BOGDAN AURESCU: "Vom continua să sprijinim Ucraina ca până acum, cu toată deschiderea, pe toate planurile"

F.D.
Politică / 15 septembrie

"Vom continua să sprijinim Ucraina ca până acum, cu toată deschiderea, pe toate planurile"

România va continua să susţină Ucraina "ca şi până acum, cu toată deschiderea, puterile şi capacităţile noastre, pe toate planurile", a afirmat, astăzi, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, la Odesa, unde a avut loc prima Trilaterală a şefilor diplomaţiilor de la Bucureşti, Kiev şi Chişinău, conform Agerpres.

"Am discutat, în mod evident, despre situaţia de securitate şi ne înclinăm în faţa curajului şi luptei eroice a poporului ucrainean. Am văzut ultimele veşti bune din teren, de pe front. Este esenţial ca acest război de agresiune să se încheie cu restabilirea suveranităţii Ucrainei asupra întregului său teritoriu. Spun şi acum, cu aceeaşi convingere, ceea ce am spus în toată această perioadă: sunt absolut convins că Ucraina va învinge. România a fost din prima clipă alături de poporul ucrainean şi de Ucraina şi vom continua să sprijinim Ucraina ca şi până acum, cu toată deschiderea, puterile şi capacităţile noastre, pe toate planurile", a spus şeful diplomaţiei române.

El a adăugat că, de la declanşarea agresiunii ruse şi până în prezent, aproape 4 milioane de tone de cereale din Ucraina au fost exportate prin România către terţe pieţe, iar solicitările pentru tranzitul prin ţara noastră al grânelor ucrainene continuă să crească.

Potrivit lui Aurescu, discuţiile de la Odesa au abordat tema respectării drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor naţionale, inclusiv în ceea ce priveşte comunitatea românească din Ucraina.

"Etnicii români din Ucraina sunt cetăţeni loiali şi fideli ai statului ucrainean, care s-au alăturat la începutul agresiunii ruse şi au sprijinit fără rezerve întregul efort de război. Prin urmare, am subliniat importanţa respectării drepturilor identitare ale cetăţenilor ucraineni de origine română, inclusiv pe baza declaraţiei domnului preşedinte Zelenski, care a afirmat în luna aprilie că românii din Ucraina se vor bucura de aceleaşi acelaşi nivel de protecţie, 'în oglindă', ca şi ucrainenii din România", a punctat ministrul român.

El a precizat că a reiterat solicitarea către Ucraina ca, pornind de la recunoaşterea identităţii între limba română şi aşa-zisa "limbă moldovenească", confirmată în aprilie 2021 de partea ucraineană, să fie recunoscută inexistenţa aşa-zisei "limbi moldoveneşti".

Totodată, ministrul de Externe a repetat apelul comunităţii internaţionale către Rusia, "să înceteze conduita iresponsabilă în ceea ce priveşte centrala nucleară de la Zaporoje".

"Este necesară demilitarizarea zonei din jurul centralei nucleare şi reluarea controlului de către Ucraina al acestei centrale", a arătat Bogdan Aurescu.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Noi trebuie sa facem frigul,foamea,sa stamina întuneric pentru ucraina,bravo natiune

    1. Slava.

      am murit deja de frig si foame, va bantuim ca fantome ale net-ului si o sa tot bantuim pana se stinge luminita de la ultimul server, aici suntem liberi, bravo natiune digitala

    Romania cand o sustineti slugilor?

    1. A fost susținută vreodată,toate panaramele în frunte cu iohanis ne spune sa facem economie,idiotii nu știu ca romanul face economie de când a liberalizat Orban piața energiei sau chiar mai de mult ,ca săracu pensionar sau cel cu salariu minim nu au de unde sa plateasca

    cand am zis ca iau , am luat. Cand am zis ca fac , am zis!

    Domnul ministru sa propuna ( sau poate presedintele la adunarea generala ONU) ca sa inceapa dialogul in care Ucraina sa ceara returnarea teritoriilor ,incetarea agresiunii etc . Acum e cel mai bun moment ,inainte ca sa basculeze si mai multe guverne din cele care au sprijinit Ucraina . Italia ,Bulgaria ,Slovaci ,si recent Suedia au alte forte politice la guvernare ,pot sa reduca sprijinul pt Ucraina ! Ca sa nu pomenesc de caderea celui mai mare fan al razboiului care era Boris Johnson ,plus ca in UK regele ch arles III e seful armatei . Acum e cu adevarat momentul deciziei pt guvernul Ucrainei si al diplomatiei Europene ( care a fost absenta in cea mai mare parte a acestui conflict ) .

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9211
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6615
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9963
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7073
Gram de aur (XAU)Gram de aur268.9159

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro