BAROMETRU IRSOP & SNSPA:Creşterea economică puternică din martie nu a continuat şi în aprilie

E.O.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 25 mai 2018

Creşterea economică puternică din martie nu a continuat şi în aprilie

Creşterea puternică a economiei din luna martie n-a putut fi susţinută în aprilie, atrage atenţia Barometrul Industrial realizat de IRSOP & SNSPA, care menţionează că activitatea economică a încetinit vizibil.

Conform unui comunicat de presă, aproape toţi indicatorii măsuraţi de Barometru s-au depreciat, iar volatilitatea mare din primele patru luni ale anului ridică întrebarea dacă pierderile de viteză semnalează vremuri tulburi sau reculuri temporare. "Datele par să indice o slăbire a cererii curente interne şi externe. Dar încrederea managerilor în cererea viitoare rămâne stabilă", adaugă cercetarea citată.

Conform acesteia, volumul producţiei a coborât de la 65 de puncte în martie la 60 în aprilie. Totuşi, volumul activităţii din primele patru luni ale anului rămâne ceva mai ridicat decât volumul din perioada similară a anului trecut.

Stocurile au urcat de la 46 la 50, probabil pe seama activităţii mai ridicate din luna martie.

În ceea ce priveşte cererea, comenzile noi au scăzut de la 63 la 59 de puncte. Este vorba despre toate comenzile noi, indiferent dacă sunt interne sau externe. Pentru creşterea activităţii, scăderea comenzilor are exact efectul "vântului care suflă din faţă", subliniază barometrul, precizând: "Comenzile pentru export au scăzut şi ele, de la 58 la 55. O valoare medie pe primele 4 luni ale anului 2018 şi 2017 arată că, la începutul acestui an, exportul industrial (scor 56) a fost mai slab decât în lunile ianuarie-aprilie 2017 (scor 60). Scăderea ar putea proveni de la încetinirea ratei de creştere din zona Euro, în primele patru luni ale anului curent.

Importurile de materii prime au scăzut şi ele, de la 65 la 57, probabil în contextul reducerii comenzilor interne şi externe".

Numărul angajaţilor a arătat o uşoară tendinţă de creştere, de la 48 de puncte în decembrie 2017 la 56 în martie, dar a scăzut la 52 de puncte în aprilie. Totuşi, în ansamblu, numărul angajaţilor rămâne relativ inelastic în raport cu fluctuaţiile comenzilor şi ale volumului de producţie din industrie. În consecinţă, sunt puţine speranţe de majorare a veniturilor bugetare, pe seama creşterii numărului de salariaţi.

Costurile de producţie par să se fi oprit din tendinţa uşoară de scădere, de la 74 în ianuarie la 69 în martie. În aprilie, au urcat din nou, cu un punct (până la 70). Pe primele patru luni ale anului, costurile au fost mai mari decât în ianuarie-aprilie 2017.

Preţurile încasate de firme au rămas pe loc, la 60 de puncte faţă de martie, uşor mai reduse decât în ianuarie şi februarie. Dar, în ansamblu, puterea firmelor de a stabili un preţ convenabil pentru produsele lor a fost ceva mai mare decât în 2017.

Cheltuielile de capital rămân în continuare "subţiri" şi relativ imobile: 57 în martie şi 56 în aprilie, adică exact valoarea medie a indicatorului pe 42 de luni. Se poate vedea înclinaţia destul de redusă a firmelor de a investi în capital productiv. Pentru mulţi manageri, perspectiva rentabilităţii investiţiei este probabil mai mică decât costurile de atragere a finanţării.

Indexul de optimism al managerilor a rămas la aceeaşi valoare ca în martie - 66 de puncte, cu 5 puncte mai puţin decât în ianuarie. Valoarea indexului rezultă din agregarea aşteptărilor distincte ale managerilor privind cererea, producţia şi încasările viitoare. Dar, conform barometrului IRSOP, dacă aşteptările nu cresc şi nu scad, ci rămân pe loc, înseamnă că managerii nu reuşesc să estimeze foarte exact în ce direcţie se îndreaptă lucrurile în viitor.

Banca Mondială a anunţat, recent, că economia României va înregistra un avans de 5,1% în 2018, însă a avertizat că această creştere este peste potenţial. O creştere economică de 5% este preconizată şi de Fondul Monetar Internaţional, în timp ce Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) estimează o creştere de 4,6% în 2018 şi de 4,2% în 2019.

Autorităţile noastre aşteaptă ca economia ţării să continue să performeze, produsul intern brut urmând să se majoreze în medie cu circa 5,5% anual, uşor peste potenţial, urmând tendinţa de decelerare a ritmului de la 6,1% în 2018 la 5% în 2021, conform Programului de convergenţă 2018-2021.

Creşterea economică din primul trimestru al acestui an, de 4%, reprezintă cea mai slabă evoluţie din al treilea trimestru al anului 2015 şi până acum, consideră Adrian Rădulescu, director de analiză macroeconomică la Banca Transilvania (BT). Specialistul precizează: "În economia internă, avem semnale că vârful ciclului economic a fost depăşit, oricum am privi. Am văzut datele preliminare, prima citire a PIB-ului pe trimestrul întâi al anului curent, care indică o decelerare a ritmului anual la 4%. Este cea mai slabă evoluţie din trimestrul al treilea 2015 şi foarte probabil această decelerare a fost determinată atât de diminuarea ritmului de creştere din sfera cererii interne, dar şi de deteriorarea contribuţiei cererii externe, întrucât poziţia externă a economiei României a continuat să se deterioreze în primul trimestru şi, dacă ne uităm la deficitul de cont curent, o să vedem o intensificare de 25% în trimestrul întâi, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, apropiindu-se de un miliard de euro".

Institutul Naţional de Statistică a publicat, recent, date preliminare care arată că economia noastră a crescut, în primul trimestru al aces­tui an, cu 4% pe serie brută şi cu 4,2% pe serie ajustată sezonier, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2017.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

Curs valutar BNR

08 Mar. 2021
Euro (EUR)Euro4.8838
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1118
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4060
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6917
Gram de aur (XAU)Gram de aur223.8171

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
www.hipo.ro
HackITall2
Women Professionals in the Automotive Industry
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro