România, fără energie nucleară - sistemul rezistă, dar facturile vor creşte

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Macroeconomie #Energie / 14 - 16 august

România, fără energie nucleară - sistemul rezistă, dar facturile vor creşte

Corina Popescu, expert în energie: "Nu mă aştept să vină vreun black-out; Nuclearectrica a avut închise ambele unităţi de la Cernavodă circa o lună în iunie şi sistemul a făcut faţă” Specialiştii: Criza din energie se va reflecta în facturile consumatorilor finali

Ţara noastră nu mai produce, momentan, energie nucleară, după ce, ieri, a fost oprit controlat şi cel de-al doilea reactor de la Cernavodă, pe fondul debitului de apă extrem de scăzut al Dunării.

În contextul în care niciunul dintre cele două reactoare nu funcţionează, a dispărut 20% din energia pe care o producea România, urmând să fie identificate surse alternative de producţie pentru acoperirea consumului. În ultimele zile, Centrala Nucleară de la Cernavodă a furnizat în Sistemul Energetic Naţional aproximativ 680 de MW. Acum, România se bazează pe eoliene şi fotovoltaice în timpul zilei, dar şi pe importuri.

Deşi avem o situaţie de criză în sectorul energetic, autorităţile au transmis, ieri, că nu există riscuri în ceea ce priveşte alimentarea constantă cu energie electrică, la nivel naţional. Ministerul Energiei a precizat că Sistemul Electroenergetic este stabil, după oprirea ambelor reactoare de la Cernavodă, menţionând că, pentru vârful de consum de aseară, necesarul de import era estimat la cel mult 2.300 MW, în timp ce ţara noastră are o capacitate transfrontalieră de import de aproximativ 4.000 MW: „Pe baza datelor şi prognozelor disponibile în prezent, nu sunt anticipate dificultăţi deosebite în funcţionarea Sistemului Electroenergetic Naţional, iar necesarul de consum este acoperit în condiţii normale printr-un mix de resurse: producţie hidro, producţie eoliană, capacităţi de rezervă pe cărbune şi importuri de energie electrică. Printre resursele aflate în rezervă se numără Grupul energetic Rovinari 4 al Complexului Energetic Oltenia, cu o capacitate de 330 MW, precum şi minimum 300 MW disponibili din producţia Hidroelectrica, în limitele tehnice şi ale resursei de apă disponibile. Pentru următoarele şapte zile, prognozele indică şi un aport relevant al producţiei eoliene, cu o producţie medie estimată de aproximativ 525 MW, un maxim estimat de 1.560 MW şi un minim de aproximativ 100 MW. Prin combinarea producţiei interne disponibile, a importurilor, a resurselor hidro şi eoliene şi a capacităţilor aflate în rezervă, Sistemul Electroenergetic Naţional dispune în acest moment de instrumentele necesare pentru acoperirea deficitului de producţie determinat de indisponibilitatea temporară a celor două unităţi de la CNE Cernavodă″. Pentru ieri, consumul maxim era estimat la aproximativ 6.900 MW.

Corina Popescu: "Nuclearelectrica a transmis pierderile către furnizori, iar acestea se vor reflecta în facturile consumatorilor”

Cel puţin pe parcursul acestor zile, când nu mai sunt anunţate temperaturi atât de ridicate, nu va exista o problemă în sistem, ne-a spus Corina Popescu, expert în energie şi vicepreşedinte în cadrul ENEVO Group (domnia sa a fost secretar de stat în Ministerul Energiei, director general al Electrica şi preşedinte al Directoratului Transelectrica).

Corina Popescu ne-a explicat: "Problemele s-ar putea acutiza dacă va reveni canicula, iar consumul ar creşte din nou seara, pentru că nu avem dificultăţi în acoperirea consumului pe timp de zi, ci la orele de vârf, între 18.00 şi 23.00. Ideea este că această criză nu ar fi trebuit să fie atât de mediatizată. Toate mesajele alarmiste nu au făcut decât să crească preţurile.

Ceea ce este mai complicat este că Nuclearelectrica şi-a anulat toate livrările către furnizori până pe 31 august şi întreaga achiziţie, care este considerabilă, se face acum de pe pieţele pe termen scurt - din PZU, din Piaţa Intrazilnică etc. Aceasta este o problemă suplimentară pentru furnizori, legată de disponibilităţile financiare, care se va reflecta în facturile unora dintre consumatori. În cazurile în care contractele sunt cu preţ fix pe termen lung, pierderea rămâne la furnizor, altfel, creşterile de preţ se vor resimţi şi la consumatori”.

Specialistul spune că nu există posibilitatea unei căderi a energiei electrice la nivel naţional: "Nu mă aştept să vină vreun black-out. Au mai fost situaţii critice în sistem pe un termen mult mai lung şi sistemul a fost suficient de robust încât să le depăşească. Însă, ca de obicei, în fiecare criză există şi companii beneficiare. Nuclearelectrica a transmis pierderile către furnizori, iar probabil că aceştia vor încerca să le mute în facturile următoare ale consumatorilor.

Centrala de la Cernavodă a avut închise ambele unităţi circa o lună, în iunie, şi totul a fost în regulă. Este drept că temperaturile nu erau atât de ridicate şi consumul nu era atât de mare, dar nu s-a creat nicio situaţie de criză, sistemul a făcut faţă”.

Laurenţiu Urluescu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER), ne-a transmis, recent, că oprirea producţiei nucleare determină scumpirea energiei tranzacţionate pe Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU), ceea ce poate majora costurile furnizorilor atunci când aceştia trebuie să acopere rapid un consum suplimentar: „Problema apare în cazul consumatorilor care îşi schimbă furnizorul sau atunci când consumul este mai mare, iar furnizorul este nevoit să cumpere energie suplimentară pe termen scurt, din PZU sau din alte surse. În momentul în care lipseşte producţia de la Cernavodă, preţurile din PZU şi, în general, preţurile pe termen scurt cresc. În consecinţă, energia cumpărată pe termen scurt va avea un preţ mai mare. Întotdeauna mai este nevoie să cumperi şi din PZU, iar când preţul din această piaţă este ridicat, automat cresc şi costurile”.

Referitor la perioada pe care va fi închis reactorul 2 de la Cernavodă, Romeo Urjan, directorul centralei, susţine, citat de presă, că repornirea va putea fi făcută când vom avea un nivel al Dunării mai mare decât este acum: "Odată luată decizia, având nivelul corespunzător, în 24-48 de ore, o zi-două, se reporneşte; avem procedurile, e o repornire normală". Pentru minim zece zile de acum înainte, prognozele indică o continuă scădere a nivelului Dunării, ceea ce presupune că cel puţin în acest interval Centrala va rămâne oprită complet.

Comisia Europeană - anunţată de Guvernul României cu privire la criza de energie

Pe lângă apelurile repetate prin care Ilie Bolojan a cerut industriei şi populaţiei reducerea consumului şi excluzând măsurile luate pentru creşterea debitului Dunării, Guvernul a adoptat şi o Hotărâre prin care impune măsuri excepţionale pentru protejarea Sistemului Electroenergetic Naţional, nu fără a înştiinţa, însă, organismele europene.

În 7 august, Ministerul Energiei a transmis Comisiei Europene o alertă timpurie privind posibilitatea apariţiei unei crize de energie electrică, în contextul secetei hidrologice severe şi al impactului acesteia asupra producţiei de energie electrică. Ulterior, în data de 10 august, România a notificat CE situaţia de criză energetică pe care o traversăm. "Notificarea a cuprins cauzele deteriorării semnificative a situaţiei alimentării cu energie electrică, motivele declarării situaţiei de criză, măsurile deja luate sau pregătite pentru atenuarea efectelor acesteia, precum şi necesitatea menţinerii deschise a mecanismelor de cooperare şi asistenţă cu celelalte state membre. În continuarea acestor demersuri, la 11 august 2026 a avut loc, în format videoconferinţă, o reuniune tehnică extraordinară a Electricity Coordination Group, convocată de Comisia Europeană - DG ENER în contextul valului persistent de căldură şi al impactului acestuia asupra securităţii aprovizionării cu energie electrică la nivel european", a transmis ministerul de resort.

Autorităţile noastre i-au înştiinţat pe oficialii europeni că Guvernul din România a aprobat Planul de pregătire pentru riscuri în domeniul energiei electrice, precum şi un set distinct de măsuri care permite Transelectrica să utilizeze gradual instrumentele necesare pentru protejarea Sistemului Electroenergetic Naţional. Astfel, compania de stat poate stopa exporturile de energie ale ţării şi poate limita, la orele de vârf, consumul de energie electrică al marilor consumatori industriali, cu notificare prealabilă de 24 de ore şi cu anumite excepţii, care includ, printre altele, instituţiile strategice, spitalele şi populaţia.

Unitatea 1 de la Cernavodă a fost oprită la sfârşitul lunii iulie, reducând producţia internă de energie cu 10%, în condiţiile secetei şi a unui consum ridicat din cauza caniculei. Pentru a prelungi funcţionarea Unităţii 2, autorităţile au dislocat o stâncă de pe Dunăre şi au scufundat patru barje, în încercarea de a direcţiona un debit mai mare de apă spre Centrala de la Cernavodă.

Reducerea voluntară a consumului de energie, ca urmare a apelurilor făcute de premierul interimar Ilie Bolojan a condus, până acum, la o scădere de 3-5% din total, în orele de vârf, conform datelor oficiale.

La finalul săptămânii trecute, Bolojan afirma, citat de ŞtirileProTV, că situaţia prin care trecem se datorează deciziilor eronate adoptate de autorităţi: "A fost o combinaţie de decizii greşite, de schimbări de miniştri, de politici, de incompetenţă, poate uneori şi de rea-voinţă".

Opinia Cititorului ( 44 )

  1. Aia-i problema noastra, cum platim. Statul sa se asigure ca se importa destul, nu sa ceara sa se faca economie. N-am facut Revolutia ca sa ajungem la aceleasi mizerii.

    1. ...

      ce legatura are revolutia cu o situatia de criza, daca vine un cutremur ca in 77 in Bucuresti si guv cere sa rationalizezi apa etc, unii vor veni cu argumentul ca de aia a fost revolutia sa faca fiecare ce vrea

      putina obrăznicie specifica celor care încă călăresc țara. "unii" vin cu argumente împotriva lor. visele din politica creează monștri cu caș la gură.

      Din marile realizari ale sobolanilor (ciclul "nu ne vindem tara, o dam baronilor, baietilor destepti si nepotilor de ciolaci psdisti si mafiilor"):

      “Probleme României nu sunt de acum, sunt vechi, structurale, din 1998-încoace, decât s-a transformat sectorul de producție a energiei electrice. Nuclearelectrica, Hidroelectrica au lucrat separat, cu energie reglementată, Termoelectrica separat, cu cărbune. 

      Din alte interese, cei care au condus România nu au vrut să investească in centrale noi, chiar şi din cele ce funcţionau pe cărbune. Prin anii 2001 – 2010, au fost în România companii care au vrut să preia unităţile CE Oltenia (Turceni, Rovinari, Craiova, Işalniţa), ce au fost pe liste de privatizare, dar oficialii români au refuzat să le privatizeze.

      Au mai fost pe listă, prin anul 2006, şi Borzeşti, şi Electrocentrale Galați, şi Chiscani - electrocentrala de la Brăila. Din diverse motive s-a întârziat prea mult, pentru că, la acel moment, statul credea că activele sau locaţiile respective valorau mai mult decât ofereau investitorii. 

      Astia suntem noi, batuti in cap.

      Mai bine importam la preturi uriase (dacat sa incercam sa facem economie ca sa pastram banii in tara) si apoi tipam ca vrem de toate: salarii mari, multe zile libere, alocatii, subventii, concedii medicale, gratuitati etc etc de parca banii din buget pica de undeva din cer, nu din buzunarele noastre. Noi cerem mult de la buget (adica de la noi), dar fara sa economisim si fara sa muncim mai eficient si/sau mai mult. De unde sa scoatem mai mult din buzunarul nostru, daca nu bagam mai mult in el prin munca. Pe langa noi insine, din buzunarul asta al nostru (din camarile noastre) trebuie sa hranim si sobolanii, sinecurile, alesii neamului (parlamentari, magistrati, CCRisti), baronii, cumetrii, nepotii, sefii de companii de stat, de agentii, de institute, nordisii, mertanele, ceasurile, cutiile de pantofi, exploziile, azilele si asa mai departe. Am fost prosti, i-am votat, ne-au ciuruit si tot prosti am ramas. Tot cu ei votam sau cu fratii lor de "galerie", hauristii. 

      In concluzie, noi prosti am fost si prosti am ramas, iar ei hoti au fost si hoti au ramas.

      greaua moștenire, fa cunoștință cu revizionuseristii și putin Caramitru.

      Asta este mostenirea si daca esti multumit de ce au facut PSDistii si sistemul, voteaza-i in continuare.

      In fond, hotul din prostia semenilor traieste.

      Vei plati daca nu intelegi situatia. Tot ce s-a spus este economie intre 20-22 dar poti muta consumatori la amiaza cand avem curent ieftin din solare, ex spalat haine sau etc poate stingi AC ul .

      si a doua bine zis N-am facut revolutia sa ajungem la aceleasi mizerii(Georgescu!).

      dacă se opresc postacii de partid stând cu fundul pe scaun, la aer condiționat și cu telefonul în priză să nu scape ce este pe whatsapp sigur avem circa 400MW câștigați

      De ce ar fi un lucrupe care il fac si cei cu panouri solare "postare de partid"? Se stie ca vindem curent ieftin din soare ziua bulgarilor si il cumparam scump seara. Logic daca vrei curent ieftin, consumi la fel dar modifici orele.

      Criza energetica este rezultatul direct ;

      - acceptarea politicilor verzi stupide 

      - renuntarea la energia fosila proprie 

      fara a asigura diversificarea la PRETURI suportabile 

      - mai ales in ultimii 10-15 ani,am avut la conducerea  

      tarii politicieni,foarte slabi si vanduti intereselor straine

      - de sustinerea cu energie a Ucrainei si Moldovei,sa nici nu mai vorbim....... 

      Acolo e o catastrofa care nu poate fi instant acoperita prin importuri externe si interne.

      Deocamdata CG nu a facut absolut nimic rau Romaniei. Usr, pnl, psd, udmr au facut.

      Decat dezbinarea tarii, scaderea increderii invetitorilor fata de o tara care voteaza sa se ieie. sa se nationalizeza cap izeze. Raul este facut , "si -a indeplinit misiunea".

      o tara in care unii voteaza asa adica. chiar destui.

      si totul pe prosteala, banzina va fi 1 leu, avem aur monoatomic, face un canal M neagra -china(pt ce???), si alte astfel de promisiuni ce unii chiar le iau de bune.

      Voi marxistii dezbinati si distrugeti tot ce se poate ca asta vi-i scopul si misiunea ,haos total .

      ai uitat aia cu apa si energia pe care molfaiati mereu si acum se confirma ca Georgescu a avut dreptate , bolsevici nesimtiti ce sunteti !

      CG nu a spus nimic rau despre votantii celorlalti, in schimb ceilalti i-au facut in toate felurile pe votantii lui CG. Deci cine dezbina? A anulat CG alegerile, ca sa dezbine el tara? Nu. Asumati-va greselile, nu dati vina pe CG pentru ura pe care o aveti fata de concetatenii vostri. Faceti exact ce vrea Putin, cum au facut si cei care au anulat alegerile, constoent sau nu, asta nu stiu, ca ma dau in judecata sau mai rau. Ca traim in dictatura, deci...

      Nu stii ca ei se hranesc cu anti coruptie? Apa si energia sunt prea prozaice pentru ei. Pana cand le zice Bolojenantul sa faca economie si se trezesc si ei sa bata apa i piua pe temele astea. Prea tarziu, aerienilor.

    dacă isi închipuia cineva ca epopeea fără seamăn era fără însemnătate, greșea. însemnătatea este ca prietenii taietorului vor face mai multi bani. tocmai acum, la un an după ce contractele "pe piața libera" au fost făcute pe un an. în aceste condiții. suntem conduși direct în fiecare criză posibila, pentru profitul prietenilor. nu se putea altfel. oricine ar fi venit ar fi făcut la fel. acesta este adevarul!

    1. am aprins lumina în cămară ca sa vedem unde băgăm mîna pină la cot.

      avem atâția specialiști în energie că nu mai poți primi o palmă din cauza lor, măi bocitoarelor producția de energie și exportul in S1 2026 a crescut cu 1,7 TW așa că mai încet cu bocitul și plânsul nu face bine la " stomac", ați devenit boccii, generații întregi de oameni urâți, din cauza răutății pe care o emanați in fiecare zi, mergeți pe stradă și vedeți localitățile pline de urâtănii, nu mai vezi o persoană plăcută, cu bună dispoziție, zâmbitoare doar turbați de ură

      vi s-a urcat Oradea la cap, vedeți numai cubeți.

    cand aveam curent numai din carbune era mai ietin, acum mai punem inca 5% si iesim dublu la curent?

    1. adică nu aveam deloc

      Fa niște CALCULE cât este producția de energie pe baza de carbune/lignit... și vezi cum ieși mai avantajos. Sunteți spălați pe creier, în secolul XXI... sunteți de secolul XIX...

      noroc ca avem buzoience legaliste de 30 ani sa ne arate calea pe care n-am luat-o în 30 ani. 30 ani de bine ne așteaptă.

    Statul face risipa. Ia mergeți prin Bucuresti seara pe la 20:15 cand inca e lumina naturala, in tronsonul orar cel mai solicitat (si se importa). Veti vedea luminile aprinse pe strada si instituțiile publice iluminate!!! Iar la TV vin si cer oamenilor simpli sa stea pe întuneric, sa nu-și spele rufele! E o bătaie de joc.

    Coafura rezistă!

    Nuclearelectrica a fost închisă de proba, sa vadă dacă rezista sistemul energetic...

    1. in vara a fost făcută o simulare la sugag. acum știm de ce.

    IMPORT(seara) - Export (ziua)

    1. E mai avantajos... :))

      consum ziua, oprit consum la minim seara, simplu, dar nu vrea lumea sa priceapa.

    NU !Nu ne pica greu la stomac!

    Dar:VA ASTEPTAM LA MASA:)! 

    1. HALEIHAP!!! Pe nemestecate... :))

      La SINCRONIZARE... ACOPERIT :)))

    „Aceiasi Marie cu alta palarie”.Conducatorii nostri draci de acuma sunt chiar mai rai decat inainte.Atunci injuram numai pe unul,acuma fura toti care ajung sus (vedeti dupa cum se ingrasa dupa ce ajung sus).

    Avem decat o solutie, toata clasa politica de acum si de ani trecuti trebuie sa plece si sa vina oameni noi curati care nu au mai guvernat deci nu sunt corupti. Presedinte trebuie la fel ,eram cat pe ce sa il alegem dar sa anulat la cererea nu se stie cui.

    1. s-au anulat niste alegeri cu probleme mari asa cum era normal, de fapt nu e normal , nici nu trebuiau sa inceapa. inclusiv Lasoni n-avea ce cauta ca era Ciolacu ales, dar i-au dat voturi lui Simion. de cg ce sa mai vorbim o holograma cu AI impinsa ilegal in fata cu reclama nesemnalizata ca reclama, postaci platiti cu miile , influenceri platiti cu mii de euro fiecare sa faca reclama "de la el". Finantare, via rusia? "zero lei".

      Dovada prostiei au fost alegerile din mai cand gergescu si-a desemnat 2 "iepuri" Anomalia si Simion sa candideze in numele lui si isi dadeau demisia si definitia prostiei si a ilegalitatilor din nou si din nou.

      Oricum a pierdut, ca una e pe parandarat si alta e la lumina.  

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb