Băsescu participă la premiera de gală a filmului "De ce eu?"

Valentin Busuioc
Cultură / 23 februarie 2015

Zegrean: "Cristian Panait voia să ştie, dar se pare că nici ei nu au aflat mai mult decât se ştia atunci"

Fostul preşedinte Traian Băsescu participă, în această seară, la premiera de gală a filmului "De ce eu?", regizat de Tudor Giurgiu, un lungmetraj inspirat din cazul procurorului Cristian Panait, scriu surse din presă.

Fostul preşedinte, prezent la eveniment alături de soţia sa, Maria Băsescu, a declarat că nu a mai văzut un film de zece ani.

Printre personalităţile care participă la premiera de gală, se numără preşedintele Curţii Constituţionale a României (CCR), Augustin Zegrean, fostul deputat PDL Sever Voinescu, fostul procuror Alexandru Lele, precum şi vedete din industria filmului, printre care actriţa Oana Pellea şi echipa lungmetrajului "De ce eu?".

Alături de Băsescu, la film este prezent şi Daniel Morar, fost procuror-şef al DNA, actualmente judecător al CCR.

Regizorul Tudor Giurgiu a spus că nu l-a invitat şi pe premierul Victor Ponta, dar îi va trimite un DVD cu pelicula.

Întrebat dacă aspecte din sistemul juridic al anului 2002 se regăsesc în prezent, Augustin Zegrean a răspuns: "Sigur că s-au schimbat lucrurile, pentru că lucrurile se schimbă, vrem nu vrem. Lumea merge înainte. Chiar dacă ne-am pune noi de-a curmezişul, ea tot se schimbă. Dar ceea ce s-a întâmplat atunci nu ştiu dacă se mai poate repeta. E o chestie personală şi oamenii oricând pot să decadă psihic, în orice sistem".

Zegrean s-a declarat impresionat de cazul lui Cristian Panait, precizând că acesta a fost motivul pentru care a aşteptat filmul, pentru că Panait "voia să ştie, dar se pare că nici ei nu au aflat mai mult decât se ştia atunci".

Filmul (un thriller politic) a avut premiera mondială la Festivalul de la Berlin 2015. Scenariul, scris de Loredana Novak şi Tudor Giurgiu, este inspirat din cazul real al procurorului Cristian Panait, care s-a sinucis în 2002, la 29 de ani, în contextul anchetei asupra unui procuror din Oradea, Alexandru Lele, şi a presiunilor exercitate asupra lui Panait.

Tudor Giurgiu, regizorul lungmetrajului, a declarat: "Filmul despre Panait e, oarecum, filmul despre eşecul unei generaţii din care fac parte. Care a crezut că schimbările politice ale anului 1989, că despărţirea de comunism va însemna o rupere definitivă cu sistemul vechi mafiot şi corupt. În 2002 (anul morţii lui Panait), dar şi în prezent, realitatea românească e una dură: vechii ofiţeri şi activişti din Securitate monopolizează nu doar afaceri importante, ci şi poziţii importante în politică".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6230
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1369
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.7120

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb