilele pe care le-au pus garanţie în momentul contractării creditelor fără să mai rămână îndatorate a fost adoptat de Plenul Camerei Deputaţilor cu 233 voturi pentru, un vot împotrivă şi o abţinere.Dacă legea va fi promulgată de preşedintele Klaus Iohannis, ea va intra în vigoare în 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

---------------

Actualizare 11:21 S-au terminat luările de poziţie ale tuturor parlamentarilor. Toate poziţiile au fost pozitive.

---------------

Actualizare 11:07 Votul final, la ora 13:30

Deputatul Daniel Zamfir scrie pe pagina personală de Facebook că "Legea Darii in plata e pe ordinea de zi a Plenului Camerei Deputatilor. Dupa 13.30 e asteptat votul final!".

----------

Parlamentul îngenuncheaza bancile, iar interesul banesc îngenuncheaza Parlamentul

O adevărată luptă, fără arme convenţionale, cu priviri tăioase şi vorbe grele, a fost dusă, ieri, în sala de şedinţă a Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor.

Proiectul legislativ care prevede că persoanele cu datorii la bănci îşi vor putea ceda imobilele pe care le-au pus garanţie în momentul contractării creditelor fără să mai rămână îndatorate a fost aprobat, ieri, de deputaţii jurişti.

Dezbaterea pe marginea iniţiativei a fost una îndelungată şi controversată, parlamentarii adresând cuvinte grele reprezentanţilor BNR, iar oficialii băncilor refuzând cu vehemenţă adoptarea legii. În timp ce aceştia din urmă au venit cu o serie de propuneri pentru completarea iniţiativei, niciun parlamentar nu şi-a însuşit vreun amendament care să conţină respectivele propuneri. "Spectacolul" din sala de şedinţe a Comisiei Juridice a avut, astfel, câteva puncte culminante, unul dintre acestea fiind rularea filmului pe care deputatul Cătălin Zamfir, iniţiatorul proiectului, l-a adus şi care arăta că, în ultima perioadă, câteva zeci de persoane s-au sinucis din cauza datoriilor la bănci.

Reprezentanţii instituţiilor financiare şi-au susţinut în continuare punctul de vedere, subliniind că legea va provoca pierderi importante în sistem, însă încercările de a împiedica adoptarea acesteia au fost în zadar.

Atât Nicolae Cinteză, supraveghetorul şef din BNR, cât şi reprezentanţii băncilor comerciale sunt de părere că proiectul legislativ este cu dedicaţie.

Afirmaţia bancherilor s-ar putea dovedi reală, în contextul în care majoritatea covârşitoare a parlamentarilor sau cunoscuţii ori familiile acestora au credite la bănci.

Parlamentul s-a reprezentat pe sine înainte să reprezinte masa de creditaţi, în condiţiile în care în toate celelalte ocazii a promovat interesele sistemului bancar în dauna cetăţenilor.

Nu este niciun secret că aceasta este calitatea parlamentarilor noştri.

Ei înţeleg suferinţa celor pe care îi "reprezintă" doar când suferă alături de ei pentru acelaşi lucru.

Prin urmare, este doar o coincidenţă că au adoptat o normă legislativă în favoarea cetăţenilor.

Ei înşişi se aflau în situaţia lor.

Să ne amintim că în 1993 Parlamentul a refuzat să scoată în afara legii jocurile CARITAS pentru simplul motiv că parlamentarii erau jucători la CARITAS.

Au trecut 22 de ani.

Nu s-a schimbat nimic.

Cine a sperat că această măsură este un semn de normalizare a clasei politice s-a înşelat.

De fapt, nu s-a schimbat nimic.

Opinia Cititorului ( 28 )

  1. clar, politicienii sunt niste hoti care fac o fapta buna doar din intamplare

    Nu, atunci cand fac fapte bune, parlamentarii nu le fac din intamplare, ci le fac de frica. Iar, acum, este bine sa constientizam lucrul asta: leprelor patriei le este foarte tare frica. Este pentru prima data cand le este frica de noi!

    1. Pe dracu'!

      Ii doare-n cot de noi, dar ii arde buzunaru'!

      Inavutirea personala este singurul lor scop. 

    Legea asta este inutila!

    Prin contract, daca iti iei un credit si garantezi cu casa, este de la sine inteles, ca daca nu dai banii inapoi, banca sa-si ia gajul.  

    Eu nu inteleg, care-i disputa?!? 

    Bancile te pot obliga sa platesti si dupa ce-ti pierzi casa?!?

    Pai de ce ati acceptat asemenea contracte?!? 

    1. Citeste legile si apoi scrie ca legea e inutila. De fapt mi-am pierdut timpul cu scrisul aici pentru tine.

      Mai, Pacala, fara aceasta lege, banca iti poate lua casa, dar dupa aia sa te urmareasca in continuare, sa-ti mai ia si a doua, si a treia casa. Sa-ti mai ia si nevasta. Dar, cu legea asta, banca iti ia casa si esti liber sa ramai cu nevasta-ta, bai, Pacalici!

      Mai Tandala, legea asta este achivalenra cu o lege care ar stabili ca dimineata trebuie sa se faca lumina, sau ca apa, la minus patru grade trebuie sa inghete!

      In orice caz, vehementa cu care se opun bancile demonstreaza cat de necinstit este sistemul bancar si cat de mult au profitat de naivitatea si disperarea de a avea o casa a clientilor. 

      Prefer sa dau nevasta si sa raman cu casa. Se vor uga sa-mi primesc nevasta inapoi. 

    Schimbarea regulilor pe parcursul jocului, este facuta de cei care nu au argumente economice ( in cazul de fata), dar au puterea de partea lor, privind evenimentele partinic si interesat personal. Este cel putin nedrept, dar acesta este efectul cel mai mic ( la noi moralitatea este un concept desfintat), fata de destabilizarea sistemului bancar pe perioada urmatoare, asta daca proiectul se va aproba si pune in fapt. Ce mai este de terminat in tara asta va fi dus la bun sfarsit prin distrugerea sistemului bancar ( nu uitati bancile asigura aparatul „ circulator” al unei economii). Sunt alte metode de remediu, pentru cei care au fost,,pacaliti” de banci, dar acelea nu mai aduc asa de mare capital ( de ce o fi el), acel remediu arata ca avem specialisti adevarati si politicieni corecti, DAR care nu pot sa acceada in fata din cauze stiute.

    1. Legea NU schimba regulile in timpul jocului, intrucat NU va avea efect retroactiv, ci se va aplica numai la contractele care se vor semna ulterior promulgarii legii. Asa ca, las-o jos si ciocu' mic, du-te la casierie sa-ti iei banu' pentru postare!

      Unde n-avem noi norocul sa fim martorii disparitiei sistemului bancar!?!

      Ar fi o clipa minunata in istoroa omenirii!!!

      Sa dispara aceasta casta de camatari imbuibati, lacomi si rapace, care au adus numai rele de-a lungul vremii. As vrea sa stiu macar un lucru bun, benefic omenirii, care se datoreaza sistemului bancar?!? 

      Am primit pe 10 Octombrie de la BCR o scrisoare prin care eram anunta ca se dubleaza comisionul de retragere la depozitul pe care il am la BCR. Rahatii astia vorbesc despre schimbarea regulilor in cursul jocului? Ei ce au facut 25 de ani?. Si daca se schimba o data regulile si pentru ei ce daca?

      Am primit pe 10 Octombrie de la BCR o scrisoare prin care eram anunta ca se dubleaza comisionul de retragere (de la 1 Octombrie !!!) la depozitul pe care il am la BCR. Rahatii astia vorbesc despre schimbarea regulilor in cursul jocului? Ei ce au facut 25 de ani?. Si daca se schimba o data regulile si pentru ei ce daca?

      Gre?it! Asta este una dintre marile tâmpenii ale legii: se aplică retroactiv, astfel că efectele exacte sunt dificil de cuantificat cu precizie. Cert este că vor câ?tiga capital politic ini?iatorii legii ?i vor scăpa de datorii speculatorii (pentru că nu s-a dorit să fie un ajutor doar pentru cazurile sociale, ca in Spania) ?i va plăti, sub diverse forme, întreaga societate, pentru că băncile î?i vor recupera pierderile de la al?i clien?i (debitori sau simpli deponen?i).

    O prostie populista, culmea initiata de PNL.

    Imprumuti bani, ti se restituie bani, nu altceva.

    Hai sa desfiintam atunci ipotecarul, si imprumutattul sa-si dea inapoi datoria , daca a facut-o. 

    1. Din aceasta cauza creditele ipotecare au o dobanda mai mica decat cele simple de consum. Se considera ca valoarea ipotecii acopera valoarea creditului (garantie, simplu) iar creditorul astfel nu risca nimic

      Care e problema?Cui s-a datorat explozia preturilor imobilelor? nu bancilor iresponsabile? Cine a stabilit valoarea ipotecilor? Nu bancile iresponsabile?

      Astfel vor deveni mult mai responsabile. 

    Scandalul BNR este doar o diversiune. Una menită să apere, ca de obicei, interesele private ale băncilor (!). În fapt, legea, chiar dacă nu era propusă de liberali, tot trebuie adoptată. Chiar și nepropusă! Fiindcă altfel România riscă amenzi. Mari! Pe infringement, prin neaplicarea Directivei 2014/17/UE. De fapt, .B.N.R. știe că România NU POATE evita ca aceste prevederi ale Directivei să fie implementate în legislația națională. Dar face tot posibilul să întârzie aplicarea acestei legi, fie și cu prețul unor amenzi plătite din buzunarul românilor, adică din buget, evident. Ca de obicei, conducerea BNR târăște această instituție într-o acțiune antinațională, periculoasă. Pe de altă parte, Europa însăși a dovedit până de curând că, în mare parte, abia absolvă clasele primare în domeniul bancar. Vorbim despre creditul ipotecar (mortgage) care, tocmai prin definiția sa, ar trebui să privească doar bunul imobiliar, cu avantajele dar și riscurile induse de acesta. Și de o parte, cea a debitorului, dar și de cealaltă, cea a creditorului. În fond, este vina clientului băncii că nu poate astăzi plăti ratele pe care acum câțiva ani le putea achita fără probleme, atât din punctul său de vedere dar și al băncii care l-a creditat, DOAR DUPĂ CE L-A EVALUAT? Este astăzi doar vina clientului băncii că astăzi bunul imobiliar nu mai valorează cât valora acum ceva ani, când i s-a acordat creditul? Nu cumva este, în mai mare măsură, vina sistemului bancar care a împins speculațiile până la nivelul pieței imobiliare fantasmagorice de dinainte de criză și apoi a falimentat creditarea până la nivelul imobilismului tranzacțiilor din prezent?... Un sfat: a se vedea piața bancară anglo-saxonă, de unde a pornit creditul ipotecar, ca principiu. Acolo așa se aplică ipoteca? Mai sunt acolo urmăriți în vreun fel debitorii după ce au predat bunul imobiliar? Numai într-o Europă socialisto-neocomunistă (după zona geografică, căci altfel exercițiul autorității a cam atins aceleași niveluri de incompetență indiferent de locație..) se putea întâlni o asemenea aplicare denaturată a unor principii finanțiste care, altminteri, au clădit cea mai puternică economie a lumii cam de la zero... Vorba aia: de câți economiști este nevoie pentru a pune pe chituci economia americană? De puțini, europeni să fie. Iar dacă este vorba de români, doar unul. Ghici ciupercă, cine-i?

    Titlul nu este corect intrucat Parlamentul nu a ingenuncheat bancile ci doar le-a responsabilizat in privinta managementului riscului care pana acum revenea in totalitate clientului (sau aproape in totalitate). BNR doreste un sistem bancar matur iar Parlamentul i-a indeplinit dorinta si a emis legea de maturizare a acestui sistem prin obligarea bancilor sa aiba in vedere si rsicurile, nu numai castigurile si bonusurile. Pana acum au avut castiguri fabuloase de pomana, doar pentru ca luat banii de la unii si ii dadeau la altii la pret speculativ. De acum vor trebui sa mai faca si analize serioase - ale clientilor, ale garantiilor si ale mediului economic prezent si viitor si in cazul creditelor in valuta, sa mai faca si cate un hedging ca sa descarce clientul de riscul valutar (macar partial). Domnule Isarescu, nu doriti un sistem bancar matur? Iata ca Parlamentul vi-l maturizeaza. Multumiti-i! Iar pe d-l cinteza il aveti de pomana acolo la BNR. Este ca si sistemul bancar de la noi - fara consistenta.

    Dar, stai sa vezi cand vor veni normele de aplicare a legii! Murdaria sistemului bancar acolo isi va gasi acoperirea, iar legea va fi emasculata.

    In sfarsit se adopta o lege care inUE e normala si functioneaza de mult.

    Felicitari tinerilor care au iesit in strada.

    Cine s/-a opus legii DEMISIA DE INOARE VA ROG! 

    1. Exiista demisie de INOARE??!! 

      Pute rau de tot 

    Intradevar, in cele din urma, mirosul balegarului bancar patronat de Isarescu, a ajuns si la nasurile sensibile ale parlamentarilor Romani, si cu mici exceptii - mai exact doua exceptii -, au votat in unanimitate ca da, intradevar, cetatenii au dreptate si PUTE TARE RAU!

    vor fi afectate numai bancile care au creditat proiecte imobiliare mari si care au clacat,ar trebui ca maine brd si bcr sa comunice cit in % au in acest moment credite in proiecte imobiliare mari.asta daca mai functioneaza acea lege care ofera dreptul egal la informatie pt toti investitori din piata,sau poate chiar parlamentul manipuleaza piata ,avind in vedere interesul mare al investitorilor straini pt a cumpara actiuni la banci din ultima perioada.ASF+DNA se pare ca nu au auzit inca de manipularea pietei!!!!

    1. O sa vezi pe bursa dupa ce legea intra in vigoare brd; bcr cauta erste.

      daca as fi pentru o zi parlamentar,va s amaneta pe toti si nu va-ti prinde. in primul rind legea vorbeste de credit "imobiliar" ipotecar,adica terenuri ,spatii comerciale,case,alte cladiri,;;;cine poate crede ca gheorghe care a reusit si el sa cumpere un apartament pt ca nu avea unde sa stea va renunta la plata creditului si va da casa banci??!! dar varu lu parlamentaru' care avea daja 2 vile ,a mai cumparat 3 terenuri si 4 case cu credit ipotecar pt a specula pe crestere de preturi,...oare ce va face?poate cineva sa raspunda!......parca si udrea avea un teren.....

    Autorul acestui articol n a inteles nimic din spiritul acestei legi. A recurs la trucul ieftin si perimat al atacului la politicieni in ideea de aprinde la public, scapand astfel esenta mesajului. Nu faceti cinste meseriei de jurnalist !

    Atentie maxima domnilor parlamentari: daca se intoarce legea si se propune sa se aplice doar pt. creditele noi e cea mai mare capcana intinsa de banci: singurul lucru care le poate opri sa mareasca avansul la 50% e teama ca vor scadea preturile si se vor trezi cu cheile in mana la creditele acordate pana acum. Daca se va aplica doar creditelor noi, nu-i va mai opri nimic sa ceara avans 50%, si retineti va rog ca noi suntem doar o poza pe un ecran de laptop: nu exista suferinta pe care noi s-o putem indura iar cei ce decid pt. bancile romanesti sa nu poata sa o priveasca linistiti de pe ecran. Decat sa acceptati propuneri de genul aplicarii doar la creditele noi, mai bine fara o astfel de lege (capcana mortala pentru economie in acest caz), si sa lasati lucrurile asa cum sunt. Din downgradarea ratingului Romaniei se profita pe canale nebanuite si se va face mereu daca exista motiv si nu e afectat profitul imediat, deci cu "retroactivitatea" trebuie argumentat foarte precis si gasita o parghie care le afecteaza profitul instant daca o fac. Poate ca cel mai profitabil pentru tara ca intreg ar fi un articol care sa faca dreptate indirect. De ex., daca platesti normal o perioada apoi anticipat restul de suma intr-o transa, impartind la perioada scurtata rezulta o dobanda reala aproape dubla fata de contract doar fiindca mai intai platesti dobanda. Scadentarul s-a semnat ulterior, se modifica de banca dupa reguli interne, dar legile au prioritate in fata regulamentelor. Pana la urma darea-in-plata se face inainte de termen, deci fiind mai scurt, dobanda din contract nu e respectata si va rezulta aproape dubla, fiind un profit "ascuns" enorm. Cine de pe glob se va oripila cand va auzi ca in Romania in conditii de deflatie, bancile n-au mai putut lua 12% pe an (din care 5%/an ascuns in scadentar), ci doar 7%/an cat rezulta de fapt din calculele la vedere Euribor+dobanda? Asta ar rezolva automat absolut toate problemele (nici macar nu va mai dori nimeni sa paraseasca locuinta fiindca in urma recalcularii va reiesi ca a platit deja cu varf si-ndesat si de fapt e deja proprietar !!!)

    Bine ar fi sa gasiti experti bancari care sa colaboreze: 1)sa arate ca a inteles subtilitatile 2)din propunerile sale sa nu reiasa incercari de manipulare (ordinare, de genul: "diferenta intre cei ce nu vor si cei ce nu pot" -cand ideea e ca "nu e corect" de fapt sau ca "...bancile devin agentii" -ori a suna la telefon nu-nseamna ca devii cel sunat, etc) si 3)nu doreste sa faca mai mult rau decat lipsa acestei legi (de ex. capcana mortala de a aplica doar contractelor noi- care usura bancile de singura protectie impotriva unui avans dorit de 50%, sau capcane ascunse sub intentii bune de ex. restructurari care te indatoreaza mult mai tare care au trecut de legislativ si au pacalit Boc & Basescu & specialisti & massmedia) 

    Personal mi se par justificabile legal (si care sa nu faca legea aplicabila doar unui procent infim de 1 la mie -ca in cazul falimentului personal in care tb. sa devii mai intai aurolac, ci doar sa filtreze speculatorii si escrocii) pana acum, doar 2 criterii: 

    1) singura casa, cea in care locuiesti (nu neaparat prima fiindca ai fi putut mosteni de la bunici o casa pe care ai donat-o unui amarat, sau ai vandut-o pe un kil de prune uscate, de mila, sau esti la a 2-a casa fiindca te-ai mutat cu serviciul, desi e singura si e cu credit -la fel ca prima pe care poate ai vandut-o in pierdere si ai acoperit diferenta cu alt credit de nevoi personale, etc, ceea ce teoretic te face mai “dezavantajat” decat cineva la “prima” casa). Sincer la cea cu plafonul ca suma nici un argument citit de mine pana acum n-ar trece de o instanta superioara, dar daca e casa in care locuiesti se pot invoca un milion de motive din care e suficient sa se gaseasca unul singur justificabil, nu e nevoie de toate. 

    2) o durata minima in care s-a locuit in acea locuinta (discriminarea nu poate fi invocata fiindca daca de ex. ar fi de 2 ani, nu poate veni cineva sa zica ca e discriminat ca a locuit doar 1 an si 11 luni: nu-i nimic, mai asteapta o luna si te incadrezi…). 

    Primul ar filtra speculatorii, al 2-lea escrocii (care ar corupe evaluatorii si ofiterii de credit pt. a vinde un imobil supraevaluat, ori daca e s-o faca peste 2 ani, nu cred ca s-ar mai baga, ca in 2 ani se pot intampla/afla/cerceta/verifica multe...). 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

27 Ian. 2023
Euro (EUR)Euro4.8922
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4928
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8793
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5612
Gram de aur (XAU)Gram de aur278.5647

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro