Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi, la dezbaterea moţiunii, că prin ceea ce face acum AUR, nu face decât să susţină şi să perpetueze sistemul, şi invers, la rândul lui, PSD legitimează prin această asociere acţiunile AUR şi practic au oficializat această colaborare, informează news.ro.
"Asistăm la un paradox. AUR, care a fost un efect al nemulţumirilor legate de ceea ce se întâmpla în sistemul nostru politic, pe care partidul care l-a întrupat cel mai mult este PSD-ul, asta este realitatea, e aliat acum la moţiune cu PSD-ul. Prin ceea ce face acum AUR, nu face decât să susţină şi să perpetueze sistemul, de fapt şi invers, la rândul lui Partidul Social Democrat legitimează prin această asociere acţiunile AUR. Şi atunci aprinderea luminii are şi un rol parlamentar, măcar PSD şi AUR au semnat pe faţă un document oficial în Parlament şi practic au oficializat această colaborare", a declarat premierul în plenul comun al Parlamentului.
Bolojan a arătat că, dacă acest guvern va pleca, acasă va lăsa nişte lucruri extrem de importante.
"Românii vor şti că se poate guverna şi astfel vor înţelege că se poate guverna altfel. E foarte important. Românii vor vedea că se poate guverna cu respect faţă de banul public şi nu o să mai puteţi întoarce asta, cu atenţie la cheltuieli, fără aroganţe, cu respect faţă de oameni şi cum să vă spun, nu o să puteţi stinge lumina, să înţelegeţi foarte bine, oricât aţi vrea, nu se va mai putea face treaba asta", a subliniat premierul.
El a precizat că are încredere în ţara noastră şi în oamenii ei.
"Am învăţat un lucru din administraţie, acolo unde am făcut câte ceva, că atunci când vrei să schimbi lucrurile, lucrurile se schimbă prin oameni dar întotdeauna guvernările, că este primărie, că este un consiliu, că este guvern trebuie să creeze condiţii pentru ca oamenii să-şi valorifice potenţialul, să-şi pună în valoare talentul şi munca şi asta trebuie să facem în anii următori şi în România. În ceea ce mă priveşte, indiferent de rezultatul acestei moţiuni, vă asigur că nu voi ceda de la valorile pentru care am luptat în aceşti ani şi pe care le-am respectat în toată viaţa mea politică. Voi lupta până la capăt pentru reformele în care cred, pentru România modernă, pentru a creşte calitatea vieţii românilor. Închei mulţumind tuturor românilor pentru efortul pe care l-au făcut în această perioadă şi pe umerii cărora a căzut o parte din greutăţi. E un efort, pentru ca ţara noastră să fie repusă pe calea modernizării şi a creşterii. Mulţumesc pentru sprijinul pe care l-am primit în aceste zile, mă onorează, mă motivează, pentru că am pentru ce să lupt. Dumnezeu să aibă în pază România!", a spus premierul în finalul discursului din Parlament.


















































Opinia Cititorului